Doina
Ruști

Saturați de informație, căutăm legăturile simbolice. De aici și succesul registrului fantastic în defavoarea romanului realist.

Un parcurs epic între cufărul lui Lev, cu exemplare bibliofile și biblioteca virtuală a lui Flori – fragmentară, grăbită, alcătuită pragmatic, dar autentică și funcțională, în ideea că mutația pe care o suportăm în momentul de față se plasează în zona imaginarului. (2021-01-26)
Saturați de informație, căutăm legăturile simbolice. De aici și succesul registrului fantastic în defavoarea romanului realist. - Doina Ruști

Îmi părea rău de el și nu puteam să nu mă gândesc la țipătul lui pițigăiat. Și-așa mi-am adus aminte de multe alte momente similare, în care m-au apăsat întrebările ontologice, de la descoperirea camerei cu pantofi vechi, cândva în copilărie, imagine persistentă ca un ghimpe înfipt în ochi, până la Căpriceanu, un personaj recurent în scrierile mele, un fel de coș de gunoi în care am aruncat de-a lungul timpului toate chestiile nasoale. Ei bine, de câte ori ajung la Căpriceanu, e final de ceva, un fel de weekend în care n-ai chef să te ridici din pat, deși mintea lucrează, din lâncezeala asta deschizându-se drumuri, întotdeauna luminoase, ușor de parcurs. Căpriceanu este un răspuns la întrebările capitale, iar ca personaj de roman - un țap ispășitor, un mod de a-mi răscumpăra păcatele metafizice, ca să-l parafrazez pe Jaspers. În jurul lui Căpriceanu se clădește toată povestea, el este vinovat de apariția Paturilor oculte, dar tot el face posibilă întâlnirea dintre doi studenți de la Litere, protagoniștii romanului. Din cauza lui totul se sparge în alte povești pentru că orice fabulație e făcută dintr-un epos contextual prin care se strecoară șerpește firul vertebral.

– Să-l lăsăm pe Căpriceanu un pic de o parte … „Paturile oculte” nu-i doar o poveste – slavă Domnului! -, ci o înfășurare de povești care te lasă cu gura căscată dacă ești mai slab de înger. Recunosc că pe mine m-a prins iremediabil istorioara Pipicăi și a lui Valache. I-ai putea găsi o continuare altfel decât cea despre care tăifăsuim acum?

– Povestea aceasta este o parte din deznodământul romanului – partea ușoară. Referitor la întrebare, mi-ar fi plăcut să dezvolt viața lui Valache. Există un episod, pe insula vraciului, undeva, pe lângă Coasta Dalmată. Bolnav, naufragiat, Valache este găsit de un albanez bătrân, care va deveni zeul său. Cred că dacă aș fi continuat povestea celor doi, s-ar fi legat de apariția misterioasă la București a acestui tămăduitor. Dar n-aș fi abandonat nici povestea de dragoste. Aromân și peregrin, Valache ajunge la București și devine fabricanul de paturi. Viața lui este afectată de impetuozitatea unui tip, care voia să fie considerat geniu. Prin urmare, o continuare a poveștii lui de dragoste ar putea fi scrisă într-o tăblie de pat, nu cu litere, ci cu petalele risipite simbolic, obnubilate la vârfuri. Uneori legăturile, mai ales cele obsesive, vin din incidente petrecute la nivel global, așa cum se întâmplă în carte, așa cum se întâmplă în lume în acest moment.

Mai mult în Capital

share on Twitter
share on Facebook