Doina
Ruști

Urban

Orașe sub soarele verii, în câteva romane, citite vara. Locuri celebre, viziuni, povești. (2019-08-14)
Urban - Doina Ruști

În zilele însorite, mai ales vara, pavajul orașului se face peltea, iar lumea o cam ia razna, ca-ntr-o proză de Fănuș Neagu. Mirosul de ciment încins, sunetul înfundat al unui telefon uitat sub o pernă, un copac care tremură în zare. În marile orașe floarea de tei sau caprifoiul, de la începutul verii, emană un fel de balsam, care persistă până în august, când praful începe să estompeze aromele orașului.
Dintre toate lunile verii, august are cele mai multe valențe literare, să recunoaștem! Cine trece pe la Inter este imposibil să nu aibă în minte casa fără acoperiș din dreptul Străzii Regale și după-amiaza îmbâcsită de august, dintr-un roman bucureștean până-n măduvă. Dar n-o să mă refer doar la această lună regală, ci la orașul încălzit de soarele verii, rămas între paginile unui roman.

Michael Cunningham: Zile exemplare

Început de vară, sâmbăta pe Broadway. Simon înaintează prin aglomerație. Turiști și oameni îmbrăcați în costume de epocă, grupuri etnice, între care niște japoneze îmbrăcate în Burberry & Gucci, pe care Simon le consideră gâsculițe sadea. Câțiva imigranți vând lucruri, mergând alene pe trotuar, scoțând la vedere câte o perie sau câte un burete. Nu mai știu dacă era așa, dar pe ei îi regăsesc acum în amintire. Simon intră în magazin, ignorând forfota străzii. A venit până aici pentru că este cel mai bun magazin de cafea. Nu aflăm de ce, care sunt aromele ei. Nici nu contează. Este cafeaua verii.
La întoarcere nu se mai uită la oameni, ci se gândește deja la serialul său preferat, un film finlandez. Soarele se topește, siluetele de pe trotuare se înmulțesc și curând se lasă seara de vară, peste New York, cu o lumină verzuie, ușor cețoasă.

https://www.cartepedia.ro/autor/michael-cunningham-2597

Lucius Apuleius: Măgarul de aur

Orășel din Thessalia, ținutul vrăjitoarelor, aproximativ, pe la anul 150, al erei noastre. Zi de vară, căldură ca-n Grecia. O femeie frumoasă, măritată cu un bărbat bogat, care avea deja un fiu, face o pasiune exact ca Fedra. Insultată de refuzul fiului vitreg, se hotărăște să-l ucidă și-și trimite sclavul personal, care-i era foarte loial, să cumpere otravă. Numai că din greșeală otrava este băută de singurul copil al otrăvitoarei. În oraș e proces mare, lumea e adunată în piață, iar cortegiul mortuar trece spre cimitir. Totul sub ochii unui măgar împodobit cu un coif strălucitor. Oamenii sunt indignați, vor să fie pedepsit vinovatul, iar toate suspiciunile cad asupra fiului vitreg al acestei femei, adică fratele mortului.
Pentru uciderea rudelor de sânge exista pe vremea aia o pedeapsă gândită amănunțit: criminalul era bătut până devenea tot o rană și apoi cusut într-un sac alături de un câine, un șarpe și o maimuță. Aproape că nimeni nu vrea să-i asculte pe avocați. Oamenii așteaptă spectacolul. Piața (agora) geme de amenințări și de nerăbdare.
Totuși un doctor bătrân reușește să se facă ascultat. El susține că otrava a fost cumpărată de la el de către sclav, care și-a și pus pecetea pe sacul cu bani. Sclavii purtau un inel de fier, folosit ca sigiliu. Mai mult, în căldura acelei veri, doctorul anunță că nici măcar nu-i vânduse otravă, ci un somnifer din mătrăgună!
Orașul întoarce spatele magistraților, luând-o cu toții la fugă spre cimitir. Copilul e bine merçi, lumea - fericită. Sclavul este răstignit pe loc, iar ucigașa îndrăgostită este doar exilată. Așa e legea, uneori, imparțială.
Pe acest fond, în euforia orașului, măgarul este vândut unor sclavi: unul cofetar și altul bucătar.

Și mai sunt câteva, despre care am scris în Playlistul meu de pe Cartepedia