Doina
Ruști

Turnavitu

Înconjurat de lume, cu o personalitate remarcabilă, dorit, iubit și urât cu patimă, Turnavitu era însoțit întotdeauna de‑o șleahtă de haimanale. Numele si‑a făcut loc prin forța faptelor dar a rămas în memoria colectivă mai degrabă prin literatură. (2019-08-22)
Turnavitu - Doina Ruști

Se spune că Mavrogheni nu făcea niciun pas fără el. Erau nedespărțiți, ca niște iubiți. Când a plecat la război (in 1788), l-a lăsat pe Turnavitu locțiitor de principe. S-au spus multe despre el, mai mult de rău, totuși e remarcabil că după ce s-a sfârșit domnia lui Mavrogheni (unul dintre cei mai huliți fanarioți), Turnavitu, deși aproape linșat de boieri, dat în judecată, cu bunurile confiscate, și-a revenit spectaculos, făcându-se util tuturor domnilor c-au urmat, până la Hangerli. Turnavitu era cutezător si-avea putere de convingere.

Era singurul care putea să negocieze cu Pazvantoglu, atât pentru Poartă cât și pentru valahi, și cum toate drumurile treceau pe lângă pazvangii, era de negociat, nu glumă. Circula des, aducând mărfuri de prin toate părțile Imperiului, în special mătăsuri. Dar nu trăia doar din negustorie, ci avea iazuri, vii, moșii întinse și manufacturi, printre care și-o fabrică de fidea!

A pornit de jos, făcând negoț cu brânză (ca orice om normal, născut în Balcani), dar a urcat repede în ierarhii, luându-și rang boieresc, câștigându-și respectul aș zice eu mai curând prin elocință decât prin bani. Știm și cum arăta: nu purta veșminte luxoase, ci o haină de aba, roșie, cârpită cu ață albă, iminei proști și o căciulă țuguiată și dreaptă, pe care i-o bârfește pitarul Hristache. Într-o perioadă în care se purtau ișlicele, căciulile impozante, cu fund lat, Turnavitu își făcuse o căciulă personalizată, poate din catifea, poate din blană. Oricum, datorită ei, ieșea imediat din mulțime.

Citeste mai mult: în Adevărul