Doina
Ruști

Diavolul îndrăgostit

Doi draci, o singură femeie. Un basm romanesc. (2019-11-12)
Diavolul îndrăgostit - Doina Ruști

Se spune că odată doi draci tineri s-au îndrăgostit de aceeași femeie, din cetatea Sucevei. Dragostea lor era atât de aprinsă, încât n-a putut s-o oprească nici măcar Scaraoțchi. Ei își petreceau mai tot timpul printre oameni, încercând să cucerească inima acelei femei. Unul îi umplea grădinile de flori, iar celălalt - casetele de bijuterii. Un timp s-au întrecut în a-i îndeplini dorințele ori, luând chipul unor bărbați faimoși, încercau să-i intre în grații. Unul i-a îmbrăcat casa în aur, iar altul a înconjurat-o de grădini suspendate. Mai mult, chiar și serenade diavolești au răsunat sub ferestrele acelei femei pe care ajunsese s-o cunoască întreaga cetate.

Aceasta, însă, speriată de darurile și de insistențele lor, a hotărât să se ducă la mânăstire.

Supărați, cei doi draci s-au învinovățit unul pe altul, iar conflictul s-a adâncit așa de rău, încât între ei a-nceput o luptă pe viață și pe moarte. Nimeni nu i-a putut despărți, nimeni n-a mai putut să-i liniștească.

Trei zile și trei nopți s-au luptat pe străzile pustiite, căci oamenii se închiseseră în case, înfiorați de ceața care cucerise orașul. .

La sfârșitul zilei a treia, când a clipit luna, îngropată în aburi, când s-a auzit cucuveaua în turnul orașului, între cei doi dueliști a coborât moartea. Toate geamurile au sărit țăndări pe caldarâmul înfierbântat, iar sub ferestrele frumoasei femei a căzut mort un drac tânăr.

Cine crezuse că se va ajunge aici?! Vestit pentru puterea lui de a supraviețui chiar și în cele mai vitrege condiții, demonul întunericului, viclean și dușmănos, se credea gata s-o ia mereu de la capăt. Iar moartea lui chiar ridică multe semne de întrebare. Căci, deși uneori e învins ori păcălit de câte un om, rareori se întâmplă să-și piardă viața, mai ales într-un mod atât de prostesc!

Totuși în povestea aceasta așa stau lucrurile.

Îndurerat peste măsură, însuși regele dracilor a venit pe Pământ, să judece faptele. În locul în care murise dracul îndrăgostit a rămas doar o grămăjoară de praf, negru, desigur. Nu mai era nici urmă din trupul falnic, nu mai rămăsesese nimic din iubirea lui înfocată. Peste fruntea lui Scaraoțchi a trecut, ca o spadă, un val de tristețe.

Femeia pentru care murise era închisă deja în Mânăstirea Agapia, unde nu mai putea fi atinsă nici măcar cu o unghie.

Pentru că voia să-i aducă un omagiu acestui fiu imprudent, Scaraoțchi a poruncit să fie adunate rămășițele mortului. El a privit cenușa grunjoasă și-a suflat deasupra ei, încercând s-o reînsuflețească. Iar durerea acestui rege demonic l-a înduioșat chiar și pe Dumnezeu, al cărui gând trist a ajuns până în micile granule de praf, pe care Scaraoțchi le ținea încă în palmă. Iluminat, acesta a dat ordin ca rămășițele diavolului îndrăgostit să fie presărate peste grădina acelei femei pe care-o iubise, și pe care, el, desigur, o considera vinovată.

Câțiva draci mai mărunței, luându-și o înfățișare tristă, ca să nu-și supere stăpânul, au risipit grăuncioarele printre florile, mai ales pe lângă tulpinile macului.

După câteva luni, au răsărit niște frunze mari și molatice, ca pleoapa unui uriaș adormit.

Povestea nu se termină aici. Stăpânul întunericului a privit cu melancolie noile plante și-a suflat peste ele. Iar printre tufele de liliac, au rămas mormane de pulbere arămie, pe care tatăl diavolilor a prefirat-o între degete, fermecat de parfum și fulgerat de-o idee.

A dat apoi ordin ca toți dracii tineri și fără treabă să cutreiere lumea și să-i învețe pe oameni să fumeze acel praf de tabac. El credea sincer că spiritul diavolului îndrăgostit va supraviețui astfel prin fumul țigării, care, dacă sunteți atenți, păstrează încă parfumul unei iubiri eșuate.

PS: Povestea, culeasă de Sim. Fl Marian, din zona Sucevei, este una dintre preferatele mele. Îmi place s-o spun, s-ar putea s-o mai fi scris undeva, dar de fiecare dată e alta. Iar ilustrați e desigur o pagină din Erotocrit.

Si în Adevărul