Doina
Ruști

Un vrăjitor periferic

Nu avea studii înalte, dar învățase lucruri folositoare de la niște babe care dețineau învățătura vechilor sciți. (2020-02-19)
Un vrăjitor periferic - Doina Ruști

Între basmele invocate în mod constant de-a lungul istoriei noastre literare se află și Frumoasa din Lapte, despre care pașoptiștii vorbesc ca și cum ar fi fost un basm unanim cunoscut, dar care de fapt nu apare integral decât la Cantemir, în Istoria ieroglifică. De la el aflăm că eroul principal al basmului este un mărunt vrăjitor, de fapt un țirulic, ceea ce în limba veche desemna astăzi căutata meserie de chirurg.

Nu avea studii înalte, dar învățase lucruri folositoare de la niște babe care dețineau învățătura vechilor sciți.

Deși ca vrăjitor nu era cine știe ce de el, cumva descoperise niște fântâni de sânge, iar aceasta i-a adus și faima, căci se credea că apă roșie vindecă multe boli. Ca negustor al licorii, vrăjitorului i s-a dus vestea până la Istanbul, iar banii au început să-i umple buzunarele.

În viața lui exista un singur motiv de mândrie: fiul său, care îl însoțea întotdeauna. Nu mai contează că la Cantemir acest fiu era un monstru. Unul mic, ce-i drept. Important este că vrăjitorul de mâna a doua, născut sub zodia Vărsătorului, își iubea fiul, de care era nedespărțit și căruia voia să-i împărtășească toate cunoștințele lui.

Odată cei doi au dat peste o fântână din care izvora lapte și au și gustat din ea, încântați de această descoperire. Din adâncul fântânii se auzea o voce care le cerea să nu se apropie și mai ales să nu bea din acea fântână, care desigur era vie. Totuși evenimentul era ieșit din comun, nu puteau să plece pur și simplu, mai ales că țirulicul era un om instruit în mistere. Prin urmare, rostește un descântec necromant.

Citind asta, te întrebi imediat ce-o fi spus! Deși întotdeauna este vorba despre ceva banal. Prin cărțile medievale, circulau câteva fraze arogante, spuse în circumstanțe similare, toate traducând intenția vrăjitorului de-a înrobi orice ființă misterioasă. Iar cuvintele astea erau desigur în limba latină sau în altă limbă uitată. Ceva de genul: Venitis mecum ligatum mihi servus sempiternus… Ca și cum acea ființă extraterestră n-ar fi avut altă treabă decât să intre în slujba unui nene care învățase pe de rost câteva cuvinte, câteva fraze.

Iar aici am fost nedreaptă, căci vrăjitorul mai face și alte farmece, încât acum, gândindu-mă la episodul respectiv, îmi dau seama că pentru el a fost poate momentul cel mai important al carierei.

În urma acestor demersuri, laptele din fântână se încheagă spectaculos, luând forma unei ființe omenești: o fată uluitor de frumoasă, de care fiul țirulicului se îndrăgostește fulgerător.

Îmbătat de succes, vrăjitorul îi promite fiului său c-o va vrăji să-l iubească și chiar reușește acest lucru, descântând trei fire din părul Frumoasei din Lapte.

Cred că nu mai contează prea mult continuarea. Desigur pentru desăvârșirea unei astfel de ființe halucinante era nevoie și de un inorog. Dar asta nu mai depinde de țirulic, care se dovedește până aici destul de destoinic, în ciuda faptului că nu era decât un vrăjitor periferic, mai mult negustor de licori decât magician, mai mult cârpaci decât medic adevărat. Totuși știa destul cât să-i lase fiului său o moștenire. La mult timp după moartea acestui mărunt vrăjitor, fiul său își trece pe cartea de vizită tot ceea ce învățase de la părintele lui: geomanția, necromanția, chiromanția și chiar interpretarea viselor. Oricum, mai mult decât alți fii.

Cu toate scăderile lui, acest chirurg, inițiat în magia scită, mi-a câștigat simpatia.

În Adevărul