Printre cumpărăturile rare ale bucureștenilor se aflau și fructele exotice - portocale, mandarine, struguri mari, smochine, iar uneori ananas, pe care îl regăsim în comenzile Brăiloilor.
Hagi Popp primește adeseori scrisori de la familia Brăiloiu, amatoare de rarități, de șampanie franțuzească, de vin spaniol, de bomboane împachetate în foiță, dar și de ananas, comandat în preajma Crăciunului sau pentru femeile gravide și cu pofte exotice.
Era un fruct rar, pe care Popp îl procura la rândul său greu, gata ambalat pentru drum lung. Se pare că nimeni nu comanda mai mult de o bucată, care venea împachetată într-o ladă de lemn, șlefuită, vopsită, cu capacul pictat. Ananasul era așezat cu grijă în paie, iar lădița era sigilată cu un lacăt negru, pe care scria Keller.
Amănuntul se află în listele de comenzi, dar și în scrisori.
Bineînțeles, de la Sibiu la București orice comandă ajungea prin curieri special, prin poștalioane păzite de mercenari. O dată intrat în casa Brăiloilor, după ce se bucura toată lumea, după ce examinau coaja și frunzele, era hotărâtă ziua în care va fi servit.
Ananasul despre care va fi aici vorba era desigur comandat pentru Crăciun, când Brăiloii aveau petrecere mare, pe care am descris-o deja în „Manuscrisul fanariot”.
Între slugile care se ocupau cu depozitarea alimentelor se afla și un anume Căpriceanu, despre ai cărui urmași am mai scris, un om curios, cu ochi visători, hotărât să aibă totul în viață, deși situația lui, modestă prin naștere, îi limita visele, în mod fatal.
Căpriceanu a pipăit lada, a apreciat cu uimire lacătul, iar când a prins un moment l-a întrebat pe chelar ce scria pe acel lacăt. „Keller”, i-a tălmăcit acesta, nu fără aroganță, pentru că, de - era chelar, nu cărăuș de lăzi și butoaie! Vasăzică așa, și-a spus, Căpriceanu, Keller! Iată un început.
Cum până la Crăciun mai erau niște zile, visele, multe și neînchipuit de elaborate, au început să se miște, iar Căpriceanu, a desfăcut lacătul cu o undrea. Înăuntru se afla ananasul, ca un ou aurit. Nu-și putea închipui ce era sub coaja solzoasă, dar s-a gândit că un mic dop nu putea să-i dăuneze în vreun fel. A tăiat un triunghi, cu briciul, și l-a scos ca pe-o pepită, cu toată grija. Galben, cu parfum de cantalup și de pară! Răspândea în jur un fel de oftat de om părăsit. Și-a gustat. Nu se așteptase deloc la așa o aromă, la un astfel de gust. Nimic, din bunătățile pe care avusese ocazia să le guste, nu semăna cu acest ananas.
Experiența lui ar fi putut să rămână o amintire cu aripi, dar n-a fost așa. În diminețile următoare l-a cuprins o melancolie greu de descris. Curtea Brăiloilor era în mișcare, iar apropierea Crăciunului îi făcea fericiți pe toți servitorii, în afară de Căpriceanu. Mintea lui era plină de ananas.
În Ajun, când pe la porți se furișa tristețea colindelor, când Brăiloiu visa la fereastră, iar chelarul punea deoparte o sticlă de vin, Căpriceanu s-a strecurat pe poartă, înfășurat în cojoc. Mergea apăsat, lăsând urme adânci în zăpadă, iar în buzunar pipăia 2 taleri, cu care își propusese să plătească un loc în primul poștalion. Nu voia decât să ajungă în cetatea Sibiului și să-l găsească pe Keller. Îl visa deja, închipuindu-și-l ca pe un Brăiloiu ceva mai înalt, un boier mare desigur, care locuia într-o casă de ananas.
Cumva, ajutat de noroc, Căpriceanu a ajuns la Sibiu. N-avea acte, era fugar și din primele ceasuri a fost arestat. Totuși, ochii lui arzători și cuvintele răspicate l-au făcut curios pe un comis, care l-a ascultat. Vasăzică îl cauți pe Keller, a zis acesta și ce treabă ai tu cu el?
Desigur, ananasul era secretului lui sacru, prin urmare a înșirat o poveste cu Brăiloiu în centru, iar până la urmă a fost dus în fața lui Keller, un dogar, care nu văzuse în viața lui ananas.
Căpriceanu a rămas acolo, ca slugă bună la toate, cercetând asiduu originea ananasului. Tot restul vieții lui a făcut cercetări, iar într-o toamnă ploioasă, a căzut bolnav rău. În agonia lui dintre moarte și viață, a visat un ananas uriaș. Cu această imagine în minte a trecut pragul pe lumea cealaltă, iar uneori, acest vis răbufnește în visele altor oameni, mai ales ale celor din București. Prin urmare, când mâncați ananas, nu uitați, Căpriceanu se gândește la voi.
