Dar există un ceas care coboară în lume când te‐aștepţi mai puţin, un fel de gură de lup, care suflă peste păduri și uneori peste creștetul unui om mai moţat, spulberând visele, ștergând cărările care promiteau pân‐atunci un viitor ferm, iar Mușa a ieșit din casă tocmai într‐un astfel de ceas. Era vară, iar din spatele măcelăriei se ridica mirosul răscolitor de carne strivită. A ocolit Gorganul, care se înălţa ca și astăzi în mijlocul mahalalei și‐a coborât până‐n piaţă. Și ce frumuseţe! Cerul ofta adormit, iar sub el se auzea clinchetul mărgelelor, cu toată gama lor de cântece vechi. Mușa pășea leneș, târșindu‐și papucii, bucu‐ rându‐se să simtă pietrișul prin tălpile noi, trăgând în urechi veselia vulgară a sticlei și răsuflările alintate ale bobului de mărgăritar. A răscolit brăţările și inelele, a privit chihlimbarul, ca până la urmă să se oprească în faţa unei prăvălii cu dichisuri pentru desert. Linguriţe de argint, felegene și pahare de cleștar, chisele din lemn parfumat și mai ales mese joase, încrustate cu migală ori pictate, cu femei pe jumătate ascunse în voaluri. Dar toate aces‐ tea nu făceau prea mult după ce vedeai negustorul, un bărbat oacheș, în ai cărui ochi mocneau dorinţe fără speranţă, lăstari perfizi, ca firele de cuscută. Fără s‐o slă‐ bească din ochi, negustorul i‐a întins un ibric de argint, iar în apele lui, albite de soarele verii, pluteau micii pești ai ispitei.
Mușa a dispărut fără urmă, odată cu acest precupeţ fără nume, iar doi ani mai târziu, în poarta lui Băleanu a apărut un străin incredibil de înalt. Acesta a scos bastonul pe fereastra trăsurii și‐a bătut în talangă, iar când s‐a deschis ușa, i‐a arătat slugii un coș de răchită.
(Homeric)
