Doina
Ruști

1. Ați participat la London Book Fair 2022 alături de editura britanică Neem Tree Press. Cum a fost? Ce diferențe de abordare a participării la târgurile de carte – în România și în Marea Britanie – ați sesizat? Mă refer la felul în care se pregătesc editurile, la felul în care se prezintă autorii, la implicarea publicului, la atmosferă și chiar la rezultatele pe care le produc astfel de evenimente?

London Book Fair 2022 este un târg de achiziții, într-un fel asemănător celui de la Frankfurt, unde se întâlnesc editori și agenți de carte pentru a cumpăra și a vinde viitoarele cărți, pentru a negocia traduceri, pentru a se cunoaște uneori. De aceea evenimentele sunt puține, în special lecturi sau dezbateri tematice, însă participarea cu un stand conservă „rangul”, păstrează ierarhiile. Târgul de la Londra are două părți distincte: una cu standuri de edituri și alta doar pentru agenți și editori. Aceasta din urmă e foarte interesantă - o hală imensă, cu mese mici și întâlniri comerciale. Simți că e momentul de glorie al oamenilor din spatele cărților. Aici se licitează, se fac înțelegeri, dar evident este și un prilej de întâlnire a elitei, la nivel înalt. Aici poți cunoaște lume importantă, iar contactele de la acest târg sunt foarte prețioase. Țările estice își organizează întâlnirile în propriul stand, își prezintă editurile, potențialul. Anul acesta România n-a participat, lucru fără precedent, am mai spus-o.

În ceea ce mă privește, am fost la acest târg la invitația editurii Neem Tree Press, care mi-a organizat câteva evenimente. Nefiind mare, editura avea stand în spațiul rezervat editurilor independente, un fel de salon, unde am avut câteva întâlniri, am dat interviuri. Totodată, am fost la acest târg și pentru a-mi cunoaște agentul. El a avut activitate intensă, pe lista sa aflându-se și alt roman al meu.

1. „A fantastical novel mixing elements of magic and folklore to create a dark and playful tale”. Este prezentarea editurii pentru romanul „Mâța Vinerii” devenit „The Book of Perilous Dishes”. Cum a fost procesul prin care „Mâța Vinerii” a devenit „Cartea bucatelor rele”, pentru ca cititorul britanic să poată avea acces la un text care aparține unei alte culturi, cu simboluri, motive și reprezentări diferite?

Desigur, n-a fost ușor. Meritul principal îl are agentul meu literar, care lucrează la o agenție cu vechime. El mi-a cerut să fac anumite modificări pe textul romanului. Cât privește titlul, a fost ideea traducătorului James Ch Brown. Cartea bucatelor rele este numele rețetarului pe care îl scrie Mâța Vinerii. Din acest motiv și alte ediții, apărute în alte limbi, l-au ales ca titlu al romanului. Ceea ce a plăcut și a pledat în favoarea cărții este povestea și mai ales treptele ei. În esență este vorba despre confesiunea unei femei, în două momente ale vieții sale, respectiv, pe când avea 14 și apoi 40 de ani. Apoi este povestea bucatelor vrăjitorești, care definesc lumea ei, credințele ei neortodoxe, cu trimiteri numeroase la rozacrucianism. Și nu în ultimul rând, și istoria românească e de interes. Dar cel mai mult a plăcut formula epică, alcătuită din capitole scurte și dense, reluate în monologul bucătarului, la final, în alt registru, din altă perspectivă.

1. Există acum în Anglia un puternic curent de reîntoarcere la natură, sunt britanici foarte preocupați de plante, de prezervarea soiurilor sau de încrucișarea lor naturală, britanici care fac în grădinile lor adăposturi pentru melci și gândaci. Este acesta un context care favorizează apropierea de „rețetarul magic” propus de roman?

Cu siguranță. E un curent general, iar rețetele culinare din roman, în număr de 21, pornesc toate de la tradiții europene. Cele mai multe au rădăcini în botanici sau în zoologii medievale, exprimând o mentalitate care a aparținut cândva lumii arhaice, revenită acum în modă, ca simptom al crizei existențiale în care se află omenirea. Periodic, oamenii s-au întors la natură, de fiecare dată de pe alte poziții, motivați de altă filozofie, însă mereu perioadele astea au anunțat o nouă eră. În romanul meu, sfârșitul Epocii Fanariote e aproape, iar lumea balcanică visează la revoluțiile secolului următor. Apariția lui Henri Dubois de Saint- Maurice, personaj real, ca și altele din roman, a marcat începutul micii revoluții „franceze” de la București, o manifestare tipic iluministă, al cărei deziderat a fost în primul rând întoarcerea la natură. Dacă omul actul se regăsește în rousseau-ism e pentru că ne aflăm iarăși într-un timp al exasperării, în care independența individuală e primul loc.

1. Numai în ultimul an aveți trei cărți traduse: în Italia, în Marea Britanie și în Franța. Ce eforturi presupune asta pentru un scriitor? Pe de o parte, proceduri, resurse și relații, care trebuie asumate și depășite. Pe de altă parte, rescrierea și renașterea textului prin traducere, care trebuie negociate și asistate.

Întâmplarea a făcut să apară toate acum. Demersurile au început cu ani în urmă, iar eforturile au fost numeroase și de cele mai multe ori în deplină singurătate. Cea mai neașteptată a fost finanțarea primită de la Fundația Jan Michalski, din Franța, un sprijin prestigios, elitist, pentru romanul Zogru, tradus de Florica Courriol și apărut la o editură din Marsilia. De altfel, editorii mei francezi vor veni curând la București, pentru mai multe evenimente legate de Zogru, unul dintre ele organizat de editura Litera, la Bookfest. Vreau să inaugurez cu acest prilej obiceiul de a-i introduce și pe alți scriitori pe drumul deschis de mine. Asociația Creatorilor de Ficțiune (ACF) are o secție de traducători puternică și un un număr important de scriitori, care sper să ia parte alături de mine la normalizarea programelor de traducere și promovare a culturii romane, finanțate din bani publici.

Mai mult în revista Cultura