Doina
Ruști

Vesta

Evenimentul a făcut ocolul Oțetarilor, lovindu‑l în frunte pe lumânărar, care, luându‑și o haină în spate a alergat să‑și felicite fiul. În sfârșit venise și clipa așteptată atâta timp. (2023-01-17)
Vesta - Doina Ruști

Un lumânărar din mahalaua Oțetari a ajuns într-o zi pe la târg, ca să-și vândă producția de lumânări din acea săptămână, numai exemplare mărunte din ceară curată, bune de pus în cliserniță. Dar ziua a mers prost, fiind multe lumânări la vânzare. Dezamăgit, s-a plimbat pe la tarabe, iar în zona telarilor i-au căzut ochii pe o haină, o chestie cam purtată, dar dintr-o catifea care făcuse cândva niște bani buni. Mânecile erau rupte rău, cu găuri și decolorate, însă piepții erau încă de folosit. S-a tocmit cu telarul,  și-a lăudat lumânările și până la urmă a reușit să se facă stăpân peste haină, în schimbul unei duzini de lumânări mici.

Nici n-a îndrăznit să-i spună neveste-sii că se întorsese fără bani, ci făcând-o pe omul supărat, s-a închis în pod, unde a început să meșterească o vestă.

Mai bine de două săptămâni, lumânărarul s-a ocupat de cusut, cu o pasiune autentică. Din ochii săi coborau scântei gata să aprindă tot acaretul. I-a pus nasturi, i-a brodat câteva margarete pe piepți. Apoi a ornamentat-o cu mărgele, până când a devenit cel mai frumos obiect care ieșise vreodată din mâna lui. Se înțelege, nu era croitor, ci doar un om pasionat și atât de fericit, încât simțea nevoia să se laude tuturor cu vesta pe care-o „crease”.

Mai întâi a plimbat-o pe sub ochii familiei, care nu s-a arătat încântată, criticându-i culorile și mai ales broderia.

Enervat, lumânărarul s-a dus la târg. Și nu o dată, ci săptămâni multe a încercat să vândă vesta, să-și arunce scânteile care încă îi ardeau mintea.

Banii nu erau pentru el pe primul loc, ci voia să se vorbească despre ea ca despre o realizare faimoasă. O băga sub nasul cumpărătorilor, însă nimeni nu aprecia frumusețea ieșită din mâinile sale. Nici măcar nu întârziau cu privirea pe ea. Un vizitiu, îmbrăcat cu o hăinuță oribilă, cam zdrențuită pe margini, i-a spus în față că n-ar fi purtat vesta lumânărarului, nici dacă ar fi fost amenințat cu ciomagul.

A suferit mult, viața a început să-și piardă culorile. Zilele au trecut repede, iar vesta a prins patină, îmbibată cu mirosul de pelin din lada cu vechituri.

Trecuseră mulți ani, când fiul lumânărarului, mânat de o pasiune care poate că venea din sângele tatălui său, a intrat ucenic la un croitor. Mai întâi a croit mâneci, apoi a cusut tivuri și-a brodat plătci, dar într-o zi, când se pregătea să intre în rândul calfelor, a făcut o hăinuță de toată lauda, un fel de surtuc, cu guler larg și buzunare ascunse. Haina a stârnit entuziasmul comunității și s-a vândut bine chiar în acea zi, continuând să atragă ochii bucureștenilor, iar vorba s-a dus până la un paharnic, care, mai mult ca să stimuleze talentul croitorașului, i-a comandat un rând de haine complet, cu anteriu, șalvari și fermenea cu năsturei de argint.

Evenimentul a făcut ocolul Oțetarilor, lovindu-l în frunte pe lumânărar, care, luându-și o haină în spate a alergat să-și felicite fiul. În sfârșit venise și clipa așteptată atâta timp. Talentul fiului său, desigur, i se datora, iar faptul că  avusese succes era și un semn pentru el.

Lumânărarul și-a acoperit fiul cu sărutări și cu lacrimi, apoi a scos vesta, povestindu-i cât de mult așteptase această clipă, care din punctul său de vedere îi făcea un pic de dreptate.

Evident, fiul era înduioșat, lumânărarului îi ardeau ochii. 

Dacă paharnicul voia un rând de haine de la un croitor așa talentat, care era fiul unui pasionatului lumânărar, n-avea decât să cumpere mai întâi vesta tatălui și abia după acea putea să aibă și un rând de haine din partea fiului său.

Cei doi, tată și fiu, am dat buzna în salonul paharnicului și i-au expus viziunea lor. Lumânărarul a fluturat vesta, croitorul în devenire l-a susținut, cu obrajii înflăcărați: iată ce tată avea! Lumea merita să vadă de unde venise sămânța unui croitor de talent!

Evident, paharnicul a poruncit ca cei doi să fie dați afară și să nu mai fie primiți.

Pe croitor l-a afectat povestea și-a hotărât să lupte pentru vesta tatălui său.

Zi după zi a bătut pe la porțile mai marilor să le bage pe gât vesta cu margarete, uitând să mai croiască ceva, să-și facă datoria de calfă. Avea o singură misiune - să-i facă dreptate tatălui său.

Vesta a ajuns prin prăvălii, prin case de oameni bogați, dar și pe la cei mai puțin înstăriți, încât, treptat, n-a mai rămas nimeni să nu știe de existența acelei piese vestimentare.

Se spunea că e mai bine să n-o vezi, ca să fii sigur că n-ai coșmaruri. Lumânărarul ajunsese „ăla cu vesta”, iar fiul lui, desigur „ăla cu vesta lui ta-său”.  Erau cunoscuți în oraș, dar nu de bine. 

Luminițele din ochii tatălui au trecut în ai fiului. Iar pe unde treceau pârjoleau interesul orcui.

Cine intra în croitoria unde muncea fiul, făcea imediat stânga-împrejur și nu mai dădea pe-acolo. Atelierul își pierdea clientela. Până la urmă, proprietarul l-a concediat pe fiu, dându-i niște bani, cu condiția să nu mai calce pe-acolo vreodată. 

Nimeni din București nu mai voi să-l angajeze, de frica vestei, care devenise între timp o magaoaie peste visele oamenilor.

Dar cum mai erau și alte orașe, croitorașul și-a luat lumea în cap. Nu singur: avea un tată pe care îl iubea, un tată cu o vestă nemuritoare.

Restul vieții acestui croitoraș talentat s-a dus încercând să convingă lumea de valoarea unei veste, pe care n-o voia nimeni.

Chiar și după ce lumânărarul a murit, privirea lui aprinsă a continuat să-l urmărească pe fiu.

Era acum un biet om, care tăia lemne și muncea cu ziua pentru un blid de mâncare, dar, cum prindea momentul aducea în discuție trecutul lui glorios, cu strămoși străluciți, între care - tatăl, de la care moștenise o… vestă. Bineînțeles, era dispus s-o arate oricui. O purta pe sub boarfe, iar cum timpul săpase în ea, atenuându-i culorile, părea o cârpă pe care o batjocorise cineva, umplând-o cu mărgele albastre.

Într-o zi a murit, rezemat de un zid, și-a fost îngropat în cimitirul săracilor din orașul Vidin.

share on Twitter
share on Facebook