Am vorbit recent despre schimbarea generală, care cuprinde printre altele și schimbarea felului în care citesc astăzi oamenii.
O carte de literatură nu mai este doar o călătorie în imaginar, o plăcere ușor perversă de a intra în universul altui om. Romanele au o poveste adiacentă, se derulează fragmentarist, diseminându-se în viața cotidiană. O operă epică aduce un personaj, iar el continuă să-și îmbogățească biografia dincolo de carte, prin cluburi de fani, prin episoade, detalii puse în scenă, prin filme, uneori chiar și printr-o garderobă specifică, tangibilă și, parte dintr-un proces amplu de fetișuri și defetișări.
Adeseori mă gândesc la romanele pe care le-am scris și la viața lor, independentă de mine, iar între ele „Lizoanca” se pare că are viața cea mai bogată. Trecând pe la Muzeul Literaturii, deseori Ioan Cristescu, directorul muzeului, mă întreabă ce mai face Lizoanca. Iar eu intru în detalii, povestesc despre ea.
Prin vară m-am întâlnit cu Victor Oancea, artist-fotograf, preocupat de atitudini cu potențial epic. Ajutat de Alexandra Ungureanu (fotomodel), a făcut o serie de fotografii care o reprezintă pe Lizoanca, nu pe cea din romanul meu, ci o versiune, care îi aparține lui Victor Oancea.
De la fotografiile lui a început un adevărat carusel al întâmplărilor. Cristi Panaitescu a făcut un trailer de carte. Au urmat alte filme.
Cam pe atunci am înregistrat și un audiobook al romanului, în Studiourile Voxa.
Cu fiecare zi depozitul de la Muzeul Literaturii se umplea de obiecte și de idei. Într-o zi, cineva a venit cu „pantofiorii de tinichea”, apoi cu ideea de a da autografe pe ei. În fine, a apărut un catastif, în care oricine poate să scrie un mesaj pentru Lizoanca, o viziune personală despre poveste ș.a.m.d. Sugestia îi aparține Mariei Terzian.
Dacă nu mi-ar displace total cuvântul, aș spune că e vorba despre o instalație. Dar, din motive estetice, voi spun că la Muzeul Literaturii va avea loc o întâlnire, o imersiune în universul romanului „Lizoanca la 11 ani”. Un joc, o întâlnire cu ficțiunea.
Dacă mai aveți idei, veniți în str Crețulescu, nr 8, să ne jucăm împreună, în subsolul muzeului. Asta până pe 11, căci în seara următoare, pe 12 octombrie, la ora 19, deschidem oficial acest show epic, în grădina muzeului – ca pe vremuri, cu toate manierele vechilor întâlniri.
Timp de o lună puteți vizita incinta în care se derulează fragmente din roman, în care plutește ceva, sper eu, din atmosfera unei cărți care anul ăsta împlinește 15 de când a fost scrisă. Iar dacă vă inspiră, poate și scrieți o continuare a poveștii.
De-a lungul lunii vor mai exista și alte evenimente, surprize, întâlniri legate de ieșirea personajului din roman.
„Lizoanca la 11 ani” a apărut în anul 2009. A fost recompensat cu Premiul Academiei Române și s-a tradus în 7 limbi.
„O carte intensă, șocantă și insolită, pe care numai o prozatoare înzestrată cu vână epică și forță interioară o putea da.”
Paul Cernat
