Mirosurile vieții
Parfumurile îmi povestesc pe larg, mă pun în contact cu multe istorii secrete. Un interviu de Claudiu Sfirschi-Lăudat
2021-01-16Două femei
Și-așa au intrat în lumea bună a boemei și a petrecăreților de pe-atunci, învățând repede plăcerile, pe care adeseori intelectualii le numesc animalice.
2021-01-13Un roman ca o mașină a timpului
El este stăpânul obiectelor magice, un maestru mediocru, fără conștiința rolului său, înfumurat și incapabil să-și vadă lungul nasului
2021-01-09Confesiuni în Jurnalul Național
Un bărbat mediocru și vanitos zguduie lumea, iar în București au loc întâmplări aparent inexplicabile, care sunt însă conectate, așa cum se leagă informația în vise, adică aberant, declanșând tot atâtea consecințe. Universul funcționează metaforic ...
2021-01-08Isac, cititoarea și doctorul de perdele
Isac este tânăr și scrie jalbe, rezumate ale unor anchete și constatări pe care el însuși le face, ca funcționar la Palat.
2020-12-23Pensionarul fanariot
Ne aflăm în anul 1794, toamna, iar printre culorile, care, în București, păstrează și luminile Dâmboviței, Ene Seimenul scrie o scrisoare de zor.
2020-12-16Umbrela cu ghinion
E chircit, rezemat de perete, prin mintea lui se plimba o umbrelă cu franjuri.
2020-12-09Cronica
Un pat vechi, dintr-un apartament necunoscut, din blocurile de la Unirea. (Serenela Ghițeanu, Revista 22)
2020-12-08Nemții cu coadă
Mitropolitul aplecat, niște nelipsite femei cu pâine și sare, o boieroaică bătrână, pe post de copoi, tânăra, pregătită pentru orice eventualitate
2020-12-02Cronica
Din toată această perioadă a pandemiei, am o singură imagine în minte, obsedantă, vie, un fel de coloană vertebrală a timpului dus. Un interviu de Gabi Lupu, în Formula As
2020-11-28Fumătoarea
Șarmantă, înfășurată în șaluri și deținea o casetă cu bijuterii și cosmeticale, amintire de la mama ei, o bucureșteancă get-beget, care printre altele îi dăruise și o oglindă înrămată în argint.
2020-11-25Fârțogu
Se arunca în trăsură, întotdeauna însoțit de Elisabeta, servitoarea, cu același veșnic bagaj care uimise tot orașul, anume două cufere aurite și o scatulcă - un fel lădiță de mână, bună de păstrat lucrurile de ...
2020-11-18Șeful mimilingiilor
1792, Ienache Corei-Bașa a sosit din Stambul, plin de praf și cu bagaje puține.
2020-11-11Amintiri culinare
Pe plita largă clocoteau vase de tot soiul, de la ceaune și tigăi, la cazane mari, în care erau opărite scoicile ori la crăticioare cu sosuri și ibrice cu siropuri, țuici parfumate ori ceai de ...
2020-11-03Iubiri și palme
Cu niște săptămâni în urmă vă povesteam despre Radu din Gheboaia, pe care în ianuarie 1794 l-au bătut niște tâlhari și l-au lăsat dezbrăcat în zăpadă. Ei bine, printre dosarele cu procese am găsit recent ...
2020-10-28Post-pandemic. Gânduri de scriitor
Unii văd perioada de claustrare prin care am trecut ca pe o posibilitate de a reseta societatea cunoscută și de-a o lua de la capăt. Se vorbește tot mai mult despre intrarea într-o eră a ...
2020-10-27Ulița blestemată
Pe lângă magazinul Unirea, pe firul Dâmboviței în jos, tăia pe vremuri o tipă cu gură mare, vecina unui vel stolnic,
2020-10-21Proză contemporana și cititorii
La EBS Radio despre lectură în secolul XXI și despre noua colecție a Bibliotecii de Proză Contemporană, de la LITERA. Un interviu de Anca Basfalean.
2020-10-19Consecințele unei răpiri
Prin grădinile bucureștene se auzeau numai ofuri, iar apa Dâmboviței începuse să se umple de șoapte
2020-10-14Platanos
O poveste care deschide manualul de clasa a VIII-a, al Editurii ART, semnat de Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra, Monica Halaszi, Anca Davidoiu-Roman, Horia Corcheș.
2020-10-10Femei & bărbați (12). Un mărgelar nerușinat
Acestă fostă sclavă, Chițeasca, se învârtea printr-o lume de precupeți, mici samsari, comisionari, mămulari, vânzători ambulanți de mărunțișuri, mici afaceriști care făceau contrabandă cu săpun și cu lumânări.
2020-10-06Femei & bărbați (11). Complice pasional
Este toamnă, se culeg viile. El și alți patru prieteni ai lui aruncă ciorchinii în coșuri și-și fac planuri, punând la cale răpirea, în virtutea unui vechi obicei. Le cere sprijinul, iar povestea lui de ...
2020-09-30Un interviu în ziarul Gândul
Evit locurile cu reguli insurmontabile și caut detaliile care-ți sugerează întregul. Tocmai din acest motiv locuiesc la ultimul etaj, într-un bloc înalt, înfipt într-o intersecție. Mi se pare poziția cea mai bună pentru un scriitor. ...
2020-09-29Femei & bărbați (10). Creatorul de străchini
După încălțări a umblat niște săptămâni, dar a meritat, găsind unele cum nu se văzuse până atunci prin Gheboaia, niște botine cu cataramă nemțească.
2020-09-23Femei & bărbați (8). Desfrânata Băjeasca
După ce-și face testamentul, Băjescu se ține de cuvânt și moare, de aici începând viața liberă a tinerei Băjeasca
2020-09-09Femei și bărbați (7). Fată săracă
Acest bărbat, în care investise niște luni bune, - nu era de încredere.
2020-09-02Femei și bărbați (6). Un bărbat hotărât, o femeie fără nume
Este anul 1796. Ioniță a jurat că se însoară. Toamnă frumoasă în București, numai bună de nuntă. Dar Ioniță s-a răzgândit.
2020-08-26Femei & bărbați (5). Puțină dragoste pentru un om trist
Chirața o lua uneori spre centru, cu o butcă prăpădită, ca să-și cumpere mărgele ieftine sau câte o pânzică din care ea însăși își croia haine.
2020-08-19Femei și bărbați (4). Tată, fiică, văcar
Un podgorean, crescător de vaci și geambaș, îl cam pusese cu botul pe labe. Totuși ar fi câștigat și de data aceasta, dacă n-ar fi fost mărturia jupâniței Gherghița.
2020-08-12Femei & bărbați (3). Tânărul Leurdeanu
Această proaspătă divorțată, încurajată de mama ei (Safta), urcă în trăsură, luând o hotărâre importantă și imprudentă.
2020-08-05Femei & bărbați (2). Dragoste la vreme de ciumă
Nu este un om liber, ci sclav subțire, mânăstiresc, cu vechime de cioclu, pentru că a trecut deja prin două perioade de ciumă. Zona lui este prin mahalaua Sf. Silvestru și mai departe, până la ...
2020-07-29Femei și bărbați (1). Bărbat fugar
Știm puține lucruri despre el. Purta haine verzi, după moda europenească, o livrea, probabil, încheiată la toți nasturii, și pantaloni până la genunchi, totul din pânză subțire. Era cald, iar părul, strâns pe ceafă, începuse ...
2020-07-22Bâlci (6). Căruțașul zânelor
Într-un basm cules de Hasdeu, în anul 1887, din Mehedinți, se spune că pe malul Motrului se ținea bâlci mare în ziua de Sf. Ilie. Iar la bâlciurile de vară e plin de zâne și ...
2020-07-15Bâlci (5). Dracu
Dracu era proprietatea unei precupețe din mahalaua Izvorul Verde care voia să-și vândă sclavul în bâlci, pentru că era ceacâr și-avea trei fire de barbă...
2020-07-08Bâlci (4). Chica lui insulta omenirea
Neam de slugă, fiul unui pârcălab, de la Curte, băgat pe sub pielea unui boier mare, apoi însurat cu fiica acestuia, Staicu a ajuns ajutor de vistier, cu posibilitatea de a-și băga mâinile până la ...
2020-07-01Bâlciuri (3) Călugărul cu umbreluță pembé
În anul 1794, un fante din strada Lipscani, polițist de cartier (am zice azi, agent), a fost prins cu nevasta unui administrator de harem. Are loc un scandal răsunător, terminat la Palat, unde principele îl ...
2020-06-24Bâlci (2) Sânzienele
Într-un sfârșit de iunie al anului 1837, Auguste Raffet, pictor, care avea puțin peste 30 de ani, ajunge la Giurgiu și dă de-o mare petrecere, un bâlci sau cum am zice astăzi, o *baie de ...
2020-06-17Specii minore
Satira, ori cum îi zic adulatorii - satira subțire -, chiar filozofică, îmbrăcată în pamflet ori travestită în parodie, satira, cu toate fețele ei - mi se pare facilă și cu pretenții, gargaragioaică, constipată, artificioasă ...
2020-06-16Haine de scriitor
Pe vremea studentiei imi facusem o rochie din cașa, verde-închis, cu gluga, pe care o purtam si asa, dar si peste blugi, ca hanorac. Eram foarte mandra de piesa asta, nimeni nu avea pe vremea ...
2020-06-15Bâlciuri de vară (I) Arnăutul
Tânărul curtezan din Giurgiu, pictat de Auguste Raffet, un arnăut, poate avea orice naționalitate.
2020-06-10Negustorul de sclavi (5) Marele ban
Domnitorul, acest Cârn, aproape anonim printre domni, a cerut să vadă cărțile întocmite și semnate de Gheorma - marele ban.
2020-05-27Negustorul de sclavi (4) De la armaș la mare ban
Ascensiunea acestui Gheorma este fulminantă și marcată periodic de achiziționarea unor femei tinere. Urmărind documentele putem spune că marile schimbări din viața lui au loc în anul 1634, când primește cadou o moșie.
2020-05-20De vorbă cu Doina Ruști
Un interviu în ARCS Projects, University of Washington, Seattle, realizat de Ileana Marin
2020-05-15Negustorul de sclavi (3) Cine este acest Gheorma?
Purta o haină lahanie, adică de culoarea verzei, culoare foarte la modă pe-atunci, mătăsică fină, brumată, în special malteh moale, iar printre preferații săi erau năstureii sunători și cataramele argintate. Purta bici iar sub șalul ...
2020-05-13Negustorul de sclavi: alte hârtii
La anul 1632 Gheorma, tânăr, carismatic și iubit de o sumă de lume, a cumpărat o femeie.
2020-05-06Lapsus memoriae
Zilele trecute, m-am întâlnit în magazin cu cineva, o persoană foarte cunoscută, fără să-mi pot aduce aminte numele ei. Deși, nota bene: nu purta mască! Un *lapsus *. O fisură.
2020-05-01Negustorul de sclavi: o hârtie acoperită cu litere
Bunică-mea a alergat în magazie, dărâmând mai multe cutii de pălării, candelabre și lavoare, ca să ajungă în zona trăsurilor, și ele vechituri insolite, și să scrie pe ușa uneia dintre ele “fiul meu are ...
2020-04-29Numele, de exemplu, Gheorghe
Vi-l imaginați? Înalt, cu picioare lungi, elegante, cu față de țap, cântând înfiorător de frumos! Și în plus, știe să-ți șoptească numele într-un mod special.
2020-04-22La revedere, coronavirus!
Pe zidurile albastre ale Porții lui Ishtar se află mushkhushul, hibrid înspăimântător, reprezentare a lui Marduk și protector al Babilonului Antic.
2020-04-15În grădină cu Istodor
Singurătate benefică, scris și meditație - iată trei dintre beneficiile pandemiei
2020-04-13Cilibiul
Din păcate nu prea există portrete de-ale sale. Aici era deja cam trecut. Așa că vă invit să vi-l imaginați tânăr, poate îl photoshopați, iar dacă reușiți, trimiteți-mi și mie o copie.
2020-04-08Ascunsă în Valea Galbenă
Și totuși, în Valea Galbenă nu există decât fericire și tihnă, chiar dacă deasupra se află ochiul doritor al zmeului. Poate tocmai de-aia mi-am adus aminte de ea, în această condiție de sihăstrie și de ...
2020-04-01Liliacul și adevărul
Pe Laocoon l-au obstrucționat zeii, în timp ce Liliacul devine paria pentru că nu este simpatic.
2020-03-25Virusul în timpuri vechi
Rostopasca amețește orice spirit, greierii bagă frica în boli. Aripa de liliac cheamă morții în ajutor. Pe urmă vine pelinul, destul de puternic, care se ține pe la ferestre, în paturi și în dulapuri. Tot ...
2020-03-20București, pe timp de molimă
Pandemia e anunțată de niște gâște negre, numite călugărițe (Branta leucopsis), care umplu malurile Dâmboviței, băgând groaza în oameni, ca, finalmente, să-și facă apariția însăși Ciuma, reprezentată ca o femeie cu cioc și labe de ...
2020-03-18Degremele de sarâk cu flori albe
Era pe la anul 1785, când Elenca, din București, s-a măritat cu un arnăut, pe nume Dincu, fiul lui Dima Delibașa.
2020-03-11Virusul ucigaș și femeia seducătoare
Moda fumurilor parfumate vine tot de la o femeie, despre care trebuie neapărat să vă povestesc.
2020-03-04Ah, Aredio, ce mult ți-ar fi plăcut să-ți faci un selfie!
În hol, la recepție, se vindeau ilustrate cu exponatele din muzeu, printre care și un portret, care mi-a atras atenția imediat. Era un tip de pe la începutul secolului al 19-lea, în floarea vârstei, negustor ...
2020-02-26Un vrăjitor periferic
Nu avea studii înalte, dar învățase lucruri folositoare de la niște babe care dețineau învățătura vechilor sciți.
2020-02-19Ișlicul, piesă a imaginarului național
Ișlicul era o căciulă ușoară și desigur pompoasă, apărută în plin avânt al lumii fanariote
2020-02-11Vârcolacul
Pe când noiembrie se pregătea să înceapă, s-a întâlnit față-n față cu vârcolacul. Cum era lună plină, l-a văzut bine, iar descrierea este amănunțită.
2020-02-05Dragă personaj
În vizită la Denisa Popescu. Un dialog despre plantele magice și literatura lor
2020-02-03Loialitatea
Orice ar fi încercat să facă - se alegea praful! El era acel om pe care este imposibil să nu-l fi văzut măcar o dată în viață, genul care se împiedică la fiecare pas, își ...
2020-01-29Întâlnire fatală
Iar viața lui scurtă s-ar fi stins după câteva ceasuri, dacă n-ar fi răsărit luna.
2020-01-15Cronică la Homeric în revista 22
"Doina Ruști face dovada unui har narativ ieșit din comun, a unei imaginații debordante, a unei erudiții rare la scriitorii de azi și a unui umor nebun". (Serenela Ghițeanu despre Homeric, în revista 22)
2020-01-08Homeric. Cronică în "Evenimentul Zilei"
Arta Doinei Ruști constă nu doar în această admirabilă tehnică de a construi o poveste verosimilă și de suspans, cât în a te face dependent de poveste. (Pompilia Chifu, Evenimentul zilei)
2020-01-06Cititorul
Nu este doar fratele meu ipocrit, cum zice Baudelaire. În ochii lui văd fața adevărată a cărții mele.
2019-12-25Elevul ucigaș
A ieșit de la Sf. Sava, cam pe unde este Universitatea de azi, îmbrăcat cu un anteriu nou-nouț, fălindu-se cu un fes purpuriu.
2019-12-15Discuții pe marginea romanului Homeric
Sfatul meu pentru tinerii scriitori este să nu urmeze niciun sfat, nicio rețetă. Literatura este o aventură, iar de-a lungul ei afli cine ești, te exprimi și capeți o „față”, o atitudine, îți întărești caracterul. ...
2019-12-08UNESCO: o invitație pentru Mâță
Un turneu în Spania & evenimente de top, organizate de Esdrújula Ediciones, sub patronaj UNESCO, si ICR. Cu La gata del viernes (Mâța Vinerii) în spaniolă. “Calembecul și-a risipit parfumul, iar uleiul de viță s-a ...
2019-11-25Romanul Homeric la Universitatea București, Facultatea de Litere
O întâlnire minunată: studenti, profesori, cărți.
2019-11-20Cotroceni. Luarea Cotrocenilor
Dar inima lui a rămas legată de pădurea care-l salvase: [Ce era Cotroceni înainte să devină locul râvnit de președinți \
2019-11-20La Palatul Suțu
Într‐o parte trona cafegiul, răsturnat în scaunul său, iar în partea opusă cobora trăsura Despinei. Iar între ei se îngrămădeau prăvăliile, cu mătăsuri fâlfâitoare, șopronul lumânărarului, a cărui pălărie, spre marea lui mâhnire, îi acoperea ...
2019-11-14De vorbă cu Gabi Lupu, în Formula As
Dar toată această documentare n-ar fi însemnat mare lucru, dacă înainte de ea nu s-ar fi aflat dragostea mea pentru Epoca Brâncovenească și toate celelalte lucruri care țin de educația intelectuală a unui scriitor. Pe ...
2019-11-12Turneu de romancier
Un turneu literar e ca alaiul care face gălăgie cu o săptămână înainte de a se ține nunta, ca să știe lumea ce-o să urmeze:) Dar este și cel mai greu timp al unui scriitor, ...
2019-11-09Vremea clonelor voluntare. Un interviu în Jurnalul Național
Am avut o elevă foarte atașată de modelul meu intelectual, care n-a putut să se despartă de model: vorbește ca mine, folosește aceleași ticuri verbale, același vocabular, scrie chiar cărți în stilul meu. Un timp ...
2019-11-06La Vorba de cultură
Despre Homeric, despre literatura fantastică, despre stafia înaltă. Cu Ema Stere, pe RRC
2019-11-04Un interviu în Filologisme
Despre ierburi vrăjite, despre viață, scris și Homeric. Consemnat de Alina Roiniță.
2019-11-03Convorbiri cu Vasi Hotea, la TVR Cluj
Un interviu nocturn, după o zi grea, în tăcerea plăcută a studioului. La Transilvania Culturală
2019-11-02Stafiile și strigoii vechiului București
Printre multele plante apotropaice se afla și leușteanul, ținut pe fundul buzunarului ori cusut în perne și în saltele. Era pus în mâncarea vitelor și aruncat în fântâni. Cu el se oblojeau smintiții luați din ...
2019-10-31Un interviu pe Infrasunete
Scris, lecturi, rețele de socializare și viață de scriitor. Un interviu semnat de Dumitru Stoica
2019-10-29Homeric (lansarea)
Homeric, la Humanitas Cișmigiu. Cu Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Bogdan Simion Cobzarul
2019-10-14Mărturisiri despre Homeric în Evenimentul Zilei
Un interviu de Florin Saiu Povestea o aveam demult, dar anii trecuți mă obseda ideea de-a scrie un roman despre metafizica dorințelor. Iar într-o zi, una dintre acelea în care îți tremură sufletul fără motiv, ...
2019-10-14Cu Homeric la Cluj
La fiecare carte revăd Clujul, nu chiar orașul în sine, cât zona densă în care foșnesc ideile.
2019-10-09De ce mâzgălesc unii zidurile
Trăim în epoca ipseității aurite, iar vechile valori își încheie viața. Numai sinele contează, iar dacă cineva zice altfel, minte sigur. Istoria arogantul dedițel o dovedește cu prisosință. El avea un singur vis, pe nume ...
2019-10-04Confesiune despre Homeric
Nu de mult, m-au ajuns din urmă pădurile îndepărtate ale copilăriei. Și sub apăsările lor, cu amintirea acelor crengi care știau toate limbile, mi-am dat seama că mă aflam în mijlocul unei experiențe ample, ca ...
2019-10-02Homeric, recomandat de București FM
Mihaela Ioniță și Răzvan Ursuleanu prezintă o emisiune care-mi place mult, pe Radio București FM. Difuzată în miezul zilei, când peste oraș cade o găină mare, cam adormită, iar mie îmi piere cheful de vorbă. ...
2019-09-28Homeric, prima lectură
Prima lectură lasă întotdeauna în urmă o impresie decisivă. De multe ori este vorba doar despre un cuvânt sau despre o inflexiune a vocii, despre un scârțâit de fundal - un detaliu micuț, care se ...
2019-09-25Zâna Sticlișoară
Zânița asta, un fel de spirit somnolent, se numește Sticlișoara! Spiritul adormit al fântânii! Un Graal. Un fel de butelcă a lui Pantagruel. Iar prințul intră în camera de aur și dă cu ochii de ...
2019-09-19Homeric, evenimentul zilei
Ce mai face Homeric? Pe unde mai umblă? De pe unde-mi trimite SMS-uri. Recomandat de Evenimentul zilei.
2019-09-18De ce Homeric?
Un titlu bun este cel pe care îl iubești până la sfârșitul poveștii. În ceea ce mă privește, Homeric face parte dintre ele.
2019-09-11La jumătatea lunii septembrie
Homeric călătorește spre librării. E acel voiaj în pachete maro, în mașini prăfuite, pe capotele cărora dansează ființe mici, invizibile, mirosind a cerneală.
2019-09-09Cum ajungi împărat
O poveste veche, din Botanica poporană a lui Sim. Fl. Marian: pe jumătate istorie, pe jumătate legendă. * Rosa canina* și fericirile ei.
2019-09-06Povestea unui personaj
În holul Teatrului Național, lângă Eschil, se află Librarium, un loc în care foșnesc paginile, iar din când în când se aude gongul din Sala Mare.
2019-09-04Trei spâni
De la cei trei spâni care păzesc drumurile și până la lumea lui Ionesco sunt doar doi pași: unul de om si altul de cal.
2019-09-02Primul interviu despre Homeric, în revista Szépirodalmi Figyelő
Szenkovics Enikő mă întrebă despre scris și despre personaje, aducându-mi aminte de o toamnă frumoasă, la Budapesta, când a luat naștere romanul Homeric.
2019-08-28Homeric la tipar
Ce fac scriitorii cât timp romanul se află la tipar? Unii se gândesc deja la următorul, fie o continuare, fie unul total diferit. În ceea ce mă privește, am avut noaptea trecută un vis...
2019-08-26Turnavitu
Înconjurat de lume, cu o personalitate remarcabilă, dorit, iubit și urât cu patimă, Turnavitu era însoțit întotdeauna de-o șleahtă de haimanale. Numele si-a făcut loc prin forța faptelor dar a rămas în memoria colectivă mai ...
2019-08-22Când termini un roman
După ce publici un roman esti invariabil întrebat ce ai de gând în continuare. Și bineînțeles ai planuri! Eu am întotdeauna. Dar nu mă țin de ele. Acum 2 ani, după Mâța Vinerii, stăteam de ...
2019-08-19Omul Roșu
Diabolic, puternic și — învățător. De la Dostoievski la folclorul autohton, pe drumul spumos al eposului, unde ideile sunt ca florile de nalbă - colorate și fără nevoi mari.
2019-08-16Urban
Orașe sub soarele verii, în câteva romane, citite vara. Locuri celebre, viziuni, povești.
2019-08-14Pisica din Dridu
Când mă gândesc la eroi, în primul rând îmi vine în minte o mâță. Este vorba despre un basm, cules de Hasdeu, la 1874, din satul ialomițean Dridu (aceeași localitate celebră cultural&istoric). Prin urmare, mi ...
2019-08-08Strigoii
Ființele rele sunt de două feluri: cele care te cheamă (ca strigoii) și cele care se zvârcolesc și te ating din greșeală (vârcolacii). Restul sunt combinații:). În folclorul românesc, vârcolacii nu s-au bucurat de o ...
2019-08-02Homeric: să citești ca un homerid
Homer, poeme homerice, exuberanță și histrionism. Iar dincolo de toate astea - cititorul care stăpânește povestea, rasat, sătul de povești. Într-o lume sufocată de impostură, cititorul este un fel de soldat din trupele speciale, antrenat ...
2019-07-29Caterina și fanariotul
Caterina Greceanu, personajul meu din Mâța Vinerii, a avut un destin diferit de cel din roman.
2019-07-26Ceva homeric
De câte ori scriu o poveste, sunt atât de fericită, încât nimic din ceea ce se întâmplă în lumea adevărată nu poate să rivalizeze cu acel sentiment. Poate doar cuvintele sincere și pătimașe ale unui ...
2019-07-22Călugărul Valah
Dintre istoriile teribile ale lumii vechi, face parte și una despre un călugăr psihopat și un sclav mic, foarte iute de picior.
2019-07-19Iubirile din toiul verii
Caniculă, vară fierbinte, peisaj de iulie… toate în literatură, unde căldura se ține minte doar dacă e persistentă, tematică, înfiptă bine în pielea personajului. Iar unde mai este și iubire în lunile verii, cartea se ...
2019-07-17Hai să valsăm cu Homer!
Uneori trec printre mașini, pe străzile aglomerate, pe lângă oameni care nu mă văd, iar de undeva, din zonele umbrite ale orașului, aud câte o voce, venită din miezul tumultuos al Iliadei.
2019-07-15Scamatorul
Actori, vrăjitori și un scamator de pe vremuri. Ieri seară am tăifăsuit cu Adrian Titieni despre Hamlet, iar, cum mi se întâmplă mie, gândul mi s-a dus la un scamator care-a prostit niște oameni și-a ...
2019-07-12Titlul romanului
După ce termini un roman esti tentat să faci proba titlului. Pe mine tentația asta mă încearcă înainte de-a mă apuca de scris. Mă aflu la finalul unui roman, în umbra parfumată a epopeii, unde ...
2019-07-08Eroi în pușcării
O scrisoare de la 1600, scrisă cu cerneală scumpă, pe hârtie fără antet, în care un om își povestește aventurile de soldat, prins și vândut.
2019-07-05Avangarda
Orice scriitor face experimente, visând să fie în avangardă, cu toate că își dorește cu ardoare să fie clasic, să atingă acel punct al operei fără vârstă. Mâine mă întâlnesc cu Paul Cernat, exegetul avangardei ...
2019-07-03O crimă din Epoca Fanariotă
Pe când scriam Mâța Vinerii, am dat de un personaj care-a trăit pe la finele secolului al 18-lea, un anume Dumitrache Banu, adeseori trimis de Alecu Moruzi ca să dezlege conflictele, fiind foarte apreciat pentru ...
2019-06-28Povestea unui personaj (2)
Un personaj literar din perspectiva unei personalități culturale. O discuție filmată, într-un loc intim, la Teatrul Național, în Librarium. Literatură, idei și .. . elixirul scrisului!
2019-06-26Sânzienele de-acum cinci ani
În urmă cu 5 ani scriam Manuscrisul fanariot. Mai precis, uitându-mă în memoria diavolească a laptopului meu, am constatat că exact pe vremea asta, în urmă cu cinci ani, scriam următorul pasaj
2019-06-24Cămătarii Faimă rea, importanță mare
Exista o uliță a zarafilor pe lângă Hanul cu Tei, unde lumea alerga la nevoie să schimbe talerii în arginți ori să împrumute o sumă oarecare. Dar nimeni nu se compara cu Tudorake, negustor și ...
2019-06-21Povestea unui personaj
Un personaj literar din perspectiva unei personalități culturale. O discuție filmată, într-un loc intim, la Teatrul Național, în Librarium. Literatură, idei și .. . elixirul scrisului!
2019-06-19Pauna, o femeie de la începutul secolului al 18-lea
Păuna Greceanu a fost o femeie greu de ucis. Se poate spune că Epoca Fanariotă începe cu ea. S-a măritat cu Ștefan Cantacuzino, l-a trădat pe Brâncoveanu. A evadat de la turci. A închiriat o ...
2019-06-14Vizual, ultra-vizual
Secvențe, episoade, narațiuni care-ți bagă în minte imagini, o scriitură cinematografică, în romane de top. Despre câteva am scris pe Cartepedia
2019-06-12Vândut la galere
Când vrei să transformi un fapt oarecare în literatură, începi prin a te ambala și sfârșești prin a intra perfid în interiorul unor evenimente, care până la urmă fac parte din biografia ta. Un destin ...
2019-06-10Pazvante
Rezistența ticăloșilor. Exemple din istorie: un tâlhar, un principe țăcănit și un poet cu gura mare (în Adevărul)
2019-06-06Cuvinte
În fiecare cuvânt se ascund fapte bogate si vieți. Kilipir nu era doar un cuvânt și nu era doar eticheta pantalonilor lui dragi, ci un fel de rezumat al aventurilor care dovediseră că învățătorul Okimon ...
2019-06-05My diary in China. The end.
At the Writer's Liqueurs Festival, in the city of rice alcohol and at The Great Wall. That's how my journey ended in China.
2019-05-20Traduceri
Despre ce credeți că este cartea aceasta? Este cartea capetelor de piatră? Este un volum de povestiri? Sau de versuri? În tot cazul este o carte proaspătă, de 400 de pagini.
2019-05-17Am fost în China
Prima dată i-am povestit Corinei Dobre, la Corespondent, pe TVRi, despre ceea ce m-a fascinat în China. Setea de literatură, întâlnirile literare și multele excursii printr-o țară cât un continent. Primele impresii, pe care timpul ...
2019-05-15Final de roman
Iubesc finalurile complete care nu mă lasă cu ochii în soare. Îmi place să știu că scriitorul mă respectă și îmi spune povestea până la capăt, chiar dacă știu că nicio poveste nu are sfârșit. ...
2019-05-13Femei din romane
Eroine! Personaje de roman, femei de neuitat. Bineînțeles, de cele mai multe ori văzute de bărbați... Despre câteva am scris pe Cartepedia
2019-05-10Imaginar și poveste
Imaginarul e ca un om ipocrit, care, deși se sprijină pe informații adunate cu trudă, le amestecă și le transformă, încât nimeni nu le mai recunoaște.
2019-05-03Jurnalul meu în China (6). Orașul Interzis
O lună de zile în China, pe străzile Beijingului și în Sichuan. Oameni și locuri, cum sânt străzile văzute fără ghid, ce se vede, la o scurtă plimbare.
2019-04-26Ziua Joimărițelor
Zâne mici, ieșite din privirile înveninate ale lui Jupiter, luminoase și crude, joimărițele cunosc drumul morților și detestă melancolia.
2019-04-25Adevărul (3)
Despre China, despre prejudecăți. Confesiuni de scriitor: astăzi despre mâncarea chinezească.
2019-04-24Literatura viitorului
Suntem foarte aproape de acel timp în care autorul va deveni anonim, iar opera sa doar parte a unei povești nesfârșite. Cărțile nu se vor mai vinde, ci vor fi postate într-o bibliotecă virtuală. Fără ...
2019-04-22Jurnalul meu în China (5)
O lună de zile în China, pe străzile Beijingului și în Sichuan. Oameni și locuri, cum sânt străzile văzute fără ghid, ce se vede, la o scurtă plimbare.
2019-04-18De neuitat
Citești un roman și după un timp constați că în urma lui a rămas un ceva nelămurit, un parfum, o culoare, un fir subțirel, care te leagă veșnic de acea carte. M-am hotărât să consemnez ...
2019-04-16Jurnalul meu în China (3)
O lună de zile în China, pe străzile Beijingului și în Sichuan. Oameni și locuri, cum sânt străzile văzute fără ghid, ce se vede, la o scurtă plimbare.
2019-04-12Erotice
Scenele de dragoste sunt greu de scris. În mod ipocrit, scriitorul tânăr le evită, sub pretextul foarte la modă, că iubirea fizică nu trebuie povestită. Este adevărat că poți deveni repede penibil, dar asta nu ...
2019-04-12Jurnalul meu în China (2)
O lună de zile în China, pe străzile Beijingului și în Sichuan. Oameni și locuri, cum sânt străzile văzute fără ghid, ce se vede, la o scurtă plimbare.
2019-04-06Personajul periferic
Personajul din marginea lumii, figurant, trecător și totuși - memorabil în multe cazuri!
2019-04-05Rezidență literară la Beijing
O lună de zile în China, pe străzile Beijingului și în Sichuan. Oameni și locuri, cum sânt străzile văzute fără ghid, ce se vede, la o scurtă plimbare.
2019-04-03Minunata țară de la capătul lumii
O călătorie lungă, până la palatul lui LU XUN, din Beijing.
2019-03-24Literatură și extaz în restaurantul La Mama
Mâncăruri de altădată, Mâța Vinerii, fanarioți și bucătărie românească. Un interviu semnat de Narcis Barbu, în Jurnalul de poftă bună.
2019-03-15Festival de film în Chile
Cartea soldatului, un film documentar făcut fără bani, a fost selectat pentru trei festivaluri, printre care si la Santiago de Chile.
2019-03-08Patru ani de la apariția Manuscrisului fanariot
Mai mult decât pentru alte cărți, am avut emoții la apariția acestui roman. Mi-am dat întâlnire cu Eugen Negrici la Polirom. Abia ajunseseră pachetele, am așteptat un timp, apoi am văzut romanul, cu fanariotul pictat ...
2019-03-06Prima frază din roman
Cum începi un roman? Cu o afirmație șocantă? Cu o descriere? Intrând în miezul acțiunii?
2019-03-04Doi ani de la apariția Mâței
Mâța Vinerii printre cele mai vândute cărți. Un film de Mirela Nagâț, TVR 1.
2019-03-01Personajele mele
Cine sunt eroii mei, cum arată, ce rol au în roman? Fiecare personaj exprimă o legătură, una dintre acele întâlniri, pe parcursul căreia doi oameni (eu si personajul) au locuit în aceeași picătură de apă. ...
2019-02-27Cărți fără titlu
Deschisesem poarta mov, luată pe sus, în aventura unui erou care mi-era ca un frate. În imensitatea lumii nu existam decât eu și el.
2019-02-21Literatura contemporană nu este săracă nici cantitativ, nici calitativ. Putem spune că avem destui autori, chiar și tineri, ale căror creații rezonează cu așteptările cititorilor, indiferent de gusturile literare. Un articol de CARLA-FRANCESCA SCHOPPEL ...
2019-02-11Confesiuni la HotNews
Despre scris, citit, faptă și ficțiune. Și despre diavolul îndrăgostit. De vorbă cu EUGEN ISTODOR video
2019-01-31La Universitatea din București
Despre scris, citit, faptă și ficțiune. La CRU, Facultatea de Franceză
2019-01-14La TVR
Despre scris, citit, publicat în China. Festivalul de Literatură EU-China. La Conviețuiri cu Camelia Văcaru.
2019-01-09La Radio Bucureși FM, În Comunitate
Despre cărți și călătorii fabuloase, cu Răzvan Ursuleanu
2018-12-05EU-CHINA, Festival internațional de literatură
Uniunea Europeană organizează anual un mega festival de literatură în China. Cea de-a treia ediție a avut loc în fostul Canton (Guangzhou și Shenzhen), în perioada 18-26 noiembrie. Au participat 9 țări europene, printre care ...
2018-11-19"Mâța Vinerii" la Uniunea Scriitorilor Maghiari
Romanul Mata Vinerii a aparut recent la Editura Orpheusz (Budapesta), in traducerea lui Szenkovics Eniko. În limba maghiara titlul romanului este Arto receptek konyve (Cartea bucatelor rele). La invitatia Uniunii Scriitorilor Maghiari, Doina Rusti s-a ...
2018-10-24Cartea soldatului Un film documentar de Doina Ruști și Marius Donici
Prima proiecție, la Palatul Sutu, în cadrul întâlnirilor de joi, organizate de Cătălin D Constantin Aceasta este povestea reală a unei cărți, pe marginea căreia un bărbat îndrăgostit și-a scris povestea. Era anul 1918, pe ...
2018-10-12Interviu Libris
În dialog cu Laurențiu-Ciprian Tudor despre scris, scriitori și cititori Scriitorul este un om care scrie și se recomandă prin scris. Cine se bate cu pumnul în piept că este scriitor, dar n-a scris mare ...
2018-09-25Zogru - como una pintura de Chagall
O cronică în cotidianul chillian El Mercurio, semnată de Pedro Gandolfo, considerat în mod unanim cel mai exigent și rafinat cronicar din Santiago de Chille.
2018-08-19Festival de literatură în Sardinia
În Piața Mesu Bidda Doina Ruști va participa, alături de scriitorul Omar di Monopoli și de Roberto Merlo la un eveniment literar prezentat de Simonetta Bitasi. Evenimentul se derulează în cadrul Fastivalului de Literatură de ...
2018-07-01Interviu IQads - povestire, roman, scenariu
Un dialog cu Codruț Baciu despre scenariu și scris
2018-05-20Despre cărți și despre titlurile lor
Un dialog cu Andreea Chebac Am cititori reali și devotați. Tot ceea ce am realizat în privința promovării a fost posibil numai grație generozității și solidarității cititorilor mei.
2018-03-04Mâncăruri care seduc, mâncăruri care vindecă
Un dialog cu Florin Pârjol despre bucătărie magică, proustianism și ospățul lui Trimalchio. Niciodată n-am putut să-mi închipui în rolul bucătarului decât un bărbat: emoționat, cu mintea plină de poeme.
2018-03-01Fantoma în Neue Zürcher Zeitung
Fantoma este catalizatorul narativ care face să se manifeste forțele secrete
2018-01-04Fantoma din moară și alti demoni
Despre scris, citit, publicat. Confesiuni de scriitori. Romane vechi și noi: Doina Ruști și Radu Vancu. Librăria Humanitas, Sibiu.
2017-11-10Fantoma din moară - Frankfurter Buchmesse 2017
O discuție despre istorie și adevăr, pe marginea romanului Fantoma din moară.
2017-10-14Logodnica&personajul ei, la Mihaela și Răzvan
In Comunitate, pe București FM, cu formidabilii Mihaela Ioniță și Răzvan Ursuleanu (producător: Cristina Toma)
2017-09-22Despre literatură, în prezent Cu Andrei Alexandru Micu [Intervio]
Despre sfârșitul literaturii, despre noua poveste
2017-07-10La Cațavenci. Un interviu de Cristian Teodorescu
*Îmi place și cum scrie, și ce scrie. E una dintre marii noștri romancieri contemporani. Nu v-ar veni să credeți, dar nu i-a fost ușor să debuteze. Chiar și azi, după cîteva romane extraordinare, masculii ...
2017-06-28Valorile noastre. Universitatea București
Ioana Pârvulescu și Doina Ruști la Facultatea de Litere
2017-04-05În Observator Cultural
De vorbă cu Andreea Barbu Terzian și Ovidiu Șimonca despre romanul Mâța Vinerii și alte scrieri.
2017-03-09În Comunitate cu Doina Ruști și Ovidiu Eftimie
De vorbă cu Mihaela Ioniță și Răzvan Ursuleanu la București FM
2016-11-18Confesiuni la Ceașca de cultură.
Cand scriu, sunt o pisica indragostita. Dupa ce termin, ajung un fel de fotoliu uzat, care de—abia daca mai pastreaza forma pisicii.
2016-11-10Skopje, 2016, Book Star Festival & Antolog
Beyond the epigonism ruling over the literature of the world, there are a few notable attempts to create something original. We have here people elaborating on the autobiography style already outworn by the last decades’ ...
2016-11-08Torino, 2016, Libreria Internazionale Luxemburg
În Librăria Luxemburg din Torino, alături de Roberto Merlo și Noemi Cuffia
2016-09-17Reading in Europe
Plovdiv (with Vasilka Alexova & [Bojidar Kuncev)] [Torino, 2010 (with Dan Lungu, Adrian Babeți, Radu Pavel Gheo)] [ Granada, 2012] Torino, 2012 (with Marco Dotti, Roberto Merlo) Berlin, 2013 (with Gabriela Admeșteanu, Jan Cornelius) Leipzig, ...
2016-09-17Manuscrisul fanariot în Top 10+
Manuscrisul fanariot a fost reeditat în colecția Top 10+, la Polirom
2016-06-02Confesiuni în revista Timpul.
Despre manuscrisul fanariot, pasiuni, copilărie și dinți strâmbi
2016-05-31Manuscrisul fanariot în limba turcă
Revista Sözcükler, Istanbul, a publicat fragmente consistente din Manuscrisul fanariot.
2016-05-17Lizoanca alături de Houellebecq în topul Magyar Nemzet
Romanul Lizoanca la 11 ani, a intrat in topul celor mai bune 10 romane apărute în 2015 în Ungaria.
2015-12-31Dialogo
La mia amicizia con Doina Ruști è piuttosto recente e nasce dai nostri legami comuni con l’editoria italiana, dalla sua partecipazione alle Serate Italiane, presentate anche in questa rivista, ma il vero movente è la ...
2015-12-23Cartea Zilei - Manuscrisul fanariot, de Doina Ruști
Andreea Chebac și Leonard Ancuța prezintă Manuscrisul fanariot
2015-10-21Târgul de Carte de la Istanbul. România - țară invitată
Patru zile, in care se amestecă mai multe lucruri aparent diferite: carti, turci, piețe, morți, chilipir, roboți noi si puțintică baclava. Plus târgul
2015-10-20Despre Manuscrisul fanariot, cu Petru Țincoca
Să caști gura admirativ pe la ușile altora și să-ți pară rău de pușcăriași - iată două lucruri cât se poate de românești. Dar să nu vă repeziți să spuneți că sunt rele! În adâncul ...
2015-06-05Filmul Cristian - la Cannes. După povestirea omonimă
Povestirea Cristian (din Cămașa în carouri, Polirom, 2010) a devenit film.
2015-05-17Despre Manuscrisul fanariot la Adevărul Live, cu Laurențiu Ungureanu
Manuscrisul fanariot - o poveste din Bucureștii vechi, cărți, idei, scavi,istorie, pasiuni.
2015-04-25Interviu în Cațavencii
Fanarioții erau înnebuniți după balerine mecanice. Visau la Frankenstein.
2015-04-15În emisiunea Arte, Carte si capricii, TVR2, de vorbă cu Marius Constantinescu
Doina Ruști de vorba cu Marius Constantinescu, in emisiunea Lianei Stanciu, pe TVR2, despre Manuscrisul fanariot.
2015-04-09Despre cărți
Uneori am impresia că au murit cititorii de literatură bună, dar de fiecare dată apare câte unul, un supraviețuitor cu față eroică
2015-02-27Cronica în cotidianul La Opinion, Spania
Cronica lui Antonio J. Ubero, la romanul Lizoanca, in La Opinion de Murcia
2015-01-03Doina Ruști la FILIT
Întâlnirile de toamnă cu Iașiul îmi aduc aminte, automat, speranțele pe care mi le-am făcut în anii tinereții, de la Râpa Galbenă până sus, în Copou:)
2013-25-10Mămica la două albăstrele – despre dificultatea de a fi cititor detașat
Recenzie la Mămica la două albăstrele de Andreea Banciu
2013-12-25La Ambasada României din Berlin
Lectură din “Lizoanca" (trad. Jan Cornelius), Ed Horlemann, Berlin Un eveniment organizat de senatoarea Susanne Kastner și Deutsch- Rumänisches Forum. Cu sprijinul Ambasadei României, Berlin.
2013-04-15Prima mea lectură, Comment ca va, Radio Cultural
De vorbă cu Anca Ionescu și Raluca Rădulescu. O zi de vară, o carte regăsită, un deznodământ amânat 12 ani.
2012-03-23Premiul Academiei Române pentru romanul Lizoanca la 11 ani
Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru literatură pe anul 2009, a fost acordat Doinei Ruști pentru romanul Lizoanca la 11 ani.
2011-12-05Patru bărbați plus Aurelius în Ziarul de Duminică
Interviu despre Patru bărbați plus Aurelius cu Stelian Țurlea
2011-06-15Patru bărbați plus Aurelius la Bookfest 2011
Doina Ruști, Daniel Cristea Enache, Dan Lungu, Ada Condeescu, Roxana Condurache și Cristi Dionise.
2011-05-28Patru bărbați plus Aurelius în Luceafărul
Inevitabilitatea literaturii - cronică la Patru bărbați plus Aurelius de Gabriela Gheorghișor
2011-05-254 bărbați despre Patru bărbați plus Aurelius
În Control Club, patru scriitori seducători, inteligenți și cu faimă de donjuani, Dan Silviu Boerescu, Daniel Bănulescu, Bogdan Alexandru Stănescu si Bogdan Odăgescu, prezintă romanul Patru bărbați plus Aurelius. Moderator Oana Boca.
2011-05-19Un interviu din 2010, regăsit azi
Bucureștiul e unic, pentru că permite fiecărui ins să-și alcătuiască propria geografie
2010-11-27Camașa în carouri și traducatorii ICR
Doina Ruști prin București, pe urmele personajelor sale din Cămașa în carouri (Polirom, 2010), alături de traducatorii: Anja Arsic, Elena Borras, Timea Daroczy, Irina Djuran, Piotr Fiederowicz, Alexandru Gorda, Clara Mitola, Jelena Popadic, Faustine Vega. ...
2010-05-06Doina Ruști în dialog cu Istodor
Una dintre primele mele experiențe de viată se leagă de o pisică, de-a cărei coadă am atârnat un cârlig de rufe.
2010-04-21Semnături Celebre
Despre "Cămașa în carouri și alte 10 povestiri”, la Radio România Actualități, cu Mihaela Helmis Peste terasă plutea un miros amărui, iar Mami ridică botul, așteptându-se să identifice imediat sursa. Copertina verde vibră îndelung, căci ...
2010-04-19Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Fantoma din moară
Premiul pentru proza pe 2008 acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania romanului Fantoma din moară de Doina Ruști, Editura Polirom, 2008.
2009-06-19