Un astfel de detaliu pregnant este pentru mine tufa de glicină, înflorită a doua oară, lângă fereastra d-șoarei Rosa Coldfield, personajul lui Faulkner din Absalom, Absalom. O casă întunecată, o istorie cruntă, o conversație pe care n-o uiți. Unul dintre cele mai puternice romane din toate timpurile, plasat în inepuizabila geografie faulkneriană, numită Yoknapatawpha, o narațiune densă, cu situații de un omenesc răvășitor, Absalom, Absalom crește grav, din povestea colonelului Sutpen, venit “cu o droaie de negri străini după el”, pentru a rade totul în cale. Este o poveste care începe cu vizita tânărului Quentin într-o casă sinistră, ca un coșciug, unde o bătrână domnișoară în negru îi povestește lucruri teribile. Complex și complicat narativ, romanul îți bagă în creier un personaj pe care îl detești și care, în ciuda sentimentelor tale, te uluiește (Supten) și un povestitor oracular, de tragedie antică (Rosa). Iar în ciuda tensiunii scriitoricești, în ciuda confruntărilor epice fără egal în literatură, mintea mea continuă să fie plină de tufa de glicină de la fereastra Rosei, povestitoarea. Tot eposul se derulează în mirosul narcotic al glicinei, ceea ce face ca acest roman să se afle etern în cufărul meu cu amintiri.
Și mai sunt câteva, pe care le-am scris în Playlistul meu de pe Cartepedia
Sper să mai fie și alții care-au rămas cu aceste episoade în suflet!
