În încheierea poveștii lui Gheorma, am postat, peste manuscris, și portretul unui tip, pe care îl reiau azi în varianta originală, semnată de Auguste Raffet. Este vorba despre un arnăut tânăr, care-i face avansuri unei fete. Acțiunea se petrece pe undeva, pe la Giurgiu, în prima jumătate a secolului al 19-lea. După vestimentație este mercenar, mai exact arnăut, iar aici trebuie spus că arnăuții erau risipiți peste tot, iar costumul specific era îmbunătățit cu piese locale, ca în cazul Arnăutului din Cairo, pictat de Jean-Léon Gérôme, pe care-l găsiti pe Wikipedia.
Tânărul curtezan din Giurgiu poate avea orice naționalitate, poate fi inclusiv un autohton care a intrat în slujbă - pe la un boier sau pe la agie. Are un aer exotic - de acord! - și o atitudine feminină, dar e înarmat până-n dinți, ca un soldat. Costumul nu este tocmai autentic, în sensul că poartă pantaloni personalizați, fără brizbrizurile specifice costumului arnăuțesc. Sunt niște nădragi scurți, brodați discret, scurți până la genunchi, dintr-un material subțire, poate mătase, căci este vară, după cum o atestă picioarele goale ale fetei. Mai mult, din aceeași serie, mai fac parte alte desene și acuarele, care îl indică pe pictor la Giurgiu, în timpul unui bâlci de Sfinții Petru și Pavel (poate, Drăgaica/Sânzienele). Deci e vară, iar soldatul poartă niște bermude de mătase, prelungite cu pulpare, tot așa, simple, din același material. Și sper că i-ați văzut papuceii! Acest bărbat este în timpul lui liber, cu niște papuci din piele maro-deschis, foarte fini și, chiar dacă nu se vede prea bine, sunt decorați discret, pe margine, fie cu un tiv de mătase, fie cu alt tip de piele sau pânză. De altfel, și fesul este brodat, cu fir argintiu.
Dar din toată vestimentația, haina face toți banii! La primă vedere, pare o
captură, ceea ce-l plasează fie printr-o bătălie prin Occident, fie pe mare, pe
o corabie de pirați. Aș miza pe o ciocnire recentă, cu vreun tip dintr-un
regiment de dragoni transilvăneni, care păzeau granițele cu Valahia. Aceștia
purtau vestoane albastre, mai simple. Dar cam toate hainele militare din jurul
lui 1830 aveau găitane, fireturi, ciucuri, manșete de altă culoare etc. Or, cea
de față este mai mult modernă (pare o geacă din anii 70, cu o insignă Jimi
Hendrix, în piept:)), e făcută special, la un croitor de lux (ca Leun, de
exemplu), înfrumusețată cu un blazon și pusă în evidență de cele două șaluri,
unul de mătase roșie, purtat din motive estetice, și altul ceva mai gros, ca să
țină armele: două pistoale și-o sabie cu teacă. În afară de astea, mai are o
sabie la șold și probabil câteva pumnale mici, pe la mâneci.
Cât despre fată, nici ea nu este mai prejos, e îmbrăcată de sărbătoare, iar
cununa de flori nu este ocazional purtată ci face parte din costum. Mai multe
astfel de fete, încununate, apar în desenele prin care Raffet a ilustrat acel
bâlci din Giurgiu. Fata poartă și un coș de flori, fiind posibil să fi venit la
bâlci cu intenția de a le vinde. Sau erau sânziene. Are cămașă, fotă și brâu
dar e desculță, detaliu pe care îl regăsim frecvent în imaginile din secolele
17-19.
Scena, foarte expresivă, îl pune în centrul atenției pe soldat, la care fetele privesc ca și cum nu l-ar fi întâlnit prima oară. Poate că își dăduseră întâlnire.
Bâlciurile constituiau adeseori locuri de întâlniri amoroase, iar aici s-ar putea să fie una. Sărbătoare populară, târgul și mai ales bâlciul (unde distracțiile sunt puse pe primul loc) adunau, pe lângă negustori, circari, actori ambulanți. Acolo aveau loc ospețe, dansuri, întreceri sportive, spectacole de muzică și teatru.
Acolo se întâmplau toate chestiile pe care nu avem noi voie să le mai facem!
În fine, bâlciul era dezmăț la superlativ. Iar când se încheia, toată lumea părea distrusă, iremediabil făcută praf. Din acest motiv, dezlegarea din mrejele zburătorului avea loc întotdeauna când spărgea târgul. Mai mulți folcloriști consemnează faptul că descântătoarele din București așteptau să se termine distracția din Obor și abia după aceea făceau ritualurile de purificare pentru vreo amărâtă de fată, care întâlnise în bâlci vreun străin. Unele duhuri rele nu pot fi înfrânte decât prin dizolvarea universului și odată cu el.
Dar să ne întoarcem la personajele lui Raffet. Toate sunt reale, văzute de pictor, care a zugrăvit și dezmățul din bâlci. Era vară, aproape de Sânziene, timp de care ne apropiem cu pași mari. Tocmai de aceea, las restul pentru săptămâna viitoare.
