Doina
Ruști

Despre

Biografie


DOINA RUȘTI, unanim apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale, premiată și tradusă în numeroase limbi, este autoarea a zece romane, dintre care amintim: Fantoma din moară (2008), Manuscrisul fanariot (2015), Lizoanca (2009), Zogru (2006) și Mâța Vinerii (2017).

Doina Ruști trăiește în București, este profesor universitar și scenarist. (Polirom)

Romanian Writers

Fantoma din moară la Târgul de la Frankfurt

Amazon

Facebook

Biografia mea începe cu biblioteci și scriitori

Pentru mine n-a fost ușor că toată lumea din casa noastră citea. Eram un fel de explorator. Mă așteptam să descopăr ceva capital și, mai ales, diferit de ceea ce descoperiseră ai mei în cărțile pe care le tot târau după ei prin casă, prin grădină, în veranda largă și luminoasă, ca un pahar cu șampanie. Tata era iubitor de poezie. Bunică-mea citea romane contemporane, adeseori românești. Mama ținea pe noptieră chestii lacrimogene. Iar bunicul - ce să vă spun! era cel mai alunecos: alegea cărți foarte diverse, de altfel, el era singurul din familie care citea chiar și ziarul. În contextul ăsta, eu am descoperit Balzac, la 14 ani, fără știrea lor. Dar nu un roman, ci am citit la rând, un raft de bibliotecă. Fraza amplă și zidăria solidă a romanelor lui îmi dădeau un asemenea confort, încât eram convinsă că n-o să mai citesc nimic altceva tot restul vieții. Balzac a fost prima mea iubire, adică acel parfum, care se topește ori de câte ori vrei să te-ntorci la el.

Lecturi publice

Goangzhou, Shenzhen (2018), Gavoi (2018), Santiago de Chile (2018), Istanbul (2015), Barcelona (2014), Budapesta (2007, 2014, 2015, 2018), Viena (2008), Plovdiv (2009), Torino (2009, 2011, 2012, 2013), Frankfurt (2009, 2018), (2010, 2013, 2018), Moscova (2010), Roma (2011, 2012), Granada (2011), Dusseldorff (2013), Berlin (2013) .

Curriculum laboris

“Timpul trecut: mort dar cu pretenții.” (Patru bărbați plus Aurelius)

Slujbe și munci

Scriitoare (proză)

Scenaristă

Analist de scenarii

Prof. univ. dr.

37 de ani de profesorat - toate treptele academice

(din 2007. profesor univ)

UNATC - titular

Universitatea București - profesor asociat

Redactor-șef al revistei “Cinematographic Art

Afilieri

PEN Club Romania

Uniunea Scriitorilor din România

Societatea Internațională Dante Alighieri

Dacin Sara

COPYRO

Educație

2007-2008 Stagiu de formare: Story editing, Script editing. Centre for Research on the Wider Benefits of Learning (WBL) și Centre for Adult Literacy and Numeracy (NRDC). Director de program: John Vorhaus (scenarist la Star Trek).

2000.Doctorat în Științe filologice, Universitatea București

1976-1980 Facultatea de Filologie , Al. I. Cuza, Iași

1972-1976 Liceul Garabet Ibrăileanu (limbi clasice), Iasi

Când am terminat facultatea aveam 23 de ani și-o față de chinez flămând. Veneam lunar la București, cu diverse manuscrise, încercând să intru într-o editură. De obicei era cineva, un portar, de care n-am putut niciodată să trec. Și-acum am dosare cu proză scurtă, care era foarte la modă pe vremea aia. De asemenea Fantoma din moară datează din aceeași perioadă.

Premii

Premiul Ion Creangă al Academiei Române, 2011

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză (Fantoma din moară)/ 2008

Premiul Asociației Scriitorilor, București, pentru romanul Zogru, 2007

Premiul pentru proză al revistei Ateneu, 2015

Medalia de Aur a Schitului Darvari pentru merite literare, 2008

Premiul revistei Convorbiri literare, pentru proză/2006

Premiul Ad Visum, 2005 pt debut

*Diploma de Onoare a Primăriei Sectorului 2, Bucuresti, 2007 Gradație de Merit, 2000, acordată de Ministerul Educației pentru servicii aduse învățământului românesc. *

  • *Nominalizări: Premiul Cartea Anului (România literară și Fundația Anonimul): 2008 (Fantoma din moară), 2015 (Manuscrisul fanariot), Premiile Radio, Premiul Observatorului Cultural, Premiul Național.

FICȚIUNE

Romane

Logodnica, Polirom, Fiction Ltd, 2017

Mâța Vinerii, Polirom, Fiction Ltd, 2017, Top 10+, 2018

Manuscrisul fanariot (roman), Polirom, Fiction Ltd, 2015, Top 10+, 2016

Mămica la două albăstrele(roman), Polirom, 2013

Patru bărbați plus Aurelius (roman), Polirom, 2011,

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București (puzzle epic), Ed. Polirom, 2010 

Lizoanca (roman), Ed Trei, 2009, Polirom, 2017

Fantoma din moară (roman), Ed. Polirom, Ego. Proză, 2008, 2017

Zogru (roman), Editura Polirom, Iași, 2006; 2013 

Omulețul roșu (roman), Ed. Vremea, București, 2004, 2012

Primul interviu ca scriitoare, la B1 (cu George Mihalcea)

Romane și povestiri TRADUSE & publicate în alte limbi

La gata del viernes, Esdrújula Ediciones, Granada, 2019, tans. Enrique Javier Nogueras Valdivieso.

Ártó receptek könyve (Cartea bucatelor rele), versiunea maghairă a romanului Mâța Vinerii, Orpheusz, Budapesta,trad. Szenkovics Enikő.

Zogru trad. Sebastián Teillier, Descontextos Editore, Santiago de Chile, 2018

Freitagkatze, trad Roland Erb, Klak Verlag, 2018, Berlin

Das Phantom in der Mühle , trad. Eva Wemme, Klak Verlag, 2017, Berlin

The Truancy, The Stockholm Review Literature

The Phanariot Manuscript (trans Liana Grama &Andrew Davidson), Trafika Europe, Penn State, University Libraries, nr 8, 2016

The lover (trans Andrew Davidson), Trafika Europe, Penn State, University Libraries, nr 8, 2016

Eliza (Lizoanca) trans. Alexandra Kaitozis, Antolog, 2015, Skopje

Eliza a los once años, Ediciones Traspiés, Granada, 2014 (trans Enrique Nogueras)

Lizoanca tizenegy évesen trans. Szenkovics Enikő Orpheusz Kiadó, Budapest, 2015

Fenerlilere ait elyasmasi eser (Manuscrisul fanariot), frag, trans. Leila Unal, Sözcükler , 58, aprilie, 2015, Istanbul

Zogru, Sétatér Kulturális Egyesület, 2014, prin bursa "Franyó Zoltán", oferită de guvernul maghiar (trans Szenkovics Enikő)

Lizoanca, Horlemann Verlag, Berlin, 2013 (trad Jan Cornelius)

Lisoanca, Rediviva Edizioni, Milano, 2013 (trad Ingrid Beatrice Coman)

Apartamentul 26, trans. Oana Ursulesku, Koracic, Belgrad, 2013

L’omino rosso, Nikita Editore, Firenze, 2012 (trad Roberto Merlo)

Bill Clinton’s Hand, Bucharest Tales, New Europe Writers, 2011, (coord:A. Fincham, J. G Coon, John a’Beckett)

Kareli gomlek ve Bukreș'teki Bașka On Hadise (Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București), trans. Cristina Dincer, Kalem Kultur Yaynlari, Istanbul, 2011

I miei ginecologi, in Compagne di viaggio, Sandro Teti Editore, 2011 (trad Anita Bernacchia) (coord Radu Pavel Gheo, Dan Lungu)

Ura pri univerzi, Zgodbe iz Romunije, Sodobnost International, Ljubljiana, 2011.

Zogru (trad. Roberto Merlo), Ed Bonanno, 2010, Roma; Catania

L’omino rosso (trad Roberto Merlo) în Il romanzo romeno contemporaneo, Ed. Bagatto Libri, 2010, Roma.

Zogru (frag.) și prezentare biobibliografică, în 11 books contemporary romanian prose, Ed. Polirom, 2006, traducere de Alistair Ian Blyth

Zogru (roman), Balkani Publishing House, Sofia, trad: Vasilka Alexova, 2008.

Învingătorul - antologia revistei Nagyvilag (trad. Noémi László), Budapesta , sept/ 2010

Cristian (trad. în fr. Linda Maria Baros), Paris, rev Le Bateau Fantôme , no. 8, 2009, ed. Mathieu Hilfiger

Cristián (trad. Sebastián Teillier), Madrid, rev. El fantasma de la glorieta, nr. 16/2008,

The begining (poem), in Under a Quicksilver Moon, 2002, SUA, Library of Congress,

Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade (frag.) în La Jornada Semanal, nr. 455; 456, 2003 (traducere: José Antonio Hernández García)

În curând:

La gata del Viernes. El libro de los manjares perversos, Esdrujula Ediciones, Granada

[Cărți la Polirom]

ANTOLOGII

Cel mai mult și mai mult, Ed Art, 2012 (coord. Liviu Papadima, Tina Sâmihaian)

Cum iubim, Ed. Vellant, 2016

Ce poți face cu două cuvinte, Ed Art, 2012 (coord. Liviu Papadima, Tina Sâmihaian)

Amănunte pierdute, in Literatura română contemporană, antologia Echinox, 2011

Ochelarii de fum, Ex Cartex, 2011 (antologie ASB)

Care-i faza cu cititul, Ed Art, 2010 (coord. Liviu Papadima, Tina Sâmihaian)

Domnul deputat se prăbușește, Nouă nuvele politice inedite, Ed. Tritonic, 2009, coord. Horia Garbea. (vol colectiv)

Bookătăria de texte, Clubul ilustratorilor (coord. Florin Bican), 2009 (vol colectiv)

Farse, lacrimi și o găleată de sânge (vol. colectiv), Ed. Limes, Cluj, 2008. Coord. Mircea Petean* *

Povești erotice românești, Ed. Trei, 2007 (volum colectiv)

s.a

Nuvele și povestiri în periodice

Umbra perfidă a unei iubiri, Apostrof,nr. 8, 2016

Cream Truffles, România literară, nr. 31, 2015

Vizita, România literară, nr 8, 2013

Trattoria Amore, Catchy, 30 aprilie, 2012

Cinematograful din mall, România literară, nr 7, 2012

Amantul, România literară, nr 29, 2011

Cum a început blazarea lui Cici Bezergheanu, Bucureștiul Cultural, nr. 107, 19 iulie, 2011

Magazin provincial, Obiectiv Cultural, 2 mai, 2011

Fluierul roșu, rev Timpul, martie, 2011 etc

Mult așteptatul ceas al D-nei Glodeanu – revista 22, Bucureștiul Cultural, nr. 103, 2010

Mâna lui Bill Clinton, revista 22, Bucureștiul cultural, nr 95, 2010

Amiaza unui manf ucigaș, România literară, nr 25/2010

Spiridușul de pe strada Batiște, Luceafărul de dimineață, nr- 1-2, 2010

Prăvălia de peruci, România literară, nr. 52, 2009 etc.

Mâna lui Bill Clinton - Doina Ruști

NONFICȚIUNE

TEZA DE DOCTORAT :

Simbolurile alterității în literatura română (Facultatea de Litere, Universitatea București, 2000), publicată sub titlul Dicționar de teme și simboluri din literatura română , Univers Enciclopedic, 2002; ed a II-a, revăzută și adăugită, Polirom, 2009

Alte cărți: Bestiarul cantemirian (2007) Literatură universală (2007), Scriitori români ( 2007), Enciclopedia culturii umaniste (2006), Mesajul subliminal în comunicarea actuală (2005), Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade (2005), Presa culturală (2002).

cursuri, manuale (11 manuale pentru liceu, achiziționate de Ministerul Educației, prin licitație națională) s.a.

articole (50): The Freedom in the 18th Century, Cinematographic Art, nr 17, 2016

A Greek Who Gave Up His Freedom in the Eightheenth Century: An Unpubished Document, Eightheenth Century Studies, vol 47, nr 4, Summer 2014

The Film Actor versus The Theater Actor: "Cazul Gavrilescu" (The Gavrilescu Case) and "Pescuit sportiv" (Hooked), European Scientific Journal, vol 10, nr 5 2014, (ISI) . (coautor & Adrian Titieni)

s.a.

Lecturi, evenimente (arhiva foto)

FILMOGRAFIE

IMDb

SCENARII

Cartea soldatului (doc). independent (scenariu&regie cu Marius Donici); Rolistene, 2018

Comoara naivă (CNC) Film documentar (r: Copel Moscu) - 2018

Călugărițele vrăjitoare ( CNC) Film documentar, LM, Paradox Film (r Marius Barna), 2018

Dansul Soarelui (documentar, LM), Cornel Gheorghiță ( CNC); 2018

Selectionat la Festivalul de film de la Montreal; Festivalul de la Montpellier

Umbra perfidă a unei iubiri (scenariu & regia: Doina Ruști), ficțiune, SM, independent, Rolistene, 2016

Selectionat la: Ascona Film Festival, Festival Dona i Cinema – Mujer y Cine – Woman & Film, Spania, Cinefest, Los Angeles, Golden Bridge International Film Festival

RomCon (Cel mai bun film), 2017

185 de ani de existență a Arhivelor Naționale (documentar), 2016

Cristian (scenariu&regie), SM, ficțiune, 2015.

Selectionat la: Goa Festival, SM, fiction, 2015, CineFest, Los Angeles, SM, fiction,2015, Cannes-Corner Festival, SM, fiction, 2015, Windsor Independent Film Festival, SM, fiction, 2015, Les Films de Cannes à Bucarest, 2015,

Premiul pentru Cel mai bun film străin, la Christian International Film, Florida.

35 de minute după (r. Cristi Toporan), SM, ficțiune; scenariu.

selecționat la: Berlin Short Film Festival Los Angeles CineFest 35 minutes after February 7, 2016, LIFF - Lyon International Film Festival , International short film festival “ The Unprecedented Cinema ”, International Shorts (Washington DC, USA)

Cream truffles, LM, ficțiune, HAI-HUI Entertainement, proiect cu finantare CNC. Dezvoltare.

Escrocheria, SM, regia: Cristian Panaitescu, independent, 2014;

Sc: Ascona Film Festival, 2014

Apartamentul 26, după povestirea omonimă, SM, indep. (regia: Alexandra Băilă), 2013

Ascona Film Festival

Eternitatea numerolor pare sau T&P (regia: Napoleon Helmis), 2018-2019, CNC

Colectionarul de meteoriti (r. Copel Moscu), CNC, documentar, 2018-2019

Robul Grec (dezvoltare), doc. Elephant Film

Adaptari

Stela (r Anca Hirte), Elefant Film, 2018

FilTSCH (r. Brigitte Drodtloff), Elefant Film, 2015

Miracolul de la Tekir, 2015: dialoguri si adaptare. Elephant Film, Zurich - LM, fictiune, 2015 (finalizat), Premiul Cel mai bun film elvețian, Zurich, 2015

Scenarii scrise si nefinalizate cinematografic:

LM:

Zogru (Media Pro Pictures)

In vitro Magdalenae (Saga)

Aurelius

Roz (r Napoleon Helmis)

Le Monde d’en Bas (r. Alex Iordăchescu)

Bucătarul (prod: Dan Burlac)

Fantoma din moară

Coletele

Adulter, după romanul Mămica la două albăstrele, (regia: Cătălin Mitulescu), LM, ficțiune,

Anii frumoși

SM

Fiatul negru

Lucian Pistol

Prințul Avalo

O poveste și patru guri trăncănitoare

Eliade și Doina Ruști



title: ''

confesiuni

Cartea mea de debut a fost despre Mircea Eliade. Un dicționar de simboluri din opera sa.

Era anul 1997, iar eu umblam prin București, cu "Fantoma din moară", pe atunci în manuscris, încercând să înduplec vreun editor. Era o lume nebună după cărți, pentru că abia ieșisem din dictatura comunistă. Se traducea masiv, se publica tot așa, în special carte nonficțională, mărturisiri, studii filozofice, cărți de istorie, ezoterism etc. Eu însămi pusesem umărul la această nevoie de carte occidentală, lucrând la Humanitas. Cioran, Eliade, Ionesco, Goma - acestea erau cărțile cele mai vândute în anii 90. Plus SF-uri.

Într-o zi am intrat la Editura Coresi, undeva prin centru. Bineînțeles, nici de data aceasta n-a fost nevoie să scot din geantă manuscrisul Fantomei. Un roman romanesc?! Nu cumpără nimeni literatură de-a noastră! - s-a strâmbat editoarea. Dacă ai fi avut ceva despre Eliade, atunci, da, aș fi publicat imediat. Orice.

Așa s-a născut Dicționarul Eliade, într-un timp record, scris direct la PC, unul pe care nu știu câți și-l mai amintesc - un 286. (Da, ați citit bine: 2). Aș fi putut să scriu ceva ușurel, de exemplu să aberez pe o temă, dar, dându-mi seama cât de puțină lume știa în momentul acela tot ce-a scris Eliade, cum arăta opera lui in integrum, am ales să scriu un dicționar. În plus, era Eliade! Romanul meu putea să mai aștepte.

Cartea a apărut în preajma Bookfestului din 1997, care pe vremea aia se ținea la Teatrul Național. Apoi a început să mă caute lumea. Se vindea atât de bine, încât aproape că uitasem durerea de a nu fi publicat încă "Fantoma din moară".

"Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade" a fost o carte care a ajuns prin multe colțuri de lume. Un mexican, de care nu auzisem niciodată, mi-a cerut voie să-l traducă si să-l publice într-un cotidian.

Universitatea din Torino a fost prima care l-a achiziționat pentru bibliotecă, iar grație acestui dicționar i-am cunoscut pe profesorii Marco Cugno și Roberto Merlo.

La mai puțin de un an, l-au piratat tipografii. Se vindea la Obor, pe tarabele de țigări, într-o variantă oribilă, cu titlul roșu, pe hârtie reciclată. Această ediție, pe care scrie 1998, este cea piratată. Cred c-a fost și cea mai răspândită, pentru că am constatat că multă lume crede că acesta este anul ediției princeps.

Mărturisesc că mă simțeam bine, mai ales că pe-atunci treceam zilnic prin Obor, ca să-mi cumpăr țigări ieftine.

Tot în acel an au început să-l copieze și alții. Îmi cădeau sub ochi articole semnate de oameni simandicoși, în care apăreau consistente pagini din acest dicționar. Apoi l-au plagiat elevii, studenții mei, doctoranzii. L-am găsit prin diverse site-uri, compilat, copiat parțial ori integral. Unii și-au scris cărți dezvoltând câteva articole din dicționar.

Până la urmă cineva l-a fotocopiat și l-a pus pe SCRIBD - este vorba despre ediția piratată, din 1998. Recunosc, m-a impresionat munca acestui om, așa că n-am protestat, nu m-am supărat că nu mi-a cerut voie. Oricum, între timp devenise o carte plagiată la maxim, în ciuda faptului că a cunoscut mai multe ediții.

Pentru mine acest Dicționar a avut o valoare exclusiv literară, fiind un mod de a mă despărți de Eliade. Primul meu roman publicat, Omulețul roșu, desigur fantastic, nu mai avea nicio legătură cu proza care m-a fascinat și care pe mulți scriitori români i-a ținut pe loc. Iar orice scriitor al generației mele știe ce vreau să spun.

Deși un roman despre internet, Omulețul roșu pornește din fibra proze lui Eliade, având ascunsă în fiecare filă dorința mea de a nu semăna cu el.

“Ajunsesem într‑un oraș. De o parte și de alta a șoselei se vedeau case, grădini, oameni mergând încoace și încolo. Camioneta s‑a oprit și n‑am mai stat pe gânduri, am coborât și am trecut pe lângă șofer, trăgând cu coada ochiului. În cabină nu era nimeni.”

(Omulețul roșu)

Pe vremea aia mă gândeam la un tip de fantastic deconstructiv. Era perioada minimalismului, lumea respingea povestea, epicul de tip clasic. Pe fondul ăsta am scris Zogru (2006), o poveste din acumulări epice, despre un spirit nemuritor, dar în esența sa acest Zogru are o temelie eliadescă: e un fel de sinteză, nu atât a fantasticului românesc, cât a atitudinii față de ficțiune. M-am bucurat când un ziar din Santiago de Chille a comparat acest roman cu pictura chagalliană. Personajul meu are o naivitate pe care eu am resimțit-o la întâlnirea cu personajele eliadești.

“Era după o pauză de zece ani, în care stătuse afundat în miezul pământului, căci ori de câte ori se aventura dincolo de Dunăre era azvârlit într-un buzunar al lumii, într-un loc în care se trezea de fiecare dată ca dintr-un somn bun, în gângurelile familiare ale glolelor. Întoarcerea la viață era ca o renaștere: se simțea puternic și în stare să-și facă planuri. În mod curios, de data aceasta, primul lucru pe care l-a făcut a fost să vadă ce fac urmașii lui Ioniță Bubosu, pe care îi lăsase în București, cu zece ani în urmă. Și, bineînțeles, acolo erau în continuare. Iancu Ionașcu devnise logofăt mic, iar copiii lui erau puși în slujbe pe la Divan și în cancelariile domnești. Între aceștia era unul care îi aducea aminte și de Bubos și de Măcelar, dar care avea ceva și din entuziasmul artistic al Zugravului. Îl chema Gligore și era funcționar la un calem domnesc, unde ținea evidența taxelor pe care le hotărâse însuși domnitorul, Alexandru Moruzi. ”

(Zogru)

În Fantoma din moară (2008), am avut de multe ori în minte proza fantastică a lui Eliade, legată de comunism, de exemplu, simbolurile mistice din Nouăsprezece trandafiri sau evaziunile de tip mistico-literar din Pe strada Mântuleasa. Dar m-am abținut să intru în zona aia. M-am concentrat pe natura duplicitară a lumii comuniste, pe uniformizarea mentală. Chipul lui Max este cheia construcției fantastice în acest roman:

"Și atunci, suferința lui, răbufnită ca o lavă, se ridică la cer printre măciuliile de porumb, albă și plutitoare, ca o fantomă. O vedea cum alunecă pe aleea pietruită, până la Sile, care continua să plângă ținându-se cu amândouă mâinile de ulucile gardului. Și apoi, ca un duh plutitor, se depărtă în același ritm de fulg suflat, peste șoseaua înghețată, pe lângă femeile, nemișcate și ele, în aburii sfârșitului de toamnă. Dintre tufele de smochin, vedea cum sufletul lui disperat, încolțit și neputincios, devenit un balon de fiere, se furișează, lichid, prin geamul spart, între zidurile roșii, în pântecul încă viu al morii pentru a se întâlni cu cealaltă parte a lui, fericită și caldă, care aștepta acolo de 40 de ani.” (Fantoma din moară)

De-abia în Cămașa în carouri (2010) am avut curajul să-l privesc în față, să mă întorc de fapt la Bucureștiul lui Eliade, așa cum îl vedeam eu, așa cum li-l arătasem deja miilor mei de elevi, infectați cu obsesia mea.

“Era o emanație subțire și otrăvită care creștea din țesătura cămășii, înfășurând-o într-o teroare cețoasă. Cămașa era îmbibată cu spaime, neliniști, cu o tristețe zăbrelită de carourile ei.

Lori își scoase la iuțeală cămașa, mai mult ca să-și verifice intuițiile, și imediat se simți ușurată. Dar, privind spre pânza zbârcită între degete, avu impresia că în liniile încrucișate, pe canalele roșii, gri și albe, circulau în continuare curenții groazei. Nu se putea abține. Avea nevoie să mai verifice o dată. Îmbrăcă din nou cămașa, cu gesturi lente, și fu pe loc invadată de fumul greu al depresiei. Erau gândurile vărului ei, un sentiment trăit, o nefericire mărăcinoasă care poate că urcase în ultimele clipe din sufletul lui Iulică ori din mocirlele morții”.

(Cămașa în carouri)

Când am scris “Mâța Vinerii” (2017), Eliade era departe. Nimic nu mai are acum legătură cu el. Și totuși, pe ici pe colo am strecurat și câte un salut pentru el, ca aici:

“Piața Lipscani era, ca de obicei, plină, iar din brișca moșicului vedeam lumea altfel, măruntă și blândă. Printre prăvălii și grădini șerpuiau străzile. Le-am luat la rând. Niciuna nu era Murta, dar pazavanul auzise de ea:

— Este pe undeva pe-aici, coconiță, nu e departe, poate pe lângă Strada Francezilor.

Cum am auzit de francezi, mi-a și venit în minte glasul lui Dubois, încărcat de zarpale. În jurul Consulatului era o pânză de străzi, multe și scurte, cu ocolișuri și mici intrări înfundate, încât orice încercare a mea părea fără izbândă.

Nu departe era Dâmbovița. Oriîncotro o luam, mai devreme sau mai târziu ajungeam la marginea râului, în dreptul unui pod plin de lume. Ce puteam să fac? M-am oprit. Un căpitan de spătărei se uita la mine cât eram de pierdută.

— Cu ce pot să te-ajut? m-a întrebat el.

I-am spus pe nerăsuflate ce căutam. Casa, strada, turnulețul ei roșu și mâța.

— Ai depus o hârtie? Nu?! se mirase căpitanul.

Asta era culmea! Cum puteam să plec așa, singură, în căutarea unor case, contând pe amintirile unor oameni necunoscuți și cam uituci!

— Păi, ai dumneata habar cât de repede uită oamenii ăștia? Nici ce-au mâncat ieri nu mai știu, d-apăi casele dumitale, de-acum... câți ani ziceai?

Bărbatul fluieră dezamăgit, apoi îmi întinse o hârtie, ținută multă vreme în buzunar.

— Foarte bine, uite, scrie aici pe fereastra trăsurii și mă ocup eu!

— Întotdeauna am la mine ceva de scris, m-am lăudat eu, căutând prin buzunare tocul și călimara.

Într-un minut așternusem cuvânt cu cuvânt tot ceea ce-mi dictase omul, care mi se părea deja frate cu tata. Era un text scurt prin care îi ceream cuiva să-mi spună unde mi-erau casele.

— Cui o adresez? am mai întrebat eu, cu toată docilitatea.

— Căpitanului Mârcă! Scrie așa: Măriei Sale Căpitanul Mârcă de sub pod!

— Îl cunoști dumneata pe căpitan?

— Sunt chiar eu! se bucură el.

Bărbatul avea ceva măreț. În mod clar îi plăcea să fie Căpitanul Mârcă. A luat hârtia pe care se vedea încă scrisul meu dichisit și a coborât sub pod, unde abia acum observam că era un fel de cocioabă. Înainte să dispară în coșmelie, căpitanul a strâns hârtia ghem și-a aruncat-o în mijlocul apei.”

(Mâța Vinerii)

Dintre toate cărțile mele, desigur "Manuscrisul fanariot“ are în el o doză eliadescă, deși nu este scris în registru fantastic. Dar amiaza bucureșteană, timpul moleșitor și amăgirile - da, vin de-acolo. Numai că este un alt gen de hierofanie.

Fragment din Dicționar:

COINCIDENTIA OPPOSITORUM

Noțiunea definește armonia prin „împăcarea contrariilor”, iar în opera lui Eliade apare obsesiv ca năzuință supremă a omului. Mulți gânditori au făcut observația că esența lumii se reduce la elemente opuse, aflate în permanentă confruntare: pozitiv/ negativ, feminin/ masculin, noapte/ zi etc. Este de la sine înțeles că poate fi imaginată o lume sau o ordine în care contradicțiile sunt eliminate. Eliade, preocupat de problemă, descoperă că filozoful grec Heraclit dă o primă viziune asupra reunirii contrariilor, anume că „Dumnezeu înseamnă toate contrariile”. Sintagma coincidentia oppositorum îi aparține, însă, gânditorului renascentist Nicolaus Cusanus, care a definit prin ea misterul totalității. Eliade caută contextele arhetipale care au condus la teoriile mistice ale lui Cusanus: „Se știe că identitatea contrariilor (coincidentia oppositorum) era, pentru Nicolaus Cusanus, definiția cea mai puțin imperfectă a lui Dumnezeu. Se știe, de asemenea, că una dintre sursele de inspirație ale lui Cusanus a fost opera lui Pseudo‑Dionisie Areopagitul. Acesta considera că unirea contrariilor întru Dumnezeu constituie un mister absolut.”

Făcând trimitere la un număr însemnat de scrieri filozofice, doctrine religioase, mituri, credințe și ritualuri care conțin sugestia unității, a reuniunii fragmentelor contradictorii existente în lume, Eliade ajunge la concluzia că ele exprimă drama ființei care nu‑și poate accepta condiția muritoare. Platon inserează, în Banchetul, o poveste, în care se spune că la începutul lumii oamenii erau de trei feluri: masculini, feminini și androgini; fiecare prototip era alcătuit din doi indivizi, ca și când ar fi fost doi oameni lipiți, care alcătuiau o sferă. Pentru că androginii erau răi, Zeus i‑a pedepsit pe toți oamenii, tăindu‑i în două, dar le‑a lăsat posibilitatea iubirii, adică de a reface prin intermediul ei unitatea primordială, de a trăi pentru scurt timp fericirea absolută, de la începutul lumii, pe care oamenii au pierdut‑o odată cu această pedeapsă. Povestea aceasta nu definește doar sensul iubirii, ci și aspirația omului de a redobândi armonia originară prin fuziunea contrariilor.

Multe religii așează la originea universului binele și răul. În mai multe legende bogomilice, frecvente la popoarele slave și la români, Dumnezeu și diavolul au creat împreună lumea. Toate gnozele dualiste vorbesc despre împăcarea binelui cu răul într‑o perioadă îndepărtată (în preistorie, cum zice Eliade) sau despre năzuința acestei anulări a contrariilor.

La greci, Apollon și Dionysos – zei aflați în conflict – apar în miturile de la sfârșitul civilizației grecești în deplină armonie, ceea ce ilustrează dorința generală de încetare a declinului ce începuse.

Culianu, studiind tema călătoriilor în lumea de dincolo, face observația că actualmente, mai exact, în ultimii 30 de ani, a dispărut din literatură (sau din ritualurile moderne legate de moarte) viziunea iadului sau a judecății de apoi. Această idee este anticipată de Eliade; el spune că viața și moartea nu sunt diferite. Acest paradox poate fi cunoscut în timpul vieții, dar este camuflat. Viziune despre armonizarea contradicțiilor ascunde nemulțumirea adâncă a ființei în legătură cu destinul ei: „Faptul că aceste teme și motive arhaice trăiesc încă în folclor și ies mereu la iveală în lumea onirică și imaginară dovedește că misterul totalității face parte din drama umană. El revine sub aspecte multiple și la toate nivelurile vieții culturale – în teologia mistică și în filozofie ca și în mitologiile și în folclorurile universale; în visele și în fanteziile oamenilor moderni, ca și în creațiile artistice”.

În opera literară, ideea apare cel mai bine reprezentată în narațiunea Podul, în care mai multe povestiri care par a fi diferite se întretaie și construiesc în final ideea că lumea este un labirint, un amalgam de întâmplări și semne, plasate într‑o schemă simplă, care odată cunoscută oferă calea salvării, a ieșirii din labirint. Un locotenent boem devine un paradox al existenței prin tabieturile sale cotidiene, prin numeroasele aventuri erotice, adică prin repetiție și prin încercarea de a surprinde materia în devenire. Paralel cu povestea locotenentului este prezentată și cea despre o bătrână însoțită de o fată care citește dintr‑o carte. Ele călătoresc spre origini, la nesfârșit, ca viața însăși. Ceea ce au descoperit este misterul, paradoxul întâlnirii dintre existență și non‑existență. Aceeași experiență este intuită de către Onofrei când îl întâlnește pe locotenent: „un locotenent de roșiori prezentat în termeni de filozofie negativă constituie în el însuși un mister, un paradox. Coincidentia oppositorum ar fi spus Nicola din Cusa.”(Podul, 62) Metafora absolută a împăcării contrariilor o reprezintă misterul „în care ființa poate coincide cu neființa.” Un alt personaj, Adrian (din În curte la Dionis), descoperă această coincidență în călătoria cu ascensorul și o formulează heraclitian, observând că între coborâre și înălțare nu există diferențe. Pentru el, ca și pentru Dominic (din Tinerețe fără de tinerețe) misterul unității se traduce prin accesul la memoria generală. Și intersectarea unor momente istorice constituie tot un caz de coincidentia oppositorum, ca în nuvela Nopți la Serampore Toate încercările de anihilare a contradicțiilor pornesc dintr‑o adâncă nostalgie a paradisului pierdut.

COMUNISM

Religie ateistă, degenerescență a creștinismului, comunismul l‑a preocupat pe Eliade mai mult ca sistem opresiv, transfigurându-l simbolic în scrierile sale literare. În nuvela Pe strada Mântuleasa, lumea comunistă inchizițională și blocată în suspiciuni încearcă să transpună mesajul mitic în realități contemporane. Învățătorul Zaharia Fărâmă, interogat de Securitate, face declarații incredibile, povestește întâmplări stranii de altădată (despre o femeie uriașă, despre ieșirea lui Iozi în altă lume, prin lacul din peșteră, despre Lixandru, care trage o săgeată spre cer și aceasta nu se mai întoarce, despre Doftorul care schimbă înfățișarea oamenilor). Anchetatorii găsesc și ei incredibile corespondențe ale acestor relatări în lumea contemporană: istoria peșterii miraculoase li se pare o aluzie la comoara poloneză ascunsă de Economu. Eliade subliniază aici puterea mitului de a revela fapte exemplare, cu un înțeles anume pentru fiecare om, dar care propun o idee generală, aici, a adevărului ascuns, camuflat în fapte obișnuite. Comunismul distruge valorile și încearcă să ucidă chiar și miturile, pe care nu le înțelege, nu le acceptă și de aceea le supune legilor opresive ale sistemului. Când lui Dayan (din nuvela omonimă) i se schimbă infirmitatea de la un ochi la altul, este mai întâi acuzat de obscurantism, de misticism – delicte capitale în regimul comunist ‑, apoi este găsită o explicație care pare să estompeze miracolul: s‑a făcut o greșeală scriptologică la consemnarea inițială a defectului ocular. Într‑o altă narațiune, se povestește despre transformarea lozincii tipărite pe toate ziarele comuniste – proletari din toate țările, uniți‑vă! – în visători din toate țările, uniți‑vă!, eveniment de asemenea tratat în termenii realității, ca sabotaj al puterilor capitaliste (în Pelerina). Altundeva, venirea comunismului este asociată cu amnezia colectivă, cu involuția de o mie de ani (Șanțurile). În Noaptea de Sânziene, comunismul este anticipat prin povestea lui Gheorghe Vasile care vinde o valoroasă colecție de manuscrise vechi (aparținând, evident, altcuiva) și cumpără cărți de vulgarizare a științei ca să inițieze culturalizarea satelor. Ieșirea din sistem cere inițiere și imaginație.

În aproape toate aceste scrieri apare ideea că într‑un sistem totalitarist cea mai neînsemnată abatere declanșează dezordinea și prin ea haosul care precedă orice creație.

Romanul Nouăsprezece trandafiri propune spargerea cortinei de fier prin artă, prin mesaje de salvare camuflate în simboluri și parabole. Ieronim Thanase edulcorează violența sistemului prin spectacole de teatru. Apoi face un film, intitulat Copiii nimănui, care pare o poveste inofensivă, dar în care introduce aspecte ale mizeriei existențiale. Filmul, devenind o satiră a comunismului, este premiat în străinătate, ca o confirmare a faptului că mesajul a fost receptat.

În La umbra unui crin, salvarea vine de la cei plecați în exil.

Ceea ce surprinde în proza lui Eliade este că mulți dintre reprezentanții puterii opresive sunt culți, au lecturi oculte, sunt preocupați de metafizică și de gnoze secrete. Se ascunde în această viziune un avertisment subtil asupra faptului că răul nu trebuie subestimat niciodată; lumea lui este alcătuită tot din oameni.

Comme Doina Ruști le précise, dans le conte populaire : « la jeunesse éternelle symbolise le refus de l’être d’entrer sous la pression de l’histoire et d\exister entre des limites. Si, dans les mentalités d’autres peuples, l’accès à l’immortalité est déterminé par des épreuves héroïques et spirituelles, dans la vision roumaine, il n\y a qu’une voie: le refus de descendre dans le temps fragmentaire; C’est pour cela que le prince ne veut pas venir au monde pour vieillir, il rejette l’évolution et la fuite du temps non au profit de la jeunesse comme état de grâce, mais au profit de l’harmonie du paradis » (Ruști, D.,2001 : 163).

Rodica Maria Fofiu, Université « Lucian Blaga », Sibiu.

Citate


*

În lumina dimineţii, mânăstirea strălucea în mijlo­cul apei, albă, cu focurile arzând încă pe zidurile înalte.

Zogru
*

Se întoarse alene ca să-și adune gândurile și atunci îi apăru drept în față fantoma. Era mai mică decât cum o văzuse cu câteva zile în urmă. Arăta ca o eșarfă spumoasă .

Fantoma din moară
*

Un om care trăiește la maxim învață să se bucure singur.

Manuscrisul fanariot
*

Căci o mâncare nu este doar nutrețul care face carnea să crească, ci un amestec de fapte și de parfumuri, un timp total.

Mâța Vinerii
*

Se zice că omul n-are dreptul să-și ia singur viața, dar de fapt e un fel de scuză, pentru că nu are curajul s-o facă.

Mâța Vinerii
*

O mâncare cuprinde întâlnirile, pasiunile și aspirațiile unui număr mare de oameni.

Mâța Vinerii
*

Pe verandă, între două coloane, dormita un matuf, ca un câine care nu știe că există pericole.

Mâța Vinerii
*

Orașul se mișca lent, ca o picătură de apă rostogolită pe un geam lovit de căldura amiezii.

Manuscrisul fanariot
*

Ori de câte ori povestea, părea legat cu un șiret de mătase, de oricine stătea să-l asculte.

Fantoma din moară
*

Nimic important nu poți face cât timp simți în ceafă ciocul de fier al părintelui.

Lizoanca
*

Apoi apăru și Riga din Veleștin cu o voce de țambal, povestind în răscrucea de la Hanul lui Șerban-Vodă.

Manuscrisul fanariot
*

În cuvinte trăiește fantasma unei aspirații, clonate, devenită peste noapte o stăpână de fier.

Manuscrisul fanariot
*

Comunismul - fruntea înaltă și murdară a lui Gabriel Neicușoru.

Fantoma din moară
*

Zoica se evaporase, lăsând în urmă un val de parfum, pe care l-au tras în nări, camerista, bijutierul și însuși mirele, lăsat cu buza umflată de nedumerire.

Manuscrisul fanariot
*

Oamenii care tac de multe ori nu sunt slabi, nu sunt rușinați. Frica lor de a nu se arăta mai proști decât ceilalți le pune lacăt la gură, îi arată neghiobi.

Mâța Vinerii
*

Bocanci, cizme înalte, pantofi bărbătești cu șiret, adidași uzați treceau pe mijlocul șoselei, poticnindu-se din când în când, răsucindu-se pe tocuri și frecând ușor pământul tare.

Omulețul roșu
*

Omul oropsit, dacă nu moare, se face călău.

Mâța Vinerii
*

Există o sumă de oameni pregătiți să intre în viață devreme și pentru care școala reprezintă o nesăbuită pierdere de timp.

Omulețul roșu
*

Ceea ce contează până la urmă, din toată viața asta de rahat, este doar fluxul foșnitor, care continuă să lege oamenii chiar și după ce s-au despărțit.

Mămica la două albăstrele
*

Nu-ți pierzi timpul cu omul darnic. Nu te întinzi la băut. Nu faci filozofia gestului său. Și nici nu-l treci pe lista de prieteni. El rămâne doar un garant – omul cu banii.

Mâța Vinerii
*

Nu contează numele, ci forța sângelui.

Zogru
*

Orașul părea, într-­adevăr, părăsit. Pe ici, pe colo se înălţa fumul de bălegar și se mai auzea strigătul cioclilor.

Zogru
*

M-am rostogolit de-a lungul holului și-am trecut prin pata de lumină și prin zona de litere și pe urmă am zărit cheia arămie pe care scria Ferenike.

Omulețul roșu
*

Marea dramă a Bucureștiului este că un oraș cu o acustică perfectă este locuit de niște oameni afoni.

Manuscrisul fanariot
*

Caietul meu cu coperți de mătase va fi ținut în mâini de un om care vrea să știe ce-a fost cu mult înainte ca el să se nască, în timp ce sângele lui, același sânge în care fâlfâie speranțele nemuririi, curgea prin altă carne de om.

Mâța Vinerii
*

În lumina Stambulului, făcută din lună și stele, grecul și macedoneanca au devenit o singură ființă. Și-au deschis sufletele, și-au împărțit micile lor păcate. Au gustat împreună din dulceața pe care fiecare o păstra pentru altul.

Mâța Vinerii
*

Ochii lui Tilu arătau ca două băltoace în lumina de liliac a serii.

Manuscrisul fanariot
*

Evaluând situația la rece, Maiorca nu era decât o nucă într-un copac pe cale să devină mobilă pentru boierul Doicescu.

Manuscrisul fanariot
*

Prin visul cuiva va trece o pisică, dizolvată în aburii serii, iar acel visător de pisici va fi primul meu cititor.

Mâța Vinerii
*

Moartea nu este decât un pitic fără suflet, de care i-a fost milă cuiva, la un moment dat.

Mâța Vinerii
*

Există mirodenii care-ți fac nasul mare și lichioruri care-ți șterg strălucirea.

Mâța Vinerii
*

În comunism și Dumnezeu era vinovat.

Fantoma din moară
*

Comunismul - o istorie care a vomitat puternic peste toți oamenii ei.

Fantoma din moară
*

În iatacul lui Dan Brașoveanu Doicescu era fum ca într-o ospătărie de han. Boierul se plimba, numărându-și pașii. Smocul de păr aliniat deasupra sprâncenelor arăta ca o coadă de drac.

Manuscrisul fanariot
*

Niciun drum nu e mai greu pe lumea aceasta decât cel de întoarcere în locul din care ai plecat bătându-te cu pumnul în piept.

Manuscrisul fanariot
*

Suferința de a nu fi iubit este mai intensă decât forța celei mai grandioase iubiri.

Mămica la două albăstrele
*

Friptura trebuie s-o mângâi, cu ciorba trebuie să vorbești, dulciurile au nevoie de corconeală ca un copil, iar mezelicurile trebuiesc împodobite și bibilite, ca o mireasă!

Mâța Vinerii
*

Lui Zogru îi displăcea, în general, ideea de a se strecura într­-un individ, de care o femeie era deja îndrăgostită pentru că îi lua chiar și această mică bucurie de a fi el cuceritorul.

Zogru
*

Timpul trecut: mort dar cu pretenții.

Patru bărbați plus Aurelius
*

Să te abții de la plâns e doar un mod idiot, cultivat social, de a anihila emoțiile.

Omulețul roșu
*

Dulceața poveștii este dată de felul în care se deschide o gură.

Mâța Vinerii
*

Trecutul e ca un câine care îți rupe fără întrerupere turul, în timp ce pre­zentul este o potaie care te păcălește s-o ții în brațe, făcându-te să uiți viitorul - un ogar din rasa afgană.

Mâța Vinerii
*

Timp de o oră cât dură haosul, Leun și Maiorca se ascunseră în camera de la han. Pe tăblia verde a patului, ea zâmbea intimidată, pipăindu-și mărgelele, ca niște dinți de cățel.

Manuscrisul fanariot
*

Dincolo de asaltul mai mult sau mai puțin hormonal, se află speranța că acest impuls îți va supraviețui.

Mămica la două albăstrele
*

Cu cât sunt mai inculți, cu atât sunt mai necruțători (cronicarii).

Patru bărbați plus Aurelius
*

Când l-am auzit că pomenește de mama, pe care începuse s-o ponegrească într-o engleză aproximativă, numind-o „curvă norvegiancă“, am deschis portiera și i-am băgat un cap drept în gură. Urlam cât mă țineau plămânii, ca să mă audă și vaca de Julia: — Sunt irlandez, în pula mea de proști, sunt din Belfast, unde se trage cu mitraliera pe stradă!

Logodnica
*

Din aprilie până la sfârșitul lunii octombrie, bucureștenii trăiesc repede și într-o nepăsare totală, iar după ceea, până când înfloresc zarzării, cad într-o tihnă de stăpâni ai caselor lor.

Manuscrisul fanariot
*

N-am văzut degetele uriașe care mă pescuiau, ci am simțit doar vâjâitul aerului în jurul meu, apoi m-am prăvălit în hăul sumbru, atingând cu obrazul lespedea caldă a dinților uriași.

Omulețul roșu
*

Nicio femeie nu trebuie să nască un copil băgat cu forța în ea.

Lizoanca
*

În primul rând, apăru Brăiloiu, în cupeul de un verde-smarald, în urma căruia țopăiau 12 călăreți strânși în haine de un alb-argintiu.

Manuscrisul fanariot
*

Femeia dorită este ca afionul după care îți arde gura, e ca jalea care te face grămadă pe la apus.

Manuscrisul fanariot
*

După ce întorcea friptura pe partea cealaltă, începea nebunia, ca într-un suflet îndrăgostit.

Mâța Vinerii
*

Amintirile sunt niște molii ascunse în haine.

Mâța Vinerii
*

O hârtie scrisă de-o mână de om e de multe ori numai consecința unor întâmplări rămase în umbră. Iar între multele fapte ascunse în slova manuscrisului nostru se află și o dimineață din viața Mandei, fără de care ziua manuscrisului n-are nicio valoare.

Manuscrisul fanariot
*

Din foișoarele înalte sute de ochi înțepeniră în albastrul trăsurii. Însuși contele Hastatov îl privea prin ocheanul montat în argint, curentat de o presimțire. Fără pic de sunet, orașul părea sfârșit.

Manuscrisul fanariot
*

Îmi dau seama că furtul face parte dintre principiile supraviețuirii. Iar cel intelectual aproape că nici nu mai este considerat un delict.

Omulețul roșu
*

Pe mâna lui, împodobită cu un singur inel, în care era gravată stema familiei, viermii molimei începură să crească.

Manuscrisul fanariot
*

Școlile ar trebui să se transforme în cluburi, să aibă o funcție de strictă socializare.

Omulețul roșu
*

Leun era numele lui ascuns, pe care numai limba de șarpe a Trancăi știuse să-l dibuiască.

Manuscrisul fanariot
*

Sfârșitul unei epoci e ca atunci când sugi în nări mirosul prafului vechi, cu impresia acută că asiști la o întâlnire de dragoste.

Fantoma din moară
*

Falnicul Goiu Lizate Tyaga era convins că stăpânea arta sunetelor și că oriunde în lume s-ar fi dus ar fi putut să pună cu botul pe labe pe oricine, chiar și cetăți întregi, printr-un singur cuvânt rostit cum trebuie și înfipt în creierul nătâng al străinilor.

Manuscrisul fanariot
*

Iar acest copil de suflet, care era în mod normal destinat să ajungă hrană pentru ogarii imperiali, s-a înfipt în istoria Bucureștiului atât de bine, încât chiar și astăzi îi mai este pomenit numele.

Manuscrisul fanariot
*

Strada se umpluse de fum, iar clopotele bisericilor băteau nebunește. La acestea se adăugau și cădelnițele, mânuite de copiii casei lui Mantu, țigănuși experți care colindau străzile, înarmați cu afumătoare de argint și cu stropitori din care se risipeau parfumuri calde și dulci, ca săpunul de Creta.

Manuscrisul fanariot
*

— Mâine, a promis el, la ora prânzului, totul o să se-ntunece! — Eclipsă de soare, au spus unii, care mai văzuseră așa ceva. — O, nu, a zâmbit Perticari, dezamăgit, întunericul de mâine e adus de un hoț vrăjitor!

Mâța Vinerii
*

Du-te-n pizda mă-tii e un act de bunăvoință, un deget ridicat în momentul oportun, o atenționare, un ajutor dat la nevoie și chiar o dezicere politicoasă de cineva care-a greșit drumul. Spune pe scurt ceea ce ar fi zis un discurs lung despre punctele slabe. Ai greșit! Asta e! Dar poți s-o iei de la capăt! Hai să ne facem că nu s-a-ntâmplat! Ești nou, nenăscut, șters din istorie.

Manuscrisul fanariot
*

În răscrucea aceasta se legăna un tecar atât de bătrân, încât, dacă bătea vântul, scârțâia ca o ușă, iar prin tecile din vârf, la care nu ajungea nimeni, trecea vijelia ca printr-o sută de troace.

Mâța Vinerii
*

Omul hăituit capătă o încredere oarbă în destin, răspândită și transformată, cu timpul, într-un un adevărat corpus de superstiții cu caracter geografic.

Manuscrisul fanariot
*

Între pernele de cit, sub ceaprazurile care coborau din perdeaua de miere, dascălul și Zoica lingeau șerbet de salcâm.

Manuscrisul fanariot
*

Cu buzele strânse, subțirei ca și stăpânul, țiganii lui Brăiloiu arătau ca niște viespi abia ieșite din ou.

Manuscrisul fanariot
*

Oamenii cască gura la suferința cuiva nu pentru că le-ar păsa, ci ca să poată povesti mai târziu.

Lizoanca
*

Ea mergea cu spatele, uitându-se drept în ochii lui, congestionată. El o ținea strâns, atent să n-o scape din chinga de dud. Erau doi oameni legați pe viață și care se urau nețărmurit.

Lizoanca
*

Numai libertatea umple sufletul unui om.

Zogru
*

La o masă de lângă geam, stătea însuși Rufă. Avea părul pieptănat cu grijă, peste cap, și era îmbrăcat cu un costum bej, lucios și moale, în totală discrepanță cu întreaga încăpere, populată de mese acoperite fiecare cu pânză mototolită, arsă pe ici pe colo de țigară.

Omulețul roșu
*

Dimineața de ieri - un timp viu și foșnitor, ale cărui semințe îți cresc, răsfățate, în mijlocul creierului

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
*

Există ceva și mai cumplit decât să fii agresat, anume să fii silit să trăiești în celălalt rol - al agresorului.

Omulețul roșu
*

În țara asta toți oamenii de valoare sunt ținuți cu fruntea-n rahat.

Lizoanca
*

Îi zâmbea din nou și, pentru că Neicușoru nu știa ce să facă, fantoma se lipi de brațul lui, făcându-l să se urnească.

Fantoma din moară
*

Aurelius era un fel de majordom al bunicului meu, o prelungire tăcută și fandosită.

Patru bărbați plus Aurelius
*

Interdicția de a plânge mi se pare mai rea decât amenințările ori șantajul.

Omulețul roșu
*

De cele mai multe ori lucrurile grave se întâmplă nu pentru că stăpânul nu știe povestea, ci pentru că n-a auzit-o cum trebuie.

Mâța Vinerii
*

Leun gusta epilepsiile cărnii în Bozărie, iar bătrânii boieri sorbeau afion, închiși în iatacuri, perindând prin minte toate pizdele care-i făcuseră să se simtă bărbați.

Manuscrisul fanariot
*

Se simțeau prizonieri, nu atât că cineva i-ar fi ținut cu forța între zidurile morii, cât pentru că nu erau în stare să plece, înfricoșați de gândul că dincolo de ziduri se află acel lucru groaznic care îi pândea acerb, zi și noapte, privindu-i fără încetare prin ferestrele morii.

Fantoma din moară
*

Amăgirea promite, îți arată un viitor făcut din cocoși roz.

Manuscrisul fanariot
*

Știam că mă transform într-o pastă, mă durea îngrozitor, dar continuam să gândesc și, în mod ciudat, să sper, să caut o ieșire de sub dinții hotărâți ai d-nei Luminița.

Omulețul roșu
*

În grădinile ample ale visătoriei rătăcește întodeauna un nume ciripitor și banal.

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
*

Timiditatea este când omul zâmbește cu niște dinți de cățel.

Manuscrisul fanariot
*

În orice cămașă în carouri hibernează tristețea stăpânilor ei.

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
*

Iubirea neîmpărtășită ține un an. Dacă e mai mult, vorbim despre o boală.

Patru bărbați plus Aurelius
*

Făuritorii istoriei sunt cruzi, ucigași și incendiatori de cărți. 

Fantoma din moară
*

Acest nume se foia prin toate cotloanele, ca o boare, ca un fâșâit, ca un oftat colectiv. În sângele lui acest nume făcuse pui.

Manuscrisul fanariot
*

Sub soarele egofiliei globale nimeni nu-și pierde timpul să scrie despre alcineva!

Fantoma din moară
*

Singura realitate care i s-a dat unui om este Sator. Dincolo de el se află doar moartea.

Mâța Vinerii
*

Lângă mine apăruseră doi câini, niște ogari ascuțiți, care mi se păreau scăpați dintr‑un tablou de Bruegel. Unul dintre ei avea pe cap o șepcuță verde, caraghioasă, ceea ca m‑a făcut să cred că exista și vreun stăpân prin preajmă. – Nu există, iubito! mi‑a răspuns câinele cu șapcă.

Omulețul roșu
*

Bucureșteanca a luat un pui de turc, găsit prin Stambul, un adolescent uns deja cu otrăvurile vieții, pe care l-a înfiat, dându-i numele Ghiorma, de al cărui viitor glorios nu se îndoia câtuși de puțin.

Manuscrisul fanariot
*

A fi alături de familie poate să fie în multe cazuri mai imoral decât să te dezbraci în piața centrală.

Mămica la două albăstrele
*

Atracție este un cuvânt ca un ciob de sticlă.

Mămica la două albăstrele
*

Jupânul Ispas era tot negru, făcându-mă inițial să cred că era îmbrăcat. Am căscat ochii și curând mi-am dat seama că n-avea nicio haină pe el.

Mâța Vinerii
*

Dacă mă credeți, și-acum simt gustul trădării la fel, ca pe-o răsuflare de seară, în care se-amestecă parfum de cafea și mișcarea metalică a unei uniforme de arnăut.

Mâța Vinerii
*

Str. Lipscani este tapetată integral cu chemări, de unde și credința bucureștenilor că cine trece pe-acolo nu se mai întoarce niciodată acasă.

Manuscrisul fanariot
*

Dacă vrei ceva, trebuie să ceri. În niciun caz nu aștepți ca prostul!

Mâța Vinerii
*

Amiaza este o pisică de miere care se plimbă prin sufletul meu.

Mâța Vinerii
*

Iubirea - fericirea de a fi doar o cârpă care putrezește în rana unui străin.

Manuscrisul fanariot
*

Trei-ul este cifra ipocriziei. Distruge perechea. Dă iluzia perspectivei.

Mâța Vinerii
*

Numele poate fi pierdut, înlocuit, compromis, stâlcit sau furat.

Manuscrisul fanariot
*

Cuvântul țigan este descins din numele lui Goiu Lizate Tyaga, vagabondul pentru al cărui vis nebunesc urmașii lui n-au păstrat nicio urmă de stimă.

Manuscrisul fanariot
*

Trăiesc eliberată de istorie, într-o singurătate fericită.

Omulețul roșu
*

Amăgirea este un sărut care doare.

Manuscrisul fanariot
*

.. s­-a ridicat și el în istorie, fiind spânzurat pe nedrept ori pentru păcatele strămoșilor și vreo sută de ani toţi urma­șii lui au dus mai departe numele pedepsei, până când un Ioniţă Spânzuratu a reușit să scape de acest nume, pe la 1730

Zogru
*

Mii de guri nevăzute își lăsară suspinele, acele guri mici, ascunse în cutele lumii. Guri care n-au mai mâncat, cotropite de o singură poftă. Guri care strigă, guri care șușotesc pentru o singură ființă. Gurile inflamate, din care au mușcat alte guri hăituite de moarte.

Manuscrisul fanariot
*

În ochii unui om se vede întotdeauna mâncarea pe care-a băgat-o în el.

Mâța Vinerii
*

În carcasa fiecărui om stă închis un cuvânt, o combinație insolită de sunete care propulsează în lume ființa acelui ins.

Omulețul roșu
*

Plagiatul îmi amintește șirul lung de profesorime ipocrită și cohortele de studenți obligați să învețe același tipar.

Mămica la două albăstrele
*

Când citesc romane, intru în fibra lor nevăzută și mă transform în plăcintă, în vierme, în moluscă, ascunsă în buzunarele călduțe ale altei minți.

Patru bărbați plus Aurelius
*

Există nefericiți care adoptă copii ca să-i infecteze cu nefericirile lor!

Mămica la două albăstrele
*

Brăiloiu, cu bărbuța periată la fir și scurtată ca bidineaua, trecea printre musafiri, lăsând să-i fâlfâie pulpanele trandafirii ale anteriului nou-nouț.

Manuscrisul fanariot
*

Tot ce mai urma după asta, salatele, garniturile și alte însoțitoare ale fripturii se transformau în bilete de dragoste, în buchete de flori și în serenade, prin care bărbații își trimit dorințele și veștile despre mersul sângelui lor. Numai că Silică nu se gândea la femei.

Mâța Vinerii
*

Amăgirea este un fel de vrajă, o înșelătorie subțire, un truc de fezandat inocenți.

Manuscrisul fanariot
*

Orice fugă are gustul păcatului, te preface-n milog.

Mâța Vinerii
*

Ura e ca o ciupercă bolnavă, deasupra unui creștet înfierbântat

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
*

Cea mai grea dintre toate pe care un om e destinat să le ducă este speranța care te golește de sânge până la moarte.

Mâța Vinerii
*

Amintirile încep când peste timpul trăit în prezent, se împing accidental alte întâmplări deja fumate, nu tocmai ele însele, în forma lor vie, ci ecoul, “negativul" lor.

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
*

Numele Bucureștiului este făcut din flori de zarzăr și din fierbințeala ardeiului perpelit pe cărbuni

Manuscrisul fanariot
*

Capcanele unei cifre sunt multe și neînchipuit de întortocheate, precum caria care sapă în dinți.

Mâța Vinerii
*

Oamenii generoși sunt pomeniți în cărți, însă în viața de toate zilele nu fac doi bani.

Mâța Vinerii
*

Kilipir dădea însăși măsura ratării. Era nu doar pumnalul aruncat în mijlocul frunții, ci un cui înroșit, un burghiu făcut ca să zdrobească în timp, cu cea mai înceată mișcare, carnea unui om condamnat să-și piardă pe rând casa, numele și credința.

Manuscrisul fanariot
*

Într-o seară tihnită mi-am găsit un loc bun și-un pled de mătase și-am deschis, în sfârșit, marea carte a satorinilor. Colorată, te îmbia s-o citești și, pentru că era mare, o puteam sprijini pe genunchi, așa cum cred eu că ar trebui citită o carte.

Mâța Vinerii
*

Dar, pe cât ridicam glasul, pe atât și râsul lui Costas devenea mai intens, molipsind servitorimea și ciohodarii, încât de sub arcade, din încăperile nevăzute ale acelei hardughii de palat, auzeam hăhăiala pajilor, chicoteala cameristelor, hohotele nesăbuite ale unor icioglani

Mâța Vinerii
*

Inima îi prinse o viteză așa de mare, încât însuși Sf. Spiridon, patronul pantofarilor bucureșteni, fu mișcat și, făcându-i-se milă de bietul Leun, care străbătuse Imperiul pentru un vis, îi trimise cea mai bună mângâiere pe care i-o putea da acest oraș. O înjurătură îi ajunse-n timpan.

Manuscrisul fanariot
*

Uneori scrisul vine din speranța că vei găsi aliați. Alteori e doar rezultatul unei vanități fără margini.

Mâța Vinerii
*

Chiar și după ce trecu ciuma, Brăiloiu rămase atins de melancolie, începând să aprecieze singurătățile de smarald ale omului tolănit între perne de mătase

Manuscrisul fanariot
*

Prin primăvară începu să vuiască Bucureștiul că dintr­-o baltă mlăștinoasă, de la marginea ora­șului, de pe lângă Biserica Icoanei, ieșea un duh care plângea încet, plutind pe deasupra apelor. Agia a trimis potera.

Zogru
*

Niciunul dintre cei care țin în cuprinsul sufletelor lor aripa neliniștită a fantomei din moară nu bănuie că și alții, mulți chiar, trăiesc aceeași dulce emoție, a osmozei începută între zidurile de foc.

Fantoma din moară
*

Jucătorul are nevoie de spectatori. El vrea recunoaștere, glorie, aplauze.

Omulețul roșu
*

Când se gândea la el, sub sânii mici, începeau să se zbată aripile nevăzute ale unei fantome, ea însăși prigonită, refugiată în moară și ascunsă apoi în sângele trecător al unor oameni. O picătură infimă de viață, ce-a supraviețuit cu greu, într-o istorie de cauciuc ars.

Fantoma din moară
*

De ce trăiesc? Ca să trec strada și să mă pup cu Nino!

Mămica la două albăstrele
*

Ce poate fi mai rău decât să n-ai bărbat? Să ai bărbat!

Omulețul roșu
*

Când un câine trage să moară, omul îi crapă capul cu un par, ca să-i scurteze suferința.

Lizoanca
*

În cazuri dramatice, oamenii sunt incapabili să-și imagineze răul cel mai amar, dar sunt plini de speranțe.

Mâța Vinerii
*

— Cu cine ți-ar plăcea să semeni dintre oamenii pe care-i cunoști? Lizoanca se gândi o bună bucată de vreme. Cu părinții nici într-un caz, pe Tori nici n-o punea la socoteală, Goarna se cam nasolise… De ce-ar fi vrut să fie ca cineva? Ea voia să fie exact cum era.

Lizoanca
*

Există o liniște care rupe legăturile dintre oameni.

Manuscrisul fanariot
*

Iei și pleci mai departe sau pierzi timpul împărțind cu un om care, în absolut toate cazurile, te face să-ți iasă pe nas fapta ta bună.

Manuscrisul fanariot
*

Comunismul - o istorie de cauciuc ars.

Fantoma din moară
*

Peste Dâmbovița pluteau norii, iar în zare se mișca Bozăria. Leun deschise fereastra. Din mâlul râului i se ridică până-n nări mirosul orașului, iar dintre tufele de boz gurile mici îl strigară pe nume.

Manuscrisul fanariot
*

Uneori, rămâne în memorie numai o punte fierbinte către un om iubit timp de o singură vară.

Mămica la două albăstrele
*

Lache Ogaru, un bătrân subțirel, cu nasul lung, povestea continuu, cu vocea lui inconfundabilă, care mă chema ori din ce cameră aș fi fost.

Fantoma din moară
*

Chilipir este un cuvânt topit de soarele beat al Stambulului.

Manuscrisul fanariot
*

Orice dezastru e precedat de o frică sfidătoare.

Zogru
*

Mistuirile efemere nu au importanță, în comparație cu sentimentul înalt că în urma hoitului tău putrezitor continuă să palpite emoția unei întâlniri.

Mămica la două albăstrele
*

Mi-l aduc aminte cu pălăria de pai, marcată cu banderolă neagră, și cu bastonul albicios, excesiv de protocolar, înclinându-se în fața tuturor ascultătorilor lui, chiar și în fața mea.

Fantoma din moară
*

În istoria românilor există un singur motiv de mândrie: Bucureștiul, acest oraș cu numele ca o haită de câini.

Manuscrisul fanariot
*

Până seara, Mitu se strecură în sute de minți, ba păros ca un lup, ba înzestrat cu un ștremeleag care fu descris cu amănunte, începând cu lungimea de aproape un cot și continuând cu bățoșenia și capul falnic aburit ca un dovleac abia scos din cuptor.

Manuscrisul fanariot
*

Orice poveste e compusă din cuvinte, iar între ele sunt unele ca niște păianjeni. Nu sunt făcute din sunete curate, ci din protestele discrete ale unor fantome, cuibărite în fibra precară a hematiilor omenești.

Manuscrisul fanariot
*

Doi oameni cărora le este dor unul de altul se află deja într-un act de iubire. Depinde doar de ei ce valoare dau acelor prime impulsuri de conchistador.

Mămica la două albăstrele
*

Strada Batiște este ca o felie de pâine uitată în cuptor.

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
*

O oală cu fasole fierbea pe lampa mică și ruginită, iar din rezervorul ei se prelingea o dâră de motorină.

Omulețul roșu
*

Când fiecare cuvânt e în căutare de fraze, orice accidente sonore contează pentru mersul capricios al istoriei.

Manuscrisul fanariot
*

Sub cerul de vară nu erau decât ei doi, față în față, și creanga proaspătă, din care mai mustea încă sucul.

Lizoanca
*

Un strop de carmin pe buze, un strop pe obraz. Îmi pun pălăria cumpărată din Lipsca, pantofii cu pampon și-mi iau cortelul de soare.

Mâța Vinerii
*

În ciuda reputației sale de loc vesel, Bucureștiul este plin de suspine.

Manuscrisul fanariot
*

E ciudat cum unii oameni cred că există fantome, chiar dacă nu le-au văzut niciodată.

Zogru
*

Într­-o zi de august, a anului 1481, fantoma a dispărut după cum venise, închizându­-se într­-o boabă verde, pierdută repede printre celelalte suflete care țin lumea în viaţă.

Zogru
*

Pasta de linte era ca o guvernantă bătrână, care devenea desfrânată imediat ce-o acoperea cu felioare de ceapă, prăjite în unt.

Mâța Vinerii
*

Leun, acest Leun amenințat să ajungă un kilipir, aninat la brâul de mătase al boierului Dan Doicescu, arăta ca trecut prin taifun. Părul îi ieșise umezit de sub fes, saricul era căzut pe frunte, iar fermena lui cu mâneci brodate arăta ca o cârpă.

Manuscrisul fanariot
*

Cutremurat de temerea morții, visă toată noaptea numai labe de gâște.

Manuscrisul fanariot
*

În gâtul lui părea să se deschidă o hală imensă. Vocea îi ieșea rugoasă, dar amplă, ca dintr-o tobă pe care cineva a călcat-o în picioare, ca apoi să strecoare în ea un pai umezit, prin care ieșea cu durere glasul captiv și contorsionat prin cotloanele bietei tobe scâlciate.

Manuscrisul fanariot
*

Fețele buhăite înfulecă multă carne, pielea băloasă e de la pâine prea multă, iar când vezi un obraz roșu rău și rugos, omul ăla îi trage zilnic cu vin.

Mâța Vinerii
*

Invidia crește susținută din toate părțile, și de ură, și de umilință, și de gândul că viitorul cel viguros este pus în primejdie.

Lizoanca
*

Orice acuplare privită ca un simplu affaire e ca un gândac pe trahee, ca un muc de țigară murdărit de un ruj străvechi.

Mămica la două albăstrele
*

Libertatea nu este decât lacrima care sapă în carne.

Manuscrisul fanariot
*

Venea regulat la ora 5 după–amiaza să-și bea cafeaua împreună cu bunica mea, pe care–o chema, împărătește, Iozefina.

Fantoma din moară
*

Nasul curiosului e mai periculos decât toate armele lumii.

Mâța Vinerii

Cronici


Plin de umor în unele secvențe, în altele tragic și feroce, uneori fantastic și luminos, ca o pictura de Chagall, ceea ce predomină în această poveste minunată [Zogru] este figura teribilei singurătății în care se află spiritul uman lipsit de iubire.

Fantoma este catalizatorul narativ care face să se manifeste forțele secrete, în special cele de natură sexuală, fiind și comportamentul cel mai vizibil, singură credință, dizolvată și ea în ultima parte a romanului.

Cartea Doinei Ruști etalează o gamă largă de aptitudini literare, care dau măsura rezistenței în istoria românească a secolului XX.

“Zogru” este o carte de aventuri, singulară, fiind în același timp și o revizuire a istoriei românești, printr-un imaginar legat de legendele populare, dar și o parabolă despre dragoste, moarte și putere - confruntări de-a lungul cărora simțul apartenenței la un teritoriu are o valoare majoră. (Leonardo Sanhueza, Las Últimas Noticias, Chile, 7 mai, 2018)

La limita dintre sănătate și boală, dintre real și fantastic, dintre misticism și cotidian, această carte (Omulețul roșu) explorează, într-un stil proaspăt, o viziune distopică, amintindu-mi de The Circle de Dave Eggers, Panorama lui Tommaso Pincio și de Super Sad True Love Story de Shteyngart.

Romanian author Doina Ruști’s novel The Ghost in the Mill (2008), writer Manuel Rivas, The Crpenten’s Pencil (1998) in wich the ghost of an artist executed by Falangist militia haunts a pencil (and its future user).

Romanul se distinge printr-un stil narativ singular, care detaliază prezentul și trecutul personajelor, aducând alături reminiscențele comunismului si o ficțiune de calitate.

Lizoanca este o cutremuratoare carte scrisă într-un stil rafinat si nuantat.

Culoarea sunetelor și fojgăiala cuvintelor par să fie două dintre specialitățile Doinei Ruști, al cărei *Manuscris fanariot*este răspunsul dens, plin de vervă și de inteligență, la mîlul greoi, opulent și pretențios pînă la urmă, din care se construiește, moale, proza balcaniștilor noștri, de la al doilea Caragiale la antemenționatul Barbu (Eugen), la Agopian etc. Romanul se desfășoară, polifonic, într-un București fanariot (cum altfel?), schițat cu precizie topografică și etnografică, în amănuntele vieții sale cotidiene. Nicăieri nu am întîlnit pînă acum o asemenea atenție pentru detaliul existenței zilnice, percepută nu în mod pitoresc, ci într-o ecuație de empatie socială. *Manuscrisul fanariot* e, printre altele, și o analiză a mecanismelor complicate după care funcționează această așezare aberantă care e Bucureștiul, aglomerare urbană cu retardări rurale, cusătură eclectică de rafinamente riguros protocolare și de izbucniri haotice ale unui material geologic, biologic și uman care nu poate fi supus urbanizării.

Doina Ruști e un artist conceptual, care ascunde abstrac­țiuni grele și speculații aride în carnea tare a unei povești de dragoste. Totul pornind de la cîteva vorbe vechi.

L’omino roso - un roman consistent, cu mister, și final neașteptat.

Romanian author Doina Ruști’s novel The Ghost in the Mill (2008), writer Manuel Rivas, The Crpenten’s Pencil (1998) in wich the ghost of an artist executed by Falangist militia haunts a pencil (and its future user).

Doina Ruști, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale.”

Doina Ruști, cu o desfășurare gradată a poveștii, prelungește durerea și groaza până la limite nebănuite, aducând la suprafață cauzele. A reușit să scrie despre acea parte întunecată și chiar invizibilă a societății, punându-i sub semnul întrebării multe dintre elementele esențiale.

Doina Ruști are capacitatea rară de a surprinde ipocrizia indivizilor și a societății, violențele de tot felul sub cele mai inofensive forme, dar în același timp, sub lentoarea derulării epice, ele au o funcție constant erozivă. O scriitură picturală și cinematografică, dată și de utilizarea perfectă a comparației. (Turia, 115, 2015)

O poveste admirabil scrisă.

Cu totul copleșitoare este explozia de expresii originale și percutante.”

[Lizoanca la 11 ani ] - o experiență narativă intensă, șocantă și insolită, pe care doar o prozatoare înzestrată cu vână epică și forță interioară o putea oferi.

Un roman cu extraordinare calități literare…

Lizoanca - un roman ca Ciuma lui Camus.

Chiar și cele mai mici detalii sunt veridice în acest roman

http://mno.hu/konyvesirodalom/ezek-voltak-2015-legjobb-konyvei-1321445

Acesta este stil! Este stil care nu are pereche la noi decât la doua persoane: Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu!

Doina Ruști este o excelentă prozatoare, de mare talent si intuiție

Doina Ruști’s books also thrive on reminiscences in memory, more precisely from the words whose melodic sounds or stridencies determine the development of the story. She is another writer, but an author of literature, with interests avowed in the history of Bucharest in the 18th century. The archeology of the city’s symbols is pursued by recourse to the conventions of the form and style of literature, but beyond this, it is obvious that a series of documents from the historical archives are valued. The fiction registry allows the writer to have greater freedom in the act of re- writing the past. In the absence of sources, empty spaces are open to both the plausible and imagination tricks. The results show that, paradoxically, “literary fiction may be truer than the truth itself”, the simulated authenticity going to the confusion of reality with fiction.

First of all, these novels are provided with maps as pre-established framework for the fictional paths. Doina Rusti’s Bucharest is one of perception, not of certain knowledge, illusory and allusive at the same time. This does not mean that the scaffold is not made up of documentary material extracted from archive funds. On the contrary, we have a lot of places, people, conflicts, intrigues and descriptions that we can identify in the content of the existent 18th century manuscripts, because the purpose of the writer is to simulate the authentic historical appearance. The process is of intertextual nature, by the intermingling of ancient sources.

Going further, what is taken into account are the parameters that generate the fictional mechanism. In the Prologue of Manuscrisul fanariot (The Phanariot Manuscript), a narrative voice from the background tells the story of sultan Selim who discovers one day the score of a song about a terrestrial paradise, a city where there is no sadness, only happiness and joy: Bucharest. Spread all over the city of Istanbul, the rumor draws particular attention to the Greek community in the Fanar district, as an invitation to get easily the natural impossibility to own the reign, or important political and military functions. The young Vlach Ioanis Milikopu, son of a fisherman, the main character of the novel, comes to Bucharest conquered by the welfare stories in circulation, to follow his adventure of life. As the narrator describes, “a word is a small worm, meant to multiply beyond measure. It goes into the labyrinth of your ear with a map in the pocket, and makes no stop, no alliance [...]”. This kind of fake news transmitted by voice, on the basis of unverified stories, puts Ioanis in touch with a reality where he loses the identity becoming Leun, the French servant of the consul of Rusia in the Wallachian capital.

Doina Ruști a obținut tripla, un fel de Mare Șlem al circuitului literar, luînd premiul Academiei Române pentru romanul Lizoanca (2009) după ce primise premiile ASB pentru Zogru (2006) și al USR pentru Fantoma din moară (2008).

Foarte puțini scriitori în viață au obținut toate cele trei mari premii (cel al Academiei se acordă doar o singură dată) și niciunul într-un interval atît de scurt ca Doina Ruști.

"Romanul, cu titlul original Lizoanca la 11 ani, a primit Premiul Academiei Române(2009) și se află în curs de ecranizare. Tradus în germană (Horlemann Verlag, Berlin, 2013), a intrat în bibliotecile publice, fiind considerat o "cutremuratoare carte despre violenta impotriva copiilor", scrisă "într-un stil rafinat si nuantat" (Martina Freier). De asemenea, în Italia, Libero o compară cu Ciuma lui Camus.

Într-un sat de lângă București, în timpurile noastre, se declanșează o adevărată isterie când oamenii află că Lizoanca (11 ani) are sifilis. Descoperindu-se și alte cazuri, fetița este acuzată că a îmbolnăvit tot satul. Treptat, presa, autoritățile, părinții și oamenii de rând cer pedepsirea Lizoancei, devenită inamicul public nr. 1. Ursuză și independentă, cu o voce de brotac bătrân, Lizoanca își impune personalitatea, ținând piept oamenilor maturi.

Povestea ei se leagă treptat de alte întâmplări, secrete mai mari sau mai mici ale comunității. Un inel antic, descoperit prin 1940, episoadele amoroase ale unei veri din anii 70, niște desene animate rusești, răutatea gratuită a unui adolescent, ca și alte fapte întâmplate la finele anilor 80 - duc toate spre un singur om: moș Petrache. Aproape că nu există personaj care să nu fi avut măcar un episod cu acest bărbat. Iar toate aceste întâmplări de demult au legătură foarte strânsă cu povestea Lizoancei." (Il Giornale Letterario, 18 12 2013)

Scrisa de o prozatoare puternica si originala, rara avis in literatura romana postdecembrista, Fantoma din moara nu este doar o aparitie de varf a acestui an editorial, ci si una dintre cele mai convingatoare si expresive fictiuni despre comunismul autohton publicate in ultimul deceniu.

"Manuscrisul fanariot este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureștiului fanariot.

Din perspectiva tehnicii narative, romanul [Mămica la două albăstrele] este o bijuterie în care autoarea se strecoară fără ostentație în pielea fiecărui personaj, rezultatul fiind o rafinată analiză psihologică și contextuală.

Patru bărbați plus Aurelius mi se pare și cel mai interesant. Fantasticul apariției și evoluției lui Cal se completează prin fundalul de regim burlesc al unei vieți culturale în care unii pretind că scriu și alții se fac că citesc.

Doina Ruști știe să creeze atmosferă, mișcându-se cu îndemânare englezească între preciziea detaliului, umor poetic și un touch de horror.

Doina Ruști rămâne aceeași prozatore de forță antrenantă, de o înșelătoare volubilitate capabilă să scoată efecte ambigui din cea mai ternă banalitate.

Doina Ruști compune o carte cu texte frumoase și subtile, solfegiind cu dexteritate pe clapele fantasticului.

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București are "" o culoare locală, balcanic-fanariotă ce se mulează perfect caracterului magic, ezoteric și halucinant al povestirilor Doinei Ruști.

"În ceea ce privește valoarea literară a romanului, cred că este unul dintre cele mai remarcabile din literatura actuală. Inteligența narativă, fluiditatea acțiunii, expresivitatea mereu surprinzătoare a textului, concizia, pregnanța personajelor, precizia gesturilor caracterizante în interiorul unui episod (scurt și direct atacat, fără introduceri, uneori cu abia schițate reflecții auctoriale) și felul cum fiecare scurt capitol se înscrie în întreg sunt mărci ale romancierului care are o disponibilitate de mijloace ce ar putea face ca și viitoarele sale romane, după Fantoma din moară și Lizoanca să devină evenimente literare importante.

   De la debutul în proză în 2004 cu Omulețul roșu, cuvântul cel mai des întrebuințat în legătură cu romanele ei este vigoare.

   Unul dintre criticii Doinei Ruști a observat că toate personajele ei se decupează la fel de bine, cu o pregnanță ieșită din comun.

lizoanca la pro tv

Dan C Mihăilescu - Omul care aduce cartea, Pro TV

Cu Petrache Notaru ne aflăm în prim mit de întemeiere, ba chiar într-un soi de cosmogonie a păcatului: dacă la baza oricărei societăți umane stă tabuul incestului, această lume în care s-a născut și Lizoanca s-a întemeiat tocmai pe răsturnarea acestui tabu, sub protecția confuză a unor divinități difuze. Romanul Doinei Ruști este deci mai „romanesc“ decît o afirmă însăși autoarea.

Cartea (Lizoanca) e de un realism puternic, solid, construită cu acel condei sigur de sine al „prozatorului obiectiv.

"Fantoma din moară este un roman fabulatoriu, pe linia autobiografismului, în care realismul magic și realismul cotidian se împletesc. [...]

În această moară, care este axis mundi, centrul, vatra și obsesia satului, în care personajul nostru nu știe dacă s-a întâlnit cu îngerul sau cu diavolul, în acest sat are loc un omor, ca la obârșia lumilor: un anume Max, un epileptic, este omorât din greșeală [...] și toată lumea este obligată să tacă, toată lumea are deci o complicitate la omor. Cu toții am fost complici la ceea ce ne-a zidit și ne-a pedepsit. Aceasta este parabola comunismului. Un roman care are pastă, vânjos și, repet, care face bună pereche cu parte ori cu părți din Orbitorul lui Cărtărescu.

Doina Ruști are vocație de constructor, capacitatea de a plăsmui o ficțiune cu miză și o imaginație debordantă.

   Fantoma din moară (Polirom, 2008) este, din punctul meu de vedere, cea mai bună scriere de ficțiune apărută anul trecut.

Personajele desenate de Doina Rusti sunt impecabil de adevarate: autoarea are darul mai rar de a privi in acelasi timp sintetic si contingent, incadrand detaliul in portret.

Scenele imaginate sint stringente, iar succesiunea lor in cascada copleseste. Unui astfel de talent i se potriveste bine tema comunismului, demonia istorica a celor 45 de ani nenorociti ai Romaniei in spatiul inchis al unui sat.

Cu al treilea său roman, pe cât de ambițios, pe atât de reușit, Doina Ruști intră în elita prozei noastre încă tinere.

Bianca Burța-Cernat

Dacă mi s-ar cere să recomand anumite personaje, pagini sau secvențe din această a doua parte a romanului Fantoma din moară, n-aș ști la ce să mă opresc mai întîi, pentru că aproape totul este, aici, remarcabil.

    Miezul romanului e, dintre cele trei parti,  partea a doua, Moara: numara ceva mai mult de 200 de pagini si este exceptional.
   In aceasta secventa comprimata de spatiu-timp ies cel mai bine la iveala marile calitati ale autoarei; ele sunt constructia si capacitatea de a sugera textura unei umanitati.

   Mai degrabă decât modelul Marquez, romanul de față activează modelul unui Salman Rushdie din Rușinea.

Povestirea este scrisa la foc încins, cele doua planuri narative  se topesc intr-un melanj imaginativ strălucitor. Intr-adevăr, avem in fata un roman unitar, egal ca valoare, de la prima la ultima pagina.

   Înainte de a fi un roman al supranaturalului manifest, Fantoma din moară e cronica, remarcabil conturată, a unei comunități distruse în epoca "omului nou". Cu instinct de romancier veritabil, Doina Ruști se ferește să caracterizeze pozitiv ori negativ oamenii și faptele lor.

Cartea [ Fantoma din moară ] Doinei Ruști pune în locul subversivității politice o subversivitate estetică, aruncă peste bord falsele probleme etice ale personajelor din „romanul obsedantist“, ocolește abstractizările găunoase, disprețuiește emfaza.

   Prima impresie: Fantoma din moară e chiar roman, spre deosebire de alte „romane" inghitite in ultimii ani; gasim aici personaje articulate, intriga, descrieri neinventate, realism crud, limbaj deloc fortat. Totul curge alert, ca viata deloc idilica a satului comunizat.

  Eu am citit intregul roman cu dintii involuntar inclestati si cu pumnii strinsi. Cred ca este aproape imposibil pentru orice om, oricit de sceptic in ce priveste regimul dinainte de 1989, sa nu ramina revoltat si incrincenat rememorind fapte despre care stim cu totii ca au fost adevarate.

Fantoma din moară poate fi considerat un roman total despre comunism. Având forța epică necesară, abilitatea de a crea personaje tridimensionale, cu precizia descriptivă care reface atmosfera „întunecatului deceniu” în fiecare detaliu, romanul reușește să resusciteze reprezentarea de gradul întâi a comunismului (ca regim totalitar coșmaresc, care nu lasă loc râsului sau uitării), combinând-o cu nuanțele inedite ale reprezentării de gradul doi (istoriile alternative, secundare în confruntarea cu teroarea principalului).

"Doina Ruști creează o fantomă „colectivă”, conștientă că toate „personajele” acestei lumi au asistat pasiv la o crimă, obișnuindu-se cu vina și minimalizându-i dimensiunile.

Odată cu "Zogru", după cum s-a spus, Doina Ruști a creat nu doar un personaj, ci și un întreg univers epic complex, zugrăvit în culori schimbătoare, ludic sau tragic în funcție de epocă, și, mai cu seamă, de protagoniști. Această lume exprimă bucuria auctorială – dar și "lectorială" – a invenției pure și un gust al aventurii care antrenează cititorul, invitându-l să abordeze, prin ochii, uneori nevinovați, uneori malițioși ai lui Zogru, sub îndrumarea unui povestitor discret, scenarii și psihologii care se derulează ca ferestrele unei hipertext.

„Zogru este un nemuritor, un “om care nu știe să moară”,care parcurge fluxul istoriei, intră în trupul oamenilor, conferă pasiuni transmise prin intermediul unui fir comun între individualitățile în care stă. În acest mit se deschide spațiul îngust al istoriei. Accede la acea temporalitate a fantasticului care, în fond, nu este altceva decât o revenire la uman a unui demon, a unei legături nefericite cu pământul.

Tema vampirului și reabilitarea lui atrage scriitorii din zilele noastre mai ales în linie erudită și cu intenția de a oferi o nouă teorie privind cazul istoric (în spiritul de romanele lui Umberto Eco). Iar Doina Ruști are exact profilul acestui scriitor erudit.

   "Zogru" rămâne unul dintre cele mai valoroase și mai insolite romane din câte s-au publicat în ultimul deceniu.

   Structural, atât "Omulețul roșu" (Ed. Vremea, 2004), cel dintâi roman al Doinei Ruști, cât și recentul "Zogru" (Ed. Polirom 2006) dau dovada însușirii tiparelor de construcție a textelor în regim world-wide-web. Această noutate de format reconfigurează, de fapt, soluții narative îndeajuns de rodate în tradiția literaturii universale. În primul caz, clasicizatul schimb de misive între personajele romanului epistolar se convertește în destăinuiri pe chat, întreținute și comentate într-o comunitate de nikname-uri.

În "Zogru", unde specia narativă luată în considerare este cea a romanului picaresc, modalitate de prezentare epică devine mai subtilă, mai detașată, de explicită tehnicitate stilistică, într-un act salutar de recuperare a seducțiilor uitate ale povestitorului.

   Puțini prozatori de azi ar putea relata cu atâta siguranță o întâmplare imaginară.

   Acest Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiridușii, cu kobolzii , dacă vreți îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreți îl înrudim cu romanul fantastic, cu ce înseamnă demonul în romanul rus, dacă vreți îl legăm de romanul picaresc.

Zogru este un roman scris de un om îndrăgostit de lume, care știe să-i etaleze acesteia frumusețile. Una dintre cele mai persistente impresii după lectura cărții este ceva din vitalismul și prospețimea Visului unei nopți de vară.

   Ambele procedee sînt reușite, așa cum reușită e povestea în întregime, care prinde cititorul în chingile ei narative și-l ține acolo pînă la sfîrșit. Dar cred că cel mai bine îi ies Doinei Ruști scenele de epocă medievală, scene tratate însă dintr-o curajoasă perspectivă contemporană, cu un lexic amestecat - arhaisme, dar și comparații cu George Clooney, de pildă - și permanent pigmentate cu un fel de sentimentalism atașant, cald, cu o înțelegere melancolică a relațiilor umane...

Procedeul coborarii miraculosului in cotidian aminteste, prin efectele sale umoristice, in primul rand de Bulgakov.

   Prozatoarea dovedește un condei îndelung exersat, erudiție, un simț al povestirii care lipsește autorilor contemporani și, mai presus de toate, un stil care îi poartă amprenta inconfundabilă.

   Zogru: poveste faina, scriitura alerta, imaginatie bogata. Unul dintre romanele adevarate, cu poveste, din literatura romana contemporana.

   Este o scriitura voluptoasa, plina de farmec, construita cu multa acuratete. Ar putea fi apropiata de proza fantastica a lui Vasile Voiculescu.

   Doina Ruști a creat un personaj delectabil, pe care îl exploatează de-a lungul întregului roman. Zogru este un insider la propriu, dar și la figurat. E instrumentalizat pentru a se "accesa" diferitele momente și contexte istorice și a se recupera specificul lor, limbajele vechi, parfumul arhaic.

   Fabulosul, miraculosul, supranaturalul interferează cu istoria mică, la firul ierbii, inclusiv în regimul diurn. La un Pitic atoateștiutor, un Ciung amenințător și un Om Negru ceva mai liniștit, să adăugăm fantomele, glolele și morgonii "cenușii, mototoliți și pânditori" care se deplasează fulgerător prin aer și stau ciorchine în jurul muritorilor.

Un roman consistent și palpitant.

Doina Ruști nu spune, ca Cioran, că poporul său suferă de înfrângere endemică. Nu afirmă nici că poporul său suferă de ulcer incurabil și nu găsește în suferințele lui „o drama fără rost”, de care nu se interesează nimeni. Doina Ruști povestește soarta unui popor care a suferit, la fel ca și al nostru, la fel ca multe alte popoare în lume. De asemenea, ea povestește despre dragostea oamenilor și iluziile lor, despre josnicia și speranțele lor, despre credințele lor, despre ceea ce este statornic în inima omului și despre metamorfozele eticii omenești. Pentru Doina Ruști toate acestea au importanță, deoarece omul este văzut ca o sumă a circumstanțelor existențiale, fie ele impuse ori arbitrare.

Plăcerea metamorfozei nu îl prinde în mreje doar pe duh, ci și cititorul trăiește voluptatea de a fi transportat prin epoci și minți diferite.

Nu e thriller, nu e politista, nu e de aventuri, nu e fantasy, nu e horror. Dar are din toate cite ceva. Cartea Doinei Rusti este un cocteil (cu tarie, aroma, stil) care multumeste – sau ar trebui s-o faca – pe toata lumea.

Omulețul roșu, Ed Vremea, 2004

   "Omuletul rosu este un roman fermecator, conceput ingenios. Are mult adevar expus intr-o forma plina de umor. Are personaje memorabile, intre care misteriosul "omulet rosu". Este incarcat de un realism atroce, expunind o viziune cit se poate de veridica asupra realitatii strict contemporane, dar evadeaza in fantastic la fel de firesc precum se ridica la cer, pe cind intindea rufe la uscat, vestita Remedios a lui Marquez.

Omulețul roșu - o carte cu adevărat seducătoare.

   Romanul de debut al Doinei Ruști, intenționat ca "roman pasiv", impresionează mai ales ca roman "brut". Încă din primele paragrafe spiritul de observație covârșește epicul și personajul principal devine nu Laura Iosa, ci societatea românească, surprinsă aici în culori care variază de la păstoasa picanterie flamandă la fragilitatea prăfoasă de insectar.

   Inteligența, inclusiv sub forma inteligenței artistice, i-a fost autoarei de mare folos în alegerea formulei și, mai ales, în acoperirea acesteia în text! Un roman [Omulețul roșu] pe care-l citești cu plăcerea lecturii unui roman polițist, însă cu miză estetică reală. Ce-și poate dori mai mult un autor? Dar un cititor?

"Omulețul roșu" îi apare Laurei ca o frumoasă iluzie salvatoare ("am zis că trebuie să fii îngerul meu"), luând ulterior formă umană "fără aripi, cu trăsături regulate și fascinante de bărbat tânăr și ironic" și însoțind-o permanent pe eroină în căutarea disperată a iubirii. "Domnule doctor, am 43 de ani și m-am îndrăgostit de un bărbat tânăr, mai tânăr cu zece ani decât mine...","Am convingerea, chiar și în pofida tuturor diagnosticelor savante, că mintea mea este întreagă și că un om normal se poate îndrăgosti de cineva pe care nu l-a văzut niciodată.

Laura devine o Alice pendulând între o virtuală și iluzorie Țară a minunilor (alazar), plină de capcane semantice ("Trebuie să ajungeți la Vila Rosa"), și un dâmbovițean Bâlci al deșertăciunilor tranziției, ostil și amoral. Tocmai împletirea filonului fantastic (apariția omulețului roșu, vederea semnelor și descifrarea sensului lor ascuns) cu elemente ale cotidianului imund, zugrăvit cu accente ce glisează între ironie și sarcasm, dau savoare acestei scrieri despre condiția intelectualului în vremuri de tranziție.

Puțin lipsește acestui roman [Omulețul roșu] pentru a se înscrie în seria docu-fiction-ului. Dar farmecul cărții provine tocmai din ceea ce lipsește: plăcerea de a plăsmui lumi imaginare, adică realități pe care le puteți atinge cu mâna. Cine e omulețul roșu? Ei bine, ați putea fi chiar dumneavoastră!

Premii


Premiul Ion Creangă al Academiei Române, 2011

Lizoanca

Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru proză, 2008

Fantoma din moară

Premiul Asociației Scriitorilor din București, cea mai bună proză, 2007

Zogru

Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, 2015

Manuscrisul fanariot

Cartea anului, România Literară, 2015 (nominalizare)

Manuscrisul fanariot

Cartea anului, România Literară, 2008, Observator cultural, Premiile Radio (nominalizare)

Fantoma din moară

Premiul revistei Convorbiri literare, 2006

Omulețul roșu

Premul Ad visum, pentru debut, 2005

Omulețul roșu

share on Twitter
share on Facebook