Cel mai rău a fost când începuse să se simtă dator pentru persoane care nu se născuseră încă.
Odată mi-a spus că prin mahalaua Stelea trăiește o fată care trebuia să moară în seara aia.
— E o fată cu un nas ascuțit, ca un ogar care-și miroase prada de la distanță. Crede-mă, prietene, fata asta, care n-a împlinit 16 ani, mâine-dimineață pleacă la Brașov cu un neamț, care a prins drag de ea, iar după un an va naște un băiat cu nas lung, ascuțit, un individ prudent și obscur. Nimeni nu-l va trece în cronici, dar de mâna lui va muri un om genial, inventatorul calului zburător.
Se uita la mine ca și cum m-ar fi țintuit, făcându-mi semn să nu-l întrerup.
—Stai, că n-am terminat: criminalul ăsta va avea o fiică sfrijită, cu un nas ascuțit ca al lui, care va da foc bibliotecii din Viena, unde se află un imn pitagoreic unic în lume, copiat dintr-un papirus de un popă arian, pe la anul 300. Bineînțeles, va avea un urmaș cu nas ascuțit, un fiu ajuns general de armată. Zeci de mii de ostași își vor pierde viața din cauza lui!
Poveștile de felul ăsta erau lungi, încât ajunsesem să visez istoria neamurilor criminale pe care mi le povestea cafegiul.
— În seara asta trebuie să te repezi până în Stelea și să scapi omenirea de fata asta cu nas ascuțit. Îți dai seama că, dacă nu te duci acum, mâine o să trebuiască să bați drumul până la Brașov! Ești tu în stare de călătoria asta, în loc să tragi o fugă până în Stelea?
Să nu mă judecați aspru, chiar m-am dus, chiar am făcut ce-mi ceruse. (Doina Ruști, Homeric, 2019)
