Am citit în biografia de pe site-ul dumneavoastră că Balzac a fost prima dumneavoastră iubire literară. Cine este actuala iubire?
Acum nu mai sunt tocmai iubiri, ci întâlniri scurte. Trăim într-o epocă de mare fervoare scriitoricească.
De-a lungul timpului, munca dumneavoastră v-a adus diverse premii. Care dintre acestea vă este cel mai aproape de suflet?
Primul premiu mi-a produs o emoție de neuitat, pentru că a fost ca o aventură cu detectivi și mistere. Este vorba despre premiul Ad visum, primit pentru romanul Omulețul roșu, la Sighetul Marmației.
Am trimis cartea prin poștă, după ce citisem un anunț într-un ziar. Era anul 2004, când presa scrisă era încă foarte puternică. Eram convinsă că destinatarul nici măcar nu va deschide plicul și am uitat complet episodul. În viața mea se schimbau multe lucruri, inclusiv numărul de telefon și adresa.
Premiile au fost publicate în presă, dar eu aveam deja alte preocupări. Într-o zi însă am primit un aviz pentru o scrisoare recomandată. Nu-mi plac recomandatele, pentru că de obicei aduc vești oficiale despre plăți sau impozite. Totuși, după mai multe reavizări, am trecut pe la poșta de la Hala Traian și am ridicat scrisoarea.
Era un plic de mărime medie pe care l-am deschis imediat în stradă. Din el au început să curgă bani — vreo 150 de dolari sau poate chiar mai mult, în bancnote de 20 și 50. Nu-mi venea să cred. Așa erau vremurile atunci. Mai târziu am aflat cât de mult mă căutase Marian Tomi, organizatorul concursului.
Cum ați descrie romanul Homeric în cinci cuvinte?
Floare presată între filele Iliadei.
Un comentariu despre Homeric spunea că romanul pare construit foarte clar încă de la început. Așa a fost?
Da. Nu încep niciodată să scriu până când nu cunosc povestea în cele mai mici detalii și până când nu trăiesc viața fiecărui personaj. Această perioadă durează aproape la fel de mult ca scrierea propriu-zisă a romanului.
Așa s-a întâmplat și cu Homeric. Aproape jumătate de an am avut în minte imaginea unei stafii înalte și Pădurile Cotroceniului.
Cum vă alegeți ideile?
Nu le aleg. Aștept. Din mulțimea gândurilor care fac gălăgie în mintea mea apare întotdeauna unul care vine deja întrupat într-un personaj. Este imposibil să-l ignori.
Uneori mă îndrăgostesc de acest personaj și luni de zile îi caut rudele, îi descopăr biografia și încerc să intru în sufletul lui. Așa începe orice poveste.
Experiența de scenarist vă ajută în scrierea romanelor?
Nu. Este mai degrabă invers.
Aveți un sistem de lucru — scheme, planuri, hărți ale romanului — sau scrieți spontan?
Romanul cere disciplină și emoție în egală măsură. De aceea mai întâi trăiesc povestea până la capăt, uneori timp de un an. Abia după aceea mă apuc de scris.
Știu că povestea se va modifica pe parcurs, în funcție de emoțiile momentului, dar toate aceste metamorfoze au loc într-un teritoriu deja cunoscut. Uneori desenez harta romanului sau personajele. Alteori păstrez totul în memorie.
Folosiți programe precum Scrivener?
Pentru scenarii sau teatru folosesc CeltX. Romanele le scriu direct în Pages, fără să mă preocupe tehnoredactarea. Scriu fără alineate, mănânc litere, uneori prescurtez cuvintele.
Cum vă alegeți cărțile pe care le citiți?
Îmi place să răsfoiesc noutățile din librării, fie ele fizice sau online. Nu citesc cronici și nu țin cont de topuri. Deschid cartea și citesc primele pagini.
Îmi plac site-urile care te lasă să răsfoiești cărțile. După astfel de aventuri ajung de obicei la câteva lecturi sigure.
Acum vreau să citesc romanul semnat de Roxanne Veletzos. Îl remarcasem ca bestseller, dar nu știam că a fost tradus și la noi.
Ce credeți că lipsește literaturii române pentru a redeveni foarte vizibilă?
Solidaritatea oamenilor educați. Producțiile piaristice au sufocat literatura o vreme, dar nu cred că va dura. În turneele mele prin țară am remarcat o dorință clară de întoarcere la valori.
Când există scriitori autentici, literatura se însănătoșește și devine credibilă.
În prezent citesc Amintirile lui Rosetti, într-o lectură de călătorie, pe telefon, folosind aplicația Cool Reader.
Trei cărți care m-au impresionat:
Paul Auster — 4321
Alin Mureșan — Pitești. Cronica unei sinucideri asistate
Simion Florea Marian — Botanica poporană română
Primiți manuscrise de la tineri scriitori?
Nu văd de ce aș citi manuscrise. Cei care scriu trebuie să trimită textele editorilor sau criticilor. Eu sunt doar scriitor.
Pentru cine vrea să scrie, aș recomanda:
Umberto Eco — Șase plimbări prin pădurea narativă
V.I. Propp — Rădăcinile istorice ale basmului fantastic
Louis-Ferdinand Céline — Moarte pe credit
Primesc multe mesaje. Unii cititori îmi spun lucruri surprinzătoare despre romanele mele. Uneori ei știu mai multe decât mine despre cărțile mele.
Uneori ascult radio, dar evit cronicile. Nu-mi plac foarte mult video-recenziile. Cred în aventura lecturii și în libertatea de a descoperi singur cărțile.
Pe Facebook, Instagram, LinkedIn și Twitter.
Citiți-mă fără prejudecăți!
2019
Scris, lecturi, rețele de socializare și viața de romancier — într-un dialog cu Doina Ruști realizat de Dumitru Stoica pentru platforma Infrasunete.eu
