Treisprezece este un volum colectiv, care cuprinde povestiri scrise la solicitarea editurii. Practic nu am antologat narațiuni deja existente, ci am făcut invitații, iar cei care au răspuns sunt în general scriitori dedicați genului fantastic.
S-a întâmplat să fim până la urmă 13 – și eu fac parte dintre ei, am putea spune că de dragul echilibrului am devenit cea de-a 13-a. Îmi place această cifră, Eliade o considera un fel de ușă spre infinit, deoarece este așezată după fanfaronul 12, devenit un fel de efigie a unei lumi, a unui ciclu: anul are 12 luni, dar pentru cine este înzestrat cu simțuri speciale există și o treaptă spre cea de-a 13 lună, subtilă, evadată din timpul opresiv. Într-un fel, titlul trimite la tipul de fantastic tradițional. Noi toți treisprezece suntem cititori de proză sud-americană și credem că există un număr însemnat de cititori ai acestui gen.
Când aluneci accidental într-un teritoriu necunoscut, mintea începe să deseneze o hartă, iar tu ești dintr-odată stăpânul unui secret, al imperiul de dincolo de zid. Un ciclu s-a încheiat, cea de-a douăsprezecea lună a rămas în urmă, așa că pășești încrezător în cea de-a treisprezecea, imaculată, ca orice timp fabulos. Iar dincolo se află țara tuturor posibilităților. Ganea privește prin geamul subțire, Soviany călătorește în timp, iar Mihai Ene probează un dandy smoking. Pe cărarea cețoasă, Pavel ridică steagul avangardei, Trușcă se retrage într-un icon, iar, din postul său de observație, Victus consemnează, privind nedumerit spre taxiul Iuliei Pană. Pentru Leucuta lupa rămâne de bază, Răileanu îl contemplă pe Saramago, în timp ce, alături de el, Iulia Micu trasează o nouă stradă și Mîndruță zâmbește sardonic, jucându-se cu un telefon, pe care Găvan, luând-o în serios, îl descrie meseriaș. În ceea ce mă privește - stau de vorbă cu dl. K. Iarăși.”
