Doina
Ruști

Ce visez noaptea

Cuvintele din vise sunt întotdeauna în relație subtilă cu obsesii și frici, cu zone radiate, cu întâmplări exilate sau aflate pe cale de‑a fi scoase la marginea ființei noastre. (2024-05-14)
Ce visez noaptea - Doina Ruști

Cifrele, dar mai ales cuvintele, sunt impresionante în visul de noapte. Adeseori visez cuvinte scrise sau rostite de cineva, fraze misterioase ori chiar povești. Odată am visat că eram la teatru. Se juca o piesă, cu actori cunoscuți și necunoscuți. La trezire mi-am notat subiectul cu fervoare, intenționând să scriu piesa și s-o public. Dar odată scrisă, efectul ei se spulberase. Din acel moment a luat naștere nocturnalul de vise. Nu-mi plac jurnalele, mi se par penibile și megalomane. N-am ținut în viața mea un jurnal, dar de foarte mulți ani îmi notez visele, nu pe toate, doar pe cele de importanță, care fac parte din esența oniromachiei mele.

Visele mele s-au învârtit mereu în jurul cărților. Am visat pagini, texte, cititori, cuvinte ieșind dintre file, scrise pe cer, pe ziduri, pe fețele oamenilor. Oratori care vorbeau doar pentru mine. Guri nemuritoare, recitatori și ființe sapiențiale, scriitori (vii sau morți) gata să-mi împărtășească un secret.

Cuvintele din vise sunt întotdeauna în relație subtilă cu obsesii și frici, cu zone radiate, cu întâmplări exilate sau aflate pe cale de-a fi scoase la marginea ființei noastre. Între visele lui Freud există unul despre o carte pe care scria Oratori celebri, semnată de un doctor, care nu avea legătură cu subiectul. Analizând visul, Freud își dă seama că informația e metaforică: în perioada respectivă avusese mulți pacienți, fiind nevoit să vorbească toată ziua. Prin urmare, el era doctorul-orator, subconștientul îi trimitea o informație codificată. Visele, se știe, funcționează metaforic, iar pe mine mă preocupă felul în care se produc substituțiile, nu la trezire, ci chiar în timp ce visez. Printre personale care îmi aduc mesaje în vis, cel mai des apare bunicul patern, care îmi spune lucruri de care țin întotdeauna cont, pentru că ele fac parte din baza construcției onirice. Odată era foarte misterios, am venit, zicea el, să-ți spun că ai trei sponsori. Desigur, nu mesajul în sine avea importanță, ci plasamentul cuvântului sponsor, bizar în gura lui, nou și în lexicul meu, plasând toate celelalte acte ale visului într-un timp imediat, legat de discuții recente. În mod natural, în acel vis, am scos dicționarul din raft și-am început să caut nu cuvântul sponsor, firește, ci mason. De ce? Veți zice pentru că orice vis e plin de aberații. În realitatea visului, însă cuvântul mason era perfect logic și bine plasat, deaorece convingerea mea adâncă funcționa și în vis. Iar aceasră convingere este că substituția simbolică se produce într-o zonă de maxim mister. Actele aberante din vis sunt întotdeauna legate de  modul particular al raționării. Mecanismul de înnodare a firelor își păstrează tiparul care e al visătorului și al modului său de a judeca faptele.

Uneori sunt lângă biblioteca din vis, iar din cartea de nisip iese un bilet ori doar un cuvânt pe care eu îl citesc fără să deschid cartea. Odată am auzit o voce care citea ceva clasic, o descriere de străzi vechi, cu amănunte și personaje. Știam că citește dintr-o carte a mea, aveam chiar impresia că recunosc fragmentul, ca apoi să-mi treacă prin minte că de fapt n-am scris încă acea carte. Dar recunoscusem tonul, intenția, cadența narației.

Cu altă ocazie, am vist un cal vorbitor, pe cât de convingător, pe atât de impresionant. Cum de știi să vorbești - l-am întrebat eu pe calul din vis, iar el a făcut ochii mari, exact cum făcea bunică-mea când voia să mă convingă de ceva, și mi-a spus cu oarecare infatuare: Am citit! Am citit foarte mult!

Ironiile de acest fel fac parte din construcția visului meu, din care cauză rareori se întâmplă să mă sperii în vis.

Se spune că visele din ajunul marilor sărbători se împlinesc, iar credința e amplificară istoric. Cu cât ai mai multă vreme încredere în miracole, cu atât există șansa de a le construi fragmentar, de-a lungul unui număr lung de vise și de proiecții.

Ce-o să visați la noapte? Și câte din secvențele visului vostru fac parte din dorința care contează?

Să aveți o săptămână cu vise frumoase!

Adevărul

share on Twitter
share on Facebook