Însemnările de pe cărți sunt de cele mai multe ori informații vitale. Desigur, arată respectul față de carte. Fiind scumpe și rare, era de la sine înțeles că vor avea viață lungă, de aceea proprietarii cărților își depuneau cele mai importante secrete între coperți - pe marginea textului sau pe fila de gardă. Nașteri, cutremure, bârfe, crime și revelații se regăsesc pe cărțile vechi, unele păstrate în biblioteci publice, altele în arhive sau în colecții personale. Zilele trecute mi-au căzut ochii pe o notiță, scrisă cu cerneală, astăzi decolorată, dar la vremea ei de calitatea I, într-o nuanță vie, între mov și maro. Literele sunt desigur chirilice, dar însemnarea e în limba română, o rețetă scurtă pentru o licoarea de somn. Autorul a notat totul pe spatele unui desen din „Erotocrit”, cumpărat de mine în vremea studenției dintr-un anticariat socialist.
Mi-am imaginat imediat că omul care scrisese avea insomnii. Dar realitatea era următoarea: autorul era foarte tânăr, ucenic la marele Anastasie Vrăjitorul, care a trăit pe la sfârșitul secolului al 18-lea, la București.
Casa acestui vraci, păstrată vreo câteva decenii după ce el murise, era una dintre cele mai falnice din cartierul Stejarul (pe la Sala Palatului de azi), cu ușă monumentală, încadrată de două coloane, și o singură treaptă, căci se intra din stradă direct în prăvălie, unde vraciul vindea licori și dădea „consultații”. Cum printre remediile sale se aflau și alimente, în special brânzeturi, măsline cu ierburi, pește uscat în cuptoraș de argilă etc., prăvălia lui era socotită în mod oficial băcănie.
Avea multe treburi, așa că își luase un ucenic în vârstă de 13 ani, știutor de carte, căci trecuse prin școala de la Biserica Sf. Ionică. Știu asta pentru că se semnează pe fila despre care ziceam, punând toate informațiile care i se par importante: Tache, ucenicul lui Atanasie Vrăjitorul.
Bineînțeles, vraciul nu-i destăinuia ucenicului secretele sale, nu-i povestea despre rețete ori tratamente. Tache era bun de cărat marfa, de făcut diverse comisioane, de dus pachetele pe la clienți și așa mai departe.
Deși mai mult un copil, acest ucenic observase cum merg lucrurile în lume și avea o dorință autentică de instruire. Cum prindea un ceas liber trecea pe la fostul său dascăl, care avea o sumă de cărți.
Tache știa să asculte, era atent, așa cum sunt oamenii care găsesc în viață drumul succesului. Desigur, nu-și neglija treaba de ucenic, răspunzând întodeauna binevoitor și gata să îndeplinească orice poruncă.
Într-una din zile, vrând să-și întrebe stăpânul de una alta, a intrat în casă, care era cu adevărat impresionantă, cu multe camere și o mansardă largă, unde Anastasie prepara elixire și alifii. Rămas cu gura căscată de uluire, ucenicul a asistat discret la munca vestitului vraci. Și-așa a aflat rețeta miraculoasă, care aducea somnul cu vise de neuitat.
Era o licoare scumpă, pe care nu și-o permitea oricine, în jurul căreia se crease o adevărată mitologie, încât puțini erau bucureștenii care să nu știe de ea. Licoarea somnului te făcea să-ți uiți toate păcatele, să-și ștergi suferințele. Se și vedea cine luase acest elixir, după fața senină și luminoasă. În plus, pacientul avea parte de un vis care-i arăta clar pe unde s-o ia, care era drumul lui în viață și cu cine era bine să se împrietenească.
Tache a privit tot procesul fără să scoată un sunet, ba chiar fără să respire ca lumea. Era fascinat, transpus de o fericire totală, direct în sferele înalte, unde se află doar cei aleși.
De frică să nu uite ingredientele, a luat-o la fugă, iar primul popas l-a făcut la fostul său dascăl, pe care l-a găsit copiind o carte, o comandă pentru un tip.
Cumva, profitând de un moment mai călduț, Tache a pus mâna pe un desen din teancul de file și, pretextând o treabă urgentă, a și șters-o destul de repede.
Pe spatele acestui desen, care făcea parte din „Erotocrit” a scris la repezeală rețeta la care fusese martor și ca să se știe că el e autorul, s-a semnat cu toată importanța rolului său.
De aici începe viața frumoasă a ucenicului Tache.
Mai întâi a preparat pentru el licoarea miraculoasă și-a avut un vis lung. La trezire, știa ce să facă: a vândut licoarea, iar nu rețeta, unor persoane mai înstărite de prin Lipscani, apoi unor spițeri, ferindu-se să ajungă pe la clienții lui Anastasie. În mai puțin de o lună își făcuse un rost. Fără explicație, și-a întrerupt ucenicia și s-a depărtat de familie, care neînțelegând ce se întâmplase, a zis bogdaproste c-au rămas mai puțini.
Activitățile lui Tache nu erau la vedere. A închiriat o cameră într-un han ieftin, însă central, și-a investit în imagine, exact cum visase. Cu un rând de haine și o eșarfă legată artistic la gât, devenise cu totul altul, căpătându-și renumele de vizionar și de învățat. Nu era un vraci ordinar, ca bietul Anastasie, ci știa să citească în cărți și să-ți spună cu exactitate ce-aveai de făcut. Am zice azi că era un fel de consilier, de psiholog - manipulativ și cu o capacitate valoroasă: de-a învăța repede.
Pentru orice durere, pentru orice problemă avea un singur remediu: licoarea somnului.
Mai întâi au fost câțiva oameni, apoi elixirul a început să circule prin oraș. Fețe senine, oameni hotărâți să-și ia viața-n mâini. Unii și-au lăsat ocupațiile sigure, pentru un vis, alții au întărit concurența și mai apoi conflictele sociale, căci mulți deveniseră clienții lui Tache, luând aproape zilnic licoarea. Mahalale întregi au fost părăsite, lumea plecând în căutarea unui cartier mai de soi. Fiind siguri că locul lor era la palatul domnesc, încercaseră să-l ia cu asalt. Alții se credeau eroi invincibili.
După cum era și normal, s-a răspândit convingerea că nimeni în lume nu merita respectat. Anul 1789 a fost unul al harababurii, deși trebuie să recunosc că unii dintre pacienții lui Tache au făcut și lucruri de laudă: atunci a fost împărțit orașul în plase și mahalale, iar Nicolae Lazăr a tipărit o istorie la Cișmea (tipografia lui Mavrogheni). Dar cei mai mulți au răscolit Bucureștiul, preocupați de realizarea lor socială, printr-o mișcare globală, comparabilă cu Facebookul sau cu alte mijloace de exacerbare.
Până la urmă tot Anastasie Vrăjitorul a pus piciorul în prag. Cu ceva cheltuială, l-a găsit pe fostul său ucenic. Să nu credeți c-a făcut scandal ori că i-a cerut socoteală! Pur și simplu i-a strecurat un strop de otravă, punând capăt unei ascensiuni atât de frumoase și unui plagiat care, după cum știți, niciodată nu e dovedit.
În toamna acelui an, au intrat austriecii în București, stăpânindu-l aproape doi ani, așa că lumea a pus pe seama lor dispariția ambițiilor și a lui Tache.
Elixirul somnului a fost uitat, iar pagina din „Erotocrit” a trecut din mână în mână, păstrată alături de lucrurile frumoase, căci am uitat să vă spun, desenul reprezintă o parte din visele lor.
În ceea ce mă privește n-am încercat să prepar licoarea lui Tache, pentru că dacă intru în bucătărie nu-mi merge bine un an. În plus, rețeta menționează o plantă pe care n-am găsit-o niciunde, deși multă lume încă vorbește despre calitățile ei. Ca să n-o uit, am povestit despre ea în „Homeric”, unde e personaj principal.
