După discuția de ieri, cu Paul Cernat, tot intrând prin cazarme și prin pușcăriile în care Švejk este aruncat adeseori, mi s-a făcut poftă de vremurile vechi, pe când soldații erau prinși, puși la păstrare prin vreo hrubă. Iar dintre toți Cocrișel e celebru. Nu este o poveste insolită, ci una pe care toți o cunoaștem din școală, unii am învățat-o pe de rost, dar chiar și-așa, tot mi se pară demnă de reamintire.
Feciorul vostru Cocrișel și simtu numai cu cămeșa. Așa se încheie scrisoarea lui.
Luna mai, anul 1600. Mihai Viteazul (care pe atunci nu era decât Mihai Vodă) intră în Moldova, să-l ia de guler pe Ieremia Movilă, și se-alege cu fiul vornicului Moghilă, anume Cocrișel, care îl însoțește în Transilvania. După Bătălia de la Mirăslău (septembrie), în urma cărei soldații lui Mihai Viteazul sunt urmăriți și mulți uciși, Cocrișel este prins de niște sași.
Aici trebuie să spun că numele, frecvent prin secolul al 16-lea, în Moldova, alături de Cocriță, funcționa ca alint pentru prea gravul Constantin.
Citeste mai mult: Adevărul
“ În curte era și-o matahală, călare pe-un cal care stătea să moară, cocoșat sub calabalâcul format din oale și coșuri, legate de șa.
Cirtă își întrebă tovarășul din priviri, iar acesta îi răspunse cu mare înfumurare:
— Nu te uita la grăsan! Ăsta nu e decât o muhaia pe lângă marele Pazvantoglu!
Matahala nu era singură, ci pe lângă el se mai mișcau niște inși. Când Cirtă își întoarse ochii spre el, grăsanul răspunse:
— Husein Pașa ajunge mâine la Giurgiu cu niște franțuji.
— De unde știi?
— De la fiu-său!
Pe Cirtă îl lovi râsul.
— Care dintre ei? Că are cinci!
— De la ăsta! șopti grăsanul, iar în clipa următoare scoase dintr-unul din coșuri un cap de om, din care se legănau încă venele gâtului. Fusese un bărbat tânăr și arătos. Țin minte că într-o ureche se vedea încă urma unui cercel.” (Mâța Vinerii)
