În dicționarul imagologiei balcanice, aș pune Spânul la loc de frunte. Cuvântul a făcut drum din greaca arhaică (spanos) și s-a plimbat prin cam toate limbile balcanice. Albaneza îl are pe spärk, înrudit cu spârc, din română, însemnând copilandru, imberb. Cuvinte multe, suprapuneri de sensuri, istorii vechi, din timpuri cețoase - toate au păstrat însă imaginea unui tip efeminat și perfid. Neavând barbă, își păstra aparențe de copil, inducându-te în eroare, când de fapt el stătea tihnit la umbra feței lui de mironosiță, gata să clocească rele și murdării.
Spânul apare în numeroase basme populare, este erou de snoave și chiar de basme, întotdeauna în conflict cu bărbosul, desigur, popă, pe care îl păcălește periodic.
În lumea balcanică, plină de bărboși, Spânul pare căzut din cer, e o apariție improbabilă, o femeie ciudată sau un bărbat imatur, e unisex, e la graniță, între lumi. De aceea este înfățișat ca o halucinație de vară, un fel de paznic al răscrucilor, gata să deturneze drumeții de la interesele lor.
Între basmele culese de Hasdeu, se regăsesc spâni care emit argumente pe bandă rulantă. Nici măcar nu putem spune că Spânul e un om rău, ci doar foarte convingător. Are fraza pusă la punct, are carismă.
De multe ori apare ca o triadă a drumurilor și mai ales a bărăganelor fără sfârșit. Când ești sleit de drum, pierdut prin câmpie, înfricoșat de pustietăți și amenințat de nesiguranța balcanică, te poți întâlni cu trei personaje identice: trei spâni, care te așteaptă de multă vreme. Ei sunt nălucile amiezii, sunt amăgirile verii. Sunt *fata morgana, a lumii balcanice. * Galeși, cu niște cuvinte călduțe, lipite de buză, cu țestele lustruite de soarele verii.
Cei trei spâni îți cer să faci lucruri și lucruri, de exemplu să cauți comori care te pun în primejdie. Te învață să-ți înmulțești banii. Te sfătuiesc dezinteresat și te fac să ai încredere oarbă în cuvintele lor.
De regulă, popa este ciuca bătăilor pentru spâni.
Într-o zi de vară un popă pleacă la târg să-și vândă boul, ca să scape de datorii. E trist, e lehemisit de greutățile vieții. Și întâlnește trei spâni. Aceștia îi laudă animalul, îi spun cuvinte mieroase. Lui îi flutură barba în căldura de iulie, lor le-a transpirat fața.
Din una în alta, spânii încep să-i dea sfaturi. Îl conving c-ar fi bine să taie un corn al boului, asigurându-l că astfel va obține pe el un preț mult mai bun. În plus, n-ar fi rău să-i taie coada și să-i ciuntească și-o ureche.
Popa e fascinat, e plutitor. Are încredere în spâni, deși erau doar niște necunoscuți, și face exact ce-i sugeraseră ei. Se lasă în voia amăgirilor, care îți arată întotdeauna un viitor din alvițe și din șerbet.
Și desigur, la un moment dat, când e prea târziu, își dă seama c-a fost păcălit. Ce cuvânt rahitic și ăsta! Observați, nu se spune că a fost prost, ci doar păcălit. Indus în eroare. Mințit. Manipulat. Amăgit. Toate astea implică un strop de vrăjitorie, o forță de seducție nepământească, o putere de a te duce cu zăhărelul, cum se zice.
Totuși nu putem spune despre spâni c-ar fi escroci, pentru că nu câștigă nimic de pe urma faptului că popa își pierde câștigul visat. Dar atunci de ce-l păcălesc? De dragul distracției? Păcălelile pentru asta sunt, intră în categoria râsului, a gratuităților formative. Însă păcălelile spânilor sunt sinistre, țin de răutate, de râsul nociv. Sunt spirite rele, înrudite cu spiridușii, cu Muma Pădurii. Sunt zeități de categorie inferioară, cu puteri limitate.
De altfel, nici nu sunt personaje principale, ci doar declanșatoare ale răutății din orice om, căci popa, enervat, se răzbună pe spâni. De aici încolo încep întâmplările cu iz oriental, în care popa, din credul ce era, se transformă, devenind la fel de crud ca cei trei spâni, pe care îi pedepsește în nenumărate feluri.
La rândul său, îi convinge să cumpere de la el ba un măgar plin de galbeni, ba o oală care fierbe singură, ba un iepure dresat să se ocupe de cumpărături. Ajunși la casele lor, spânii își dau seama că au fost păcăliți. Cine a mai văzut iepure care să facă piața?! Sau măgar plin de bani?! Naivitatea spânilor este aproape șocantă, având în vedere reputația lor de ființe înșelătoare.
Supărați, spânii se hotărăsc să-l ucidă pe acest popă, care la urma urmelor era astfel numai din cauza lor. Ei îl leagă, îl bagă într-un sac, cu gândul să-l arunce în apele Mostiștei, mai jos, unde se face și ea mai ca lumea, devenind o baltă plină de știme.
Cum nu aveau o piatră destul de mare, pleacă în căutarea ei, toți trei, așa cum se întâmplă în multe povești.
În acest timp, apare un cioban, care, auzind văicărelile din sac, vrea să afle povestea condamnatului. Popa nu stă mult pe gânduri, ci, exersat în fabulații, îi spune că a fost legat astfel pentru a fi turcit. Evident, asta înseamnă și căsătoria cu fiica unui sultan, precum și toată viața luxoasă pe care o presupune o astfel de schimbare. Însă el nu vrea să se turcească! Toată lumea știe că ar fi catastrofal pentru un popă creștin, ca el. În fine, devenise mai convingător decât spânii, mai cinic decât ei. Era acum un supraviețuitor, trecut prin școala spânilor, prin ispitele drumurilor.
Ciobanul se lasă păcălit și moare în locul său.
După ce spânii aruncă în apă sacul, au o mare surpriză. Întâlnirea duce spre jocul lor, interminabil, molipsitor. Și desigur, previzibil. Popa îi aburește cu artă: le povestește că, odată ajuns pe fundul râului, găsise intrarea spre o lume fermecată, unde primise în dar o turmă de oi și dreptul la o nouă viață.
Uluiți și curioși, cei trei spâni vor să vadă și ei împărăția fericirii. Cu țestele lor chele, luminate de soarele încă blând, al ultimei zile de august, se aruncă în apă și, evident, se îneacă, sfârșind-o într-un mod cât se poate de prostesc.
Într-un anume sens, povestea celor trei spâni este destul de tristă: popa își pierde inocența, spânii mor, ciobanul e ucis.
Ceea ce rămâne până la urmă este lumea absurdă a celor trei spâni, care stăpânesc drumurile, molatici, proaspăt epilați, cu vorbă momitoare și, mai ales, incapabili să înțeleagă glumele altora. Ei sunt zeii câmpiei, prototipuri ale lumii balcanice. Malefici? N-aș zice. Mai degrabă hrăniți cu ardei iute.
