Doina
Ruști

Ziua Joimărițelor

Zâne mici, ieșite din privirile înveninate ale lui Jupiter, luminoase și crude, joimărițele cunosc drumul morților și detestă melancolia. (2019-04-25)
Ziua Joimărițelor - Doina Ruști

Vă sărut de ziua joimărițelor!

Joimărițele trăiesc pe sub tufele de pelin și pe lângă fântâni, așteptând acea clipă de glorie care e numai a lor, pe la ora prânzului, în Joia Mare, clipă moștenită de la Jove, stăpânul zilei de joi și zeul fulgerelor, zis și Jupiter Optimus Maximus. Ca urmașe ale unui zeu atât de puternic, se cred îndreptățite să stăpânească prin cruzime tot ceea ce mișcă în miezul zilei. Mici cât unghia de copil, înaripate și foarte agile, călătoresc pe razele de lumină sau pe undele sonore (preferatele lor fiind cele emise de București FM), căutând oameni visători, loviți de melancolie ori căzuți în depresie, pe care-i stropesc cu apa morților, ca să le aducă aminte că în curând carnea lor care suferă se va spulbera. Tocmai de aceea, se crede că joimărițele cunosc drumurile spre lumea morții, iar sufletele celor duși le urmează în ziua de joi până sub streașina caselor. Bazându-ne pe această stare de fapt, în copilărie, ne trezeam înainte de a se lumina și rupeam din grădină o creangă înflorită, pe care o înfigeam în prundul Jiului. În jurul ei aprindeam lumânări și ne rugam până să răsară soarele, ca joimărițele să nu ne uite. Apoi puneam mâna pe polovecele argintii și intram în apă, așteptând clipa de inspirație, în care gândurile noastre se întâlneau cu fostele gânduri ale morților noștri. Luam puțintică apa și-o aruncam departe, rostind fără grabă numele, în ordinea importanței, de la cei de multă vreme plecați până la cei mai noi morți. Râul se lumina de lumânările aprinse sub creanga de cireș, iar în aer pluteau dondonelile copiilor veniți să-și strige morții. Apa trecea neagră pe sub ochii noștri până când căldărușele erau lovite de primele raze ale soarelui, iar joimărițele se trezeau și umpleau satul.

Joimărițele sunt rude cu Zogru, Mâța Vinerii, Fantoma din moară. Și cu mine.

share on Twitter
share on Facebook