Iubesc personajul din marginea romanului, ascuns într-un pliu, pitit și inutil epic, de multe ori, acel personaj pasager, pe care l-am schițat într-o pauză, din care am făcut un vehicul artizanal pentru un gând trecător. Vă plac personajele periferice?
Un astfel de personaj apare aici, într-un episod scurt. Personajele principale se lăfăie la McDonald’s, era unul în Pasajul Universității, pe la începuturile dulci-amare ale tranziției, cu mese argintate, scoase în afara incintei, iar pe unul dintre ele, apare un tip, un erou trecător, care ocupă o pagină din romanul meu de debut:
–Uită-te la ăla de la ora 10, ăla cu haină kaki, militară. Îl văd, ai spus tu, fără să te uiţi. Individul ăla este un bărbat din generaţia mea. Și încă unul stilat. E înalt, atletic, și-a tuns părul scurt, ceea ce îl face să arate mai tânăr, și-a pus ochelari care îi subliniază ochii, este bine hrănit, are faţa netedă, bronzată, e ras cu îngrijire și pomădat.
–Și-asta e de bine ori e de rău?
–Până acum - de bine. Uită-te însă mai atent. Ridurile orizontale de pe frunte nu sunt de la multele întrebări pe care și le-a pus, ci de la poza lui de slugă neputincioasă, pe care a folosit-o ca să se strecoare în viaţă. Își mișcă ochii repede în toate părţile, e atent la tot ceea ce se întâmplă în jur, chiar dacă pare preocupat de Ziarul Financiar pe care îl tot răsfoiește. Uită-te cum privește pe deasupra ochelarilor, ca imbecilii, sigur pe el, convins că figura îl avantajează, îl arată intelectual, rasat, cine știe ce-o fi în capul lui, dacă nu cumva imită pur și simplu un profesor care l-a impresionat pe el în adolescenţă. Dar aceste lucruri sunt secundare. Noi îl analizăm aici ca mascul. Mă crezi sau nu, uitându-mă doar o dată la individul ăsta, pot să-ţi spun că întotdeauna a avut părere proastă despre femei. Asta prin educaţie. Chiar când s-a îndrăgostit îi era jenă de situaţia în care se afla. În general, a evitat să facă ori să dreagă ceva ce el considera că ar fi ridicol.
–Cum ar fi?
–Cum ar fi să umble îmbrăţișat pe străzi, să sărute mâna unei femei, să spună că are o iubită, adică să folosească această vorbă, să fie văzut așteptând o femeie, eventual stând la Ceasul Universităţii, ţinând în mână un bucheţel de ghiocei! A refuzat să admită că s-a îndrăgostit! Bine, astea sunt chestii din adolescenţă, dar care s-au convertit mai târziu în atitudini mai dulci și care poate par nevinovate. În momentul actual, bărbatul ăsta se regulează rar, repede și singur. Să nu mă-ntrerupi! Este un miorlăit care are cu siguranţă o femeie, dacă nu o armată de femei care muncesc pentru el, îi fac toate poftele, îl cocoloșesc și îl pun în centrul atenţiei generale ca pe unul care s-a dedicat total carierei. În familie se vorbește despre el ca despre un stăpân genial: Liviu ori Mihai, Horia, Octavian ori cum l-o chema, e obosit, a lucrat azi-noapte. Nu putem să-l deranjăm acum, are ceva în lucru. Să batem încet la ușă, așa, să intrăm în vârful picioarelor pentru că lucrează. Să nu-ţi imaginezi că lucratul ăsta înseamnă că face ceva. Se gândește cu mâna în nas, uneori mai citește, stă tolănit, se izolează de femela lui, care îl incomodează și pe care a știut s-o ţină la distanţă de la bun început, adică din primul an de căsătorie. I-a declamat un discurs despre detestabilele femei nesăţioase, despre adevărata iubire care se întemeiază pe comunicare intelectuală, desigur, și din când în când s-a urcat pe ea, gândindu-se la femeile văzute în reviste, sărutând-o uneori, întrebând-o la sfârșit, mai mult de formă *Ai ajuns, nu? Să nu-mi spui că n-ai ajuns! *
– Omul ăsta, ai început tu pe un ton împăciuitor, n-a fost însurat niciodată. Este bine hrănit și îngrijit, într-adevăr, pentru că trăiește din publicitate. În viaţa lui au existat multe femei, pe care le-a iubit, pentru care a suspinat. Acum așteaptă o fată, de care este îndrăgostit.
– Inventezi!
– Punem pariu?
– Desigur. Pe ce? Pe un hamburger?
– Mă vezi pe mine mâncând hamburgeri?
– Păi ce crezi că despre tine este vorba? N-ai nici oșansă!
