În biblioteca lui Horia Sârghi s-au pripășit niște ființe micuțe, cu anteriuri de mătase și căciuli mari, femei și bărbați, învăluiți în fumuri fanariote, unii scripcari, alții stăpâni de cuvinte, roiuri albastre ieșite din cerneluri străvechi, ei, bine, acești oameni cu glasuri pisicești care, de-a lungul timpului s-au strecurat în multe urechi, aiurindu-le pentru totdeauna, spre seară, după ce, pe Ferdinand și pe străzile dimprejur, începe să se lase aripa tainică, după ce clondirele își fac loc pe masă, iar din bucătării ies perfid aromele cinei, în biblioteca lui Horia, se scutură filele și una câte una aceste mici personaje, pline de amăgiri și de mofturi, plutesc cu lentoare, dând tonul.
Și zaiafetul începe.
