Gata cu bâlciurile! Trecem la femei și bărbați!
Dintre multele istorii amoroase, rămase prin documente sau consemnate pe pagini zburătoare, am ales pentru astăzi povestea lui Leun, devenit personaj principal în Manuscrisul fanariot. În realitatea istorică, desigur, lucrurile nu au stat chiar ca în roman. Așa este mereu: una se întâmplă și alta rămâne scris. Dar asta o știați.
Mai întâi, m-a intrigat numele: Leun! Dar am descoperit că era destul de frecvent, funcționând în paralel cu mai neaoșul Leon. Apoi m-a incitat vârsta. Avea 20 de ani.
Într-un document domnesc acest om este căutat cu potera, din ordinul lui Alexandru Moruzi, principele Valahiei. Este 12 august, 1793. O dată frumoasă. Bucureștenii se pregătesc pentru bâlciul Sântă-Măriei Mari. Lună bună pentru pețit și pentru hotărârea nunților din toamnă, pentru petreceri și pentru execuții.
La București se instalaseră mai multe consulate, între care al Rusiei era cel mai mare. Consulul rus, un bărbat șarmant, fost comandant de oști, se numea Hastatov și era conte.
Iar Leun era una dintre slugile lui, după cum aflăm din document. Sluga contelui și atât.
Știm puține lucruri despre el. Purta haine verzi, după moda europenească, o livrea, probabil, încheiată la toți nasturii, și pantaloni până la genunchi, totul din pânză subțire. Era cald, iar părul, strâns pe ceafă, începuse să-l incomodeze
În acea vară se întâmplase un eveniment în viața lui. Un negustor hotărâse „să-l însoare cu fiica sa”. Observați exprimare: nu era vorba despre o cerere în căsătorie. Nici despre vreun amor fulminant. Citind partea asta, m-am întrebat imediat ce autoritate avea negustorul ăsta, mai ales că în continuare se spune că era „prăvăliaș, de aici”, adică mic negustor cu prăvălie în București, nicidecum vreun bogătan sau un om de vază. Totuși avea ceva tupeu de vreme ce luase hotărâri atât de importante pentru un om care era slugă de consulat.
Apoi m-am gândit la fiica negustorului, fără să mă îndoiesc vreo clipă că ea își convinsese tatăl, se miorlăise, îl șantajase, îi speculase slăbiciunile, cum fac fiicele cu tații lor. Ca să ne facem o idee, pun mai sus o femeie din clasa de mijloc, de pe la 1800 (nevasta lui Panait, unul dintre ctitorii pictați în Biserica Icoanei din București). Observați sper ce ișlic are pe cap, făcut din piele fină, lipită pe carton și apoi vopsită cu luciu. La margini are bandă brodată, iar deasupra urechii o broșă de argint, în filigran. În fața celor doi soți sunt copiii, făcuți cu mult mai mici decât părinții, ca să nu-și ia cumva nasul la purtare.
Nu știm dacă fiica negustorului era frumoasă sau nu și nici dacă avea vreun defect. Însă știm sigur că Leun a fugit în acea zi de vară. N-a dispărut, nu l-a ucis cineva, ci în document se spune clar: „a fugit de la conacul său, unde se afla aici, în Bucuresci”.
Există aici două întrebări: de ce nu s-a emis și altă ipoteză a dispariției sale și de ce îl interesa pe domnitorul Valahiei așa ceva?
Nu-mi imaginez că negustorul era așa influent, încât să-l determine pe principele Moruzi să-l caute pe un ginere prezumtiv. Singurul care putea interveni la acest nivel era contele Hastatov, stăpânul lui Leun. El singur se putea exprima cu atâta siguranță, pentru că făcuse anchetă și se dovedise că bietul Leun era fugar. Apoi trimisese depeșă la Divan, la cancelaria domnească, poate și la mitropolit. El era cel indignat și voia ca sluga sa să fie găsită cu orice preț. Deși în Manuscrisul fanariot l-am făcut complicele lui Leun (ca să-i mai spăl puțintel obrazul), în realitate se pare că Hastatov îl convinsese pe negustor să-i dea fiica lui Leun. Îl voia neapărat însurat.
Motivul clasic pentru care stăpânii voiau să-și vadă servitorii căsătoriți, era de-a pune capăt vreunui amantlâc, vreunui adulter, care amenința armonia curții, sau altor dispute de natură erotică. Leun avea 20 de ani. Poate era crai. Cu siguranță era dorit de mai multe femei. Devenise cumva un pericol, iar stăpânul îi aranjase o căsătorie, ca să-l vadă legat, pus cu botul pe labe, într-un mod cât se poate de onorabil.
Dar de ce acceptase negustorul să-și dea fiica unei slugi, fie ea și slugă de casă mare? Ca să nu se înțeleagă greșit, documentul specifică faptul că omul nu era chiar cine știe ce afacerist, ci un prăvăliaș, un mărunt negustor de mărgele, care avea o fată - poate fără zestre, poate mai trecută, poate bolnavă. În timp ce Leun era el slugă, dar una de consulat, prin urmare nu era chiar ultimul servitor, ci mai curând valet sau secretar.
Fuga lui a fost un act curajos. Cel mai probabil a luat drumul Brașovului, dar să nu uităm - toate ieșirile din oraș erau păzite de oamenii spătăriei. Tocmai de-aia Moruzi trimite poruncă dublă, spre agie (să-l caute prin oraș) și spre spătărie (să nu-l lase să iasă). Prin urmare, era nasol, era prins.
Ce-ați fi făcut dacă erați Leun, de 20 de ani, obligat să se însoare?
