Doina
Ruști

Cu Homeric la Cluj

La fiecare carte revăd Clujul, nu chiar orașul în sine, cât zona densă în care foșnesc ideile. (2019-10-09)
Cu Homeric la Cluj - Doina Ruști

Prima oară am venit la Cluj în 2008. Vreau să spun, ca scriitor. O lansare de carte clasică, într-un mall, cu Mihaela Ursa, Sanda Cordos si Iulia Micu. Interviu scurt, haine negre, emoții mari. Pe masă, "Fantoma din moară”. Apoi am revenit cam o dată la doi ani, în ritmul aparitiei cărților mele.

Privind albumul acestor întâlniri de la Cluj, îmi vine în minte un amănunt, pe care nu cred că l-am mai mărturisit: de fiecare dată aici mi-a încolțit ideea următoarei cărți. Poate pentru că am mulți prieteni, pe străzile Clujului fâlfâie micile aripi ale zeilor scrisului, iar între filele oricăriei cărți poți să dai de gândurile celor care-au citit-o, intacte, vii, stimulative.

O singură zi mă desparte de Cluj.

Joi, 10 octombrie,voi intra în orașul ale cărui aripi ajung până în sufletul meu.

Trei întâlniri frumoase

Ora 12 - Intâlnire cu Liceele Centenare și cu Monica Columban: Colegiul Național George Coșbuc, Colegiul Național George Barițiu și Colegiul Național Emil Racoviță - acesta din urmă fiind și gazda întâlnirii.

Ora 14.30 - Biblioteca Județeană O. Goga: Întâlnire cu profesorii clujeni & clubul de lectură al Bibliotecii Județene Octavian Goga. Plus Luminița Muresanu.

Ora 18.30, Librarium BookCorner: Discuție pe marginea romanului Homeric.

Invitați: Călin Teutișan, Ioan Pop Curșeu, Mihaela Ursa.

Pe larg, în România liberă

și în

Suplimentul de Cultură,

pe Agenția de Carte

Sau pe site-ul Poliromului.

Homeric, apărut de curând la Editura Polirom, adoptă registrul fantastic și o structură de avangardă, fiind, într-un anumit fel, o sinteză a prozei scrise de Doina Ruști. Un trailer al cărții, aici.

Când din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor. Prin Gorgani, începe să bântuie o stafie, iar oamenii dispar, unul câte unul, printre dispăruți numărându-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar, așa cum se întâmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.

„Un răsfăț al simțurilor și un desfrâu al fabulosului într-o carte a pasiunilor damnate și al farmecelor fatale.” (Paul Cernat)