Ca cititor prefer titlurile cinstite, care nu te induc în eroare, promițându-ți marea cu sarea, ca de fapt în roman să fie vorba despre cu totul altceva.
Titlul are importanță mare pentru mine, ca scriitor. La fiecare pagină mă întorc la el, împletind acele fire care-i asigură poziția și vitalitatea.
Sunt mode, dar ele durează puțin. Anii trecuți s-au purtat titlurile narative, cam un sezon, apoi au năvălit nenumărate cărți care imitau modelul, fără ca narativitatea din titlul să mai convingă pe cineva. Acesta este dezavantajul modelor: când se termină sezonul, iar titlul cade în desuetudine, încep să moară și cititorii. Ori deschizi un trend, ori alegi un titlu clasic. Cred că ăstea sunt căile.
Dintre titlurile mele cel mai mult îmi place Mâța Vinerii. Îl consider un fel de parodie la numele meu, dar totodată îmi și place frazeologia genitivală, arhaică, exotică într-un fel.
Dar am și multe titluri cinstite, numele de personaj, de exemplu (Lizoanca, Zogru) ori sintagme cu forță narativă (Fantoma din moară; Manuscrisul fanariot). Pe acestea din urmă le-am ales pentru morfologia lor clasică. Dar am și titluri poetice, ca al povestirii Umbra perfidă a unei iubiri, sau criptice cum este SIGCHLD, fork() and sleep() - o sintagmă preluată din limbajul programatorilor.
Un titlu bun este cel pe care îl iubești până la sfârșitul poveștii. Dar chiar dacă mă plictisesc de el, nu-l schimb. Am avut acestă tentație la Manuscrisul fanariot more
