HS: Mâța Vinerii îmbină realismul magic cu atmosfera istorică a Bucureștiului din secolul al XVIII-lea. Cum ați reușit să echilibrați acuratețea istorică cu elementele fantastice legate de rețete și vrăji?
DR: În manualele medievale, de botanică, de medicină populară și în zoologii există o mulțime de rețete, una mai ciudată decât alta. De altfel, toate rețetarele din lume au și o latură magică. Unele le-am luat din aceste cărți, altele din familie. De exemplu, rețeta împotriva melancoliei este preluată de la Avicenna, iar pâinea cu cicoare urmează rețeta bunicii mele.
În roman, „mâncarea” devine un limbaj și un simbol al puterii și emoției. De ce ați ales bucătăria ca spațiu al acestui conflict?
Am ales întâmplător bucătăria. Am găsit un document despre răpirea unui bucătar foarte talentat, datând de pe la 1780. M-a impresionat și am vrut să scriu despre el. Dar treptat, am intrat în mitologia fabuloasă a bucătăriei.
Stilul dumneavoastră narativ are o mare densitate vizuală. În ce măsură au influențat cinematografia sau artele vizuale această construcție?
Lucrurile au stat invers: am o memorie vizuală foarte bună, din care motiv orice poveste are pentru mine o derulare filmică.
Mâța Vinerii a fost tradusă în mai multe limbi. Cum priviți această „exportare” a imaginarului românesc?
Nu-mi pun probleme legate de traducere, pentru că traducerea ține de noroc. Există traducători excepționali care dau valoare unei scrieri, iar eu am avut noroc de traducători buni. În fond, traducerea este o altă operă, care aparține traducătorului, iar eu rămân doar ca un fel de strămoș al ei.
Credeți că literatura română contemporană a depășit izolarea culturală?
Nu. Literatura contemporană a intrat într-un amplu sistem de promovare și comercializare, iar canalele create duc inevitabil spre traduceri și circulație. O scriere fără susținere financiară moare imediat.
Cum vă influențează formarea academică scrisul?
Mereu am fost atrasă de mituri și de imageria lor nesfârșită. Am scris două dicționare de simboluri, iar când predam la Facultatea de Film am realizat și filme inspirate din simbolismul românesc.
Personajul Pâtca poate fi interpretat ca o căutare a identității?
Pâtca este orfană, deci își caută rădăcinile. Este minoră și expusă pericolelor. Este și femeie în secolul al XVIII-lea, când condiția feminină era mult mai dificilă decât astăzi. Dar, înainte de toate, Pâtca este înrudită cu celelalte personaje feminine ale mele: independente și uneori anarhice.
Femeile din romanele dumneavoastră au adesea puteri ascunse.
Femeile mele sunt încăpățânate, independente, luptătoare și adesea posedă o forță ascunsă. Cred că feminitatea deține cheile seducției nu ca dar natural, ci prin forța rațiunii. Personajele mele sunt cerebrale; chiar și copiii-femei sunt mature. Intuiția feminină își are originea în deducții raționale.
Selecție de fragmente, din interviuri (2019–2025). Mai multe interviuri, aici.
