Luăm o pauză de la fanarioți, ca să va povestesc despre călătoria mea la Paris, cu Zogru și alte persoane ca el. Am stat 2 zile, printre tomuri de cărți într-o cladire din zona Turnului Eiffel, la Palais Éphémère. Atmosferă de fapte mărețe, clădiri ale epocii frumoase și, desigur, orașul învățat de la Balzac.
M-am așezat la o terasă, undeva prin cartierul celebrului turn, și-am privit stradă: ceva părea să nu fie în regulă. Lipsea ceva, aerul boem pe care numai turiștii îl au în minte. Și-am realizat treptat, că pentru mine, Parisul are astăzi un aer provincial.
Cât despre Le Festival du Livre, pot să spun că m-a încântat prin simplitate. În primul rând că biletul era ieftin, 5 euro, spre deosebire de Londra, unde mai aveam puțin și-mi lăsam și lenjeria drept garanție. În rest, cum știți: lume multă, standuri cam înghesuite. Toate târgurile de carte sunt cam la fel, cu aglomerație sâmbăta, cu oameni care fotografiază cu telefonul în neștire, cu edituri bogate, așezate în centru, cu scriitori-vedete, cu presă, tot așa, ca la noi, venită la un pont, la o înțelegere, doar pentru anumite cărți, și mai ales o cohortă importantă de scriitori mărunți, anonimi ori doar aspiranți.
În ciuda acestor detalii de déjà vu, fiecare târg are și ceva al lui. Aici era un fel pupitru înalt, la care dădeau autografe trei scriitori notorii. La câteva ore alții. Când am ajuns în zonă, unul dintre ei era Franck Thilliez, prozator, autor de romane polițiste - printre altele, a scris „Chambre des morts”, după care s-a făcut film. Relaxat, „ajuns”, însoțit de o fata, probabil de la editură, ca să-i dea pagina, să-i așeze volumul în față. Un număr important de fani stăteau la coada, așezați pe câteva rânduri, până la ieșirea din târg. Nici la Margaret Atwood, când am văzut-o la Frankfurt, n-a fost o asemenea coadă. Poate la Umberto Eco. Și cred că la Suzanne Collins, la Londra am mai văzut atâta omenire interesată. O grămadă aiuristică făcea poze pe lângă coadă. Spectaculos era aranjamentul, faptul ca scriitorii care dădeau autografe erau așezați la înălțime. Dominau peisajul, oricine intra se și repezea spre „catedră”. Aveai impresia că ăla e cel mai important loc, că ei sunt singurii scriitori care merită. Alături de el se afla Marie de Lattre. ("La Promesse", ed. Robert Laffont).
Urmau scenele tradiționale, podiumuri cu scaune în față, ca să-ți mai tragi sufletul. Ca și la noi, exista o Agora, mai elegantă ca a noastră, unde urmau să aibă loc lansările unor vedete, ca Jonathan Coe, scos de Gallimard.
În fine, am mai căscat ochii pe la copertele de la Albin Michel, pe la cozile de la casele de plată, căci toate cărțile se luau pe încredere și se plăteau după aceea, la o casă comună.
Cel mai frumos spațiu era al Italiei, țara invitată, un amfiteatru larg, la vedere, cu vreo suta de scaune, toate ocupate, cu scena aerisită, caldă.
Apoi am ajuns la standul României, aflat lângă cel al Greciei, o incintă micuță, cu 10 scaune de plastic, unde puteai să-ți mai tragi sufletul. Totul părea mai restrâns ca la alte târguri, cărți puține, lume cunoscută. Câteva evenimente discrete, printre care și-al meu.
Zogru stătea plictisit pe un raft, asteptandu-și rândul, îmi părea rău că-și pierduse entuziasmul, empatizam cu el. Sâmbătă către seară, una pariziană, într-o mare de oameni. Vă imaginați, nu? Și vocea emoționată pe bune a Iuliei Guéritée, care m-a făcut să mă simt foarte bine.
În timp ce trancăneam cu Florica Courriol și ajunsesem departe, pe la „Fantoma din moară”, a trecut pe lângă noi Coe, iar Zogru a oftat, foindu-se puțin pe raftul sau. Drept consolare, o ziaristă pe care o așteptam, mi-a scris Whatsapp - „am citit Zogru pe plaja de la Berck și a fost o bucurie...” dar nu mai putea să ajungă. Cred că nici eu n-aș fi venit sâmbătă seara la o lansare de carte. Apoi a apărut un cititor necunoscut, noul meu fan, pe nume Jérôme. Ne-am făcut poze, i-am scris o dedicație scurtă. M-am mai văzut cu câțiva oameni simpatici, între care și Constantine, un student preocupat de fapte umanitare și de „Zogru”.
A doua zi am plecat la aeroport împreună cu o ploicică de vară, care spunea nu știu ce poveste interminabilă - ce spui acolo, am întrebat eu, îi povestesc lui Zogru ceva, mi-a rapuns ploicica, politicos.
Iar ca să aveți o idee, m-am vazut pe acolo cu multă lume: Doina Marian avea un sacou din file de carte, Cezar Preda, galant ca de obicei, m-a așteptat cu trandafiri albi, Julie Guéritée făcea poeme în tandem cu Zogru. Apoi am schimbat câteva cuvinte cu Liviu Jicman, cald dar analitic, am stat la taclale cu Roxana, Marius și fabulosul Pompiliu. Dintre scriitori veniți la sindrofia franceză, un pic de conversație am făcut cu familia Fulaș, cu Stejărel Olaru (însoțit de „Nadia”, bineînțeles). Florica și Jean Louis Courriol - ca de obicei, într-o dispozitie de zile mari.
Romanul Z O G R U de Doina Ruști a apărut la Les éditions du Typhon, Marseille, 2022, cu sprijinul Fundației Jan Michalski. Traducerea este semnată de Florica Courriol.
Recent, o nouă ediție a romanului a apărut la ed. LITERA
Ziare Live
