Doina
Ruști

Narcoza cărților

După‑amiezele de vară, ale adolescenței, când cititul devenise un viciu (2019-08-05)
Narcoza cărților - Doina Ruști
videoplay
_

De-a lungul vieții mele au apărut periodic oameni și cărți care m-au stimulat să scriu. Dar printre perioadele scrisului meu anonim, se numără una, despre care n-am vorbit încă: perioada Faulkner. Dintre marii scriitori, William Faulkner este cel mai aproape de modul în care văd lumea și simt pulsul vieții. Nu are artificii, nu are derapaje. În interiorul Yoknopatawphei lui am iubit și am suferit. După ce-am citit Absalom, Absalom m-am hotărât să renunț la scris. Eram pe la sfârșitul liceului, iar pe vremea aia scriam povestiri cu personaje inutile, disperate ori în tot cazul foarte nefericite. Însă, pe măsură ce trecea timpul și mi se așezau experiențele faulkneriene, din galeriile obscure în care se adăpostiseră, cuvintele cu toate reflectoarele aprinse, emanând aburii acelei narcoze pe care o cunosc numai fanii înrăiți ai operei lui, m-au împins, împotriva voinței mele, să mă spetesc pentru a ridica fictura acelui Absalom biblic. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă rad în cap. Și vă asigur că nu este o glumiță, ci un act înșurubat în perioada scrisului meu postfauknerian.

Până nu demult îmi plăcea să citesc romane, să intru în fibra lor nevăzută și să mă transform în plăcintă, în vierme, în moluscă, ascunsă în buzunarele călduțe ale altei minți. Astăzi am pierdut această plăcere. Mi s-a tăiat, mi-a murit impulsul și am uitat nu doar mâinile cele frumoase ale lui Remedios, dar și saliva fierbinte a lui Leopold Bloom, pulpa caldă a vacii lui Isaac Snopes, ochii obloniți a lui Charles Bovary, gustul gurii lui Rastignac, șerbetul alexandrin a lui Balthazar, chiar și urechile înroșite ale unui matroz despre care am citit anul trecut.(Patru bărbați plus Aurelius)