Doina
Ruști

Doina Ruști și alți scriitori contemporani

Doina Ruști și alți scriitori contemporani

Scriitorii rareori se întâlnesc în locuri liniștite. Cel mai adesea se intersectează în agitația festivalurilor, lansărilor și călătoriilor. Această pagină este o galerie a acestor întâlniri. Dar și a altora, mai tihnite, din grădinile bucureștene, de pe străzi sau pur și simplu a acelor întâlniri întâmplătoare, pe scară, intrând într-o clădire.

„Teza mea de doctorat a fost despre alteritate și simbolurile ei. Spuneam atunci că simpla întâlnire declanșatoare de emoții presupune un act de revizuire a propriei ființe prin oglindire, prin analiza coincidențelor și a deosebirilor flagrante într-un plan subiectiv de receptare. Or, compararea cu Celălalt își are rădăcinile într-un instinct de înfrățire, mai precis în acel sentiment originar de coexistență, pe care îl definește Husserl ca măsură a conștiinței Celuilalt în procesul de înțelegere a propriei identități. Prin urmare, dacă e să-mi prezint întâlnirile, le voi însoții de meditațiile mele asupra alterități."

Doina Ruști

Doina Ruști, Cătălin D Contantin, Palatul Suțu, 2020

Doina Rulști, Nicolae Breban, 2011

Doina Rusti, Ioan Grosan, MNLR

Sardinia, festival: Marcelo Fois, Omar di Monapoli, Doina Rusti, Simonetta Bitasi, Roberto Merlo

Doina Ruști, Paul Cernat

„Nu poți să vorbești despre întâlniri, fără să te gândești la Emmanuel Lévinas. Pentru el, elementele tramei logice prin care poate fi definită ființa sunt relația socială, ideea infinitului și criza conținutului care depășește forma. În opinia lui, omul se modelează în funcție de Celălalt, fără a fi vorba despre copiere sau despre relații de superioritate și inferioritate; fiecare se regăsește pe sine prin apelul către Altul."

Doina Ruști

Doina Ruști, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie

Doina Rusti, Petre Barbu, Roma

more

Gavoi

Barcelona, 2014. Doina Ruști, Enrique Nogueras, Ramon Acin, Adina Mocanu

„Miracolul alterității nu trebuie înțeles în sensul regăsirii unității primordiale (ca în Banchetul lui Platon), ci, așa cum tot Levinas spune, ca libertate de a-l nega sau absorbi pe Altul fără un scop cert. Imaginea Celuilalt este mai întâi ideală oglindire, care se distruge în fiece clipă, adică pe măsură ce se autoexprimă (kat'at) și se conturează ca reper în istorie; omul își găsește un reper în Celălalt, vorbind cu el, adică în situația în care este exclusă fuziunea, întâlnirea de ordin mistic sau afectiv."

Doina Ruști

La Bacău, înainte de Premiul revistei Ateneu pentru romanul Manuscrisul fanariot. În dreapta Doris Mironescu.

Doina Ruști alături de scriitorii chinezi Du lulu și Li Songzhang, la Festivalul EU-China, Shenzhen.

Doina Ruști, Manuel Rico, la Madrid, după lansarea romanului Mâța Vinerii, în spaniolă.

Cu poetul Enrique Nogueras, Granada, la un eveniment UNESCO, în timpul lansării romanului Mâța Vinerii.

Berlin: Jan Cornelius, Doina Ruști, Georg Aescht, Gabriela Adameșteanu

Doina Ruști, Paul Cernat, la lansarea romanului Fantoma din moară, 2008

Doina Ruști și Bruno Mazzoni la Muzeul Literaturii Române, București, 2025.

Chișinău: Doina Ruști, Dan Lungu, Emilian Galaicu-Păun

„ Orice dorință e doar o ipostază a evadării din universul sinelui. Tot Lévinas o definește ca aspirație convertită în necesitate: În nevoie eu pot să mușc din real și să mă satur asimilându-l pe altul. În Dorință, nu e nici o mușcătură în ființă, nici un saț, ci doar viitorul fără jaloane. *Teama, frigul foamea, adică toate dependențele în raport cu lumea conferă în fond independență ființei care se luptă, care intră în relație cu cineva dispus sau forțat *să-i ofere alteritatea; această luptă din nevoie scoate ființa de sub amenințarea anonimă și îi reafirmă dorințele într-un cadru al posibilității. „

Doina Ruști

Festivalul EU-China: Doina Ruști, Li Songzhang

Doina Ruști și Peter Goff, în China

Torino: Roberto Merlo, Doina Ruști, Gianluca Veneziani

„Visul adânc al ființei este de a scăpa de sine, mai precis, de fatalitatea întoarcerii în sine, cu zicea cineva, Însă, alteritatea presupune o confruntare care evoluează de la sentimentul punerii sub acuzație, la pierderea identității și la sentimentul generat de luarea în posesie a Celuilalt."

Doina Ruști

Media Pro Pictures: Doina Ruști, Dan C. Mihăilescu

Filit: David Vann, Doina Ruști

Gaudeamus: Doina Ruști, Ioan Groșan, Barbu Brezianu, Silvia Colfescu, 2004

Leipziger Messe: Doina Ruști Filip Florian, Cătălin Mihuleac, Georg Aescht.

Torino: Marco Dotti, Doina Ruști, Roberto Merlo

Roma: Doina Ruști alături de Mircea Cărtărescu și Horia Roman Patapievici

Consecințele oricărei întâlniri se plasează în sfera evoluției, fenomen studiat cu precădere de psihanaliza modernă. Jung chiar decretează în acest sens: Apropierea reciprocă a oamenilor produsă de o atare comunitate are drept efect o intimitate psihică care la rândul ei are tangențe cu sfera instinctuală personală a iubirii umane și de aceea ascunde în sine anumite pericole. Și-aș adăuga că principalul pericol constă, în termeni finkielkrautieni, în aventura emotivă a ființei preocupate de exterioritate. Afectiv, nevoia de Celălalt se convertește în solidaritate, în euforică participare la bucuria Celuilalt, sau dimpotrivă în egoism, sau în ură atroce față de Celălalt; ambele situații (adeziunea și ura) sunt manifestări firești ale alterității. "

Doina Ruști

Humanitas: Doina Ruști alături de Luminița Corneanu, Eugen Negrici, Cătălin Ștefănescu

Sardinia, Festivalul L'Isola delle Storie: Doina Ruști, Roberto Merlo

Istanbul, Salonul de Carte: Doina Ruști alături de Carmen Mușat, Corina Sabău, Octavian Soviany

Universitatea București: Doina Ruști, Cristina Bogdan, Ioana Pârvulescu

Madrid: Doina Ruști cu Manuel Rico și Enrique Nogueras.

„Când l-am citit pe Finkielkraut m-am simțit înfrățită cu el prin pasiunea pentru dramele mărunte, care definesc atitudinea colectivă de-a lungul timpului istoric, dar mai cu seamă pentru simbolurile care definesc relația dintre individ și colectivitatea căreia îi aprținem genetic."

Doina Ruști

Polirom: Doina Ruști, Eugen Negrici

Festival de literatură, Sardinia, cu Roberto Merlo

Humanitas, Sibiu: Doina Ruști cu Andrei Terian și Dragoș Varga

Cărturești, 2017, la lansarea romanului Mâța Vinerii: Doina Ruști cu Marius Constantinescu și Ovidiu Șimonca

„Cel care se definește ca individ singularizat în raport cu ceilalți constituie în mod fidel imaginea alterității ca bastion închis și cu atât mai incitant, mai seducător. "

Doina Ruști

Muzeul Literaturii: Doina Ruști și Adriana Irimescu

TNB: Doina Ruști, Alexandru Papadopol

Sibiu: Doina Ruști, Andrei Terian și Dragoș Varga

Humanitas Cișmigiu: Doina Ruști alături de Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Bogdan Simion (Cobzarul)

Radio Cultural: Doina Ruști alături de Ema Stere

„În monumentala sa lucrare de medicină magică, I. A. Candrea explică faptul că toate colectivitățile cuibărite în sânul unei nații sunt învestite cu puteri miraculoase, susținute de mitul străinului; de pildă, germanii cred că evreii pot deochea, pe câtă vreme pentru români țiganii adună forțe malefice. În general, populația nomadă, fără teritoriu statornic, sau simpla ființă exilată capătă sensuri speciale; în romanul Ulise al lui Joyce personajul principal este evreu, adică un exilat în propria-i patrie, pentru că mesajul operei pledează voalat pentru eliberarea Irlandei. Tot așa, Ion Budai-Deleanu creează prin epopeea Țiganiada o parabolă a Transilvaniei înstrăinate. Câtă risipă și câtă pasiune.”

Doina Ruști

Radio Guerilla: Doina Ruști alături de Liviu Mihaiu, Andrei Ruse

Biblioteca Națională: Doina Ruști, Ioana Pârvulescu

TVR: Doina Ruști cu Robert Șerban

TNB, Povestea unui personaj: Doina Ruști și Adrian Titieni

Palatul Suțu: Doina Ruști și Bogdan Simion (Cobzarul)

TNB: Doina Ruști și invitata ei, Bianca Burța Cernat

„Străinul este cel obligat să se identifice, dar și cel care poate să pătrundă în universul sinelui - în mod abuziv (ca dușman) sau prin seducție (ca oaspete). Șansa ființei de a stabili o legătură benefică este de a-l primi pe Altul în numele unei ospitalități desăvârșite. Așa se ajunge la Derrida:)"

Doina Ruști

Premiile Ficțiunea, Constanța, 2022: Doina Ruști, Radu Aldulescu

București, pe malul Dâmboviței: Doina Ruști și Roberto Merlo

La Teatrul Național din București (TNB): Doina Ruști și Ion Caramitru, într-o discuție despre Hamlet.

Bookfest, 2023: Doina Ruști, Camelia Văcaru, Ema Ilie

În grădina Cesianu: Doina Ruști, Carmen Lidia Vidu

Grădina Cesianu: Doina Ruști cu Vasile Ernu și Adrian Majuru

Bookfest 2025: Doina Ruști cu Lidia Bodea și Bogdan Stănescu

„Atât seducătorul cât și parazitul sau războinicul sunt chipuri ale alterității față de care individul ar trebui să se comporte după legiile ospitalității grecești, respectiv, cu politețe, îndatorire și cu precauție."

Doina Ruști

Doina Ruști și Adrian Majuru la Casa Filipescu-Cesianu, București în timpul filmărilor pentru podcastul Iubiri din București.

Radio Cultural: Doina Ruști și Paul Cernat

Humanitas Galați: Doina Ruști, Andrei Velea

MNLR: Doina Ruști, Ioan Groșan

Univesitatea Media: Doina Ruști, Răzvan Țupa

Grădina Cesianu: Doina Ruști, Roxana Dumitrache și Lucian Mîndruță

„În viziunea lui Derrida, Celălalt devine ostil în măsura în care este tratat ca un infractor ce pătrunde ilegal pe teritoriul ipseității. Străinul este receptat ca amenințare, în special pentru că el poartă cu sine fantasma locuinței intime - limba maternă. "

Doina Ruști

Ambasada României, Paris: Doina Ruști, Florica Courriol

MNLR: Doina Ruști, Radu Paraschivescu

MNLR: Doina Ruști și Bogdan Simion Cobzarul, înainte de lansarea romanului Zavaidoc în anul iubirii.

„Străinul, zicea Derrida, avertizează asupra dramei sale și prin aceasta este un simbol al alterității clar definite; străinul este Celălalt canonizat, definit ca individ singular și situat în ipostaza de oaspete. Și ca temă, dar și ca arhetip simbolic, străinul se constituie în chip fecvent al alterității indubitabile și în literatură. Mesager divin sau strămoș reîntors la origini, orice străin suscită intreres ca ființă necunoscută și potențial purtătoare a unor mistere capitale. Necunoscutul apărut pe neașteptate este seducător și primejdios în egală măsură. Orice întâlnire, chiar și cea cu vechi prieteni, presupune o confruntare, o aventură."

Doina Ruști

Vezi și

Galeria foto de scriitor

share on Twitter
share on Facebook