Doina Ruști, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane: „În toate romanele vorbesc despre epuizarea familiei ca instituție tradițională” Vasile Ernu Contributor 18 sept. 2022, 14:00 Comentează A scris 11 romane care acoperă mai multe epoci istorice, de la fanarioți, comuniști până în zilele noastre.
Care este liantul acestor epoci diferite, scriitoarea Doina Ruști explică într-un interviu realizat de Vasile Ernu în seria „Literatura la zi”.
Vasile Ernu: Care este pentru tine prima și cea mai puternică amintire?
Doina Ruști: Cea mai veche amintire a mea este cu tata, care se chinuia să mă fotografieze. Îmi amintesc cuvintele, timbrul vocii, pot să povestesc despre emoția care ajungea până la mine. Dar nu puteam să-l văd, era doar o umbră cenușie, proiectată asupra mea. Mai târziu, privind fotografia, în mod straniu, mi-am amintit și silueta cețoasă, glasul, nemulțumirea lui că nu mă putea face să pozez. A ieșit, totuși, o poză de atitudine, iar pe spatele ei era scrisă vârsta mea: un an și șase luni. Prin adolescență am pierdut fotografia, dar în minte mi-au rămas detaliile acestei acțiuni, mai ales impresia că făceam ceva important. El știa că particip cu efort, iar eu mă străduiam să nu-l dezamăgesc. Difuză și reinterpretată, întâmplarea, constituie prima mea faptă eroică.
„Cu fanarioții a avut loc o reconectare la surse”
VE– Spune-mi, te rog, cum a apărut la tine pasiunea pentru a scrie: care este istoria debutului tău?
DR – În casa noastră toată lumea scria, iar cărțile erau valori absolute, prin urmare mi-a fost la îndemână. Prin școala primară, într-o zi cu ploaie și fulgere, am rămas singură acasă și mi-era foarte frică. Am început să scriu o poveste ca să-mi deschid o poartă spre altă parte a universului, iar de-atunci am scris zilnic. Dar debutul editorial s-a produs târziu, după căderea comunismului.
– După Manuscrisul fanariot, revii la perioada fanariotă cu Mâța Vinerii, Homeric și Paturi oculte. De unde interesul tău atât de mare pentru această epocă fanariotă, ce te fascinează și atrage acolo? –
- Balcanismul reînnoit. Odată cu fanarioții a avut loc o reconectare la surse. De la vocabular la mentalități și la imaginar, grecii fanarioți au adus ceva din cultura vechii Europe și a acelei lumi balcanice, care mai păstra încă misterul Antichității. Or, eu m-am născut în Lunca Dunării, într-o zonă de confluență etnică; superstițiile, canoanele arhaice, ritualurile vieții de zi cu zi veneau dintr-un timp balcanic străvechi. Printre strămoșii mei se regăsesc turci, aromâni din Muntenegru, români dunăreni. În magazia casei părintești se mai păstrau încă fesuri roșii, clopoței pentru gulere, ca să sperie fantomele, ascunzători în podele și în căldărușe argintate și magice, numite polovece. Am crescut într-o lume conservatoare, într-un mod decisiv legată de spiritul vechi, pe care Epoca Fanariotă l-a redeșteptat. Secolul al 18-lea a fost iluminist în toată Europa, dar la noi ideile lui Rousseau au ajuns prin grecii luminați, care pledau în favoarea libertății individuale cu argumentele unei închisori „subterane”. Am redescoperit lumea fanariotă în acel moment al maturității, când simți impulsul acut de a te întoarce la origini, de a-ți recupera moștenirile ascunse.
Doina Ruști și „Homeric”
Cum mirosea Bucureștiul secolului al XVIII-lea? „În nări i se zvârcoleau suspinele zarzărilor” spui tu.
– Mă obsedează partea cu mirosurile care mi se pare că e legată mult de memorie. Am văzut și la tine foarte prezent acest simț olfactiv: apropo, cum mirosea secolul al XVIII-lea? Era foarte diferit de secolul nostru? – Despre nimic nu pot să vorbesc până când nu știu exact ce parfum are, și nu este vorba doar despre conjuncturi sau emanații de tip general, ci mirosurile au pentru mine caracter epic. Ca să nu mă lungesc, voi spune că secolul XVIII românesc miroase exact ca pentru Leun, când intră pentru prima oară în București:
„În nări i se zvârcoleau suspinele zarzărilor și-ale frunzelor prăfuite. Apoi l-a izbit mirosul de pâine fierbinte, altul decât în Cățol, căci la București pâinea se frământă cu struguri, ceea ce-o face mai parfumată ca perele de Bergamo.” (Manuscrisul fanariot)
Dar nu e doar atât: urmează parfumul tămâios al tutunului de Ianina, mireasma subțire de carne și fum, înțesată de înțepătorul usturoi stropit cu oțet. În fine, oamenii acestui secol erau iubitori de flori și amatori de mixturi insolite, nu ieșeau prin oraș fără să-și dea cu alifii ori cu uleiuri înmiresmate, între care moscul și liliacul erau printre cele mai scumpe, urmate de iasomie, vanilie, lămâie și mai ales tei. Le turnau pe pânzeturi, în căldările de săpun, pe macaturi, le risipeau în păr. Cum spun undeva, Parfumurile arătau valoarea adevărată a unui om. (Manuscrisul fanariot)
Și, bineînțeles, să nu uităm de „afumătorile”, un fel de cădelnițe care erau adeseori plimbate prin oraș, mai ales la ceremonii, ținute în poartă, puse în ferestre. În ele ardeau semințe de ardei iute, alune, scorțișoară și zahăr, coji de naramze etc. Acest fum parfumat îmbălsăma străzile, atenuând adeseori mirosul mai tare al vieții ori al inevitabilei alterări.
– Cum are loc documentarea pentru o astfel de epocă, care nu e chiar la îndemână?
– În literatură este foarte important să scrii despre ceea ce știi cel mai bine. Or, prima mea pasiunea a fost istoria secolului al XVII-lea, însăși cariera mea universitară începe cu un curs de literatură română veche, la Universitatea din București. Peste cronicile epocii lui Brâncoveanu, s-a suprapus pasiunea pentru document. Într-un timp am și colecționat înscrisuri vechi. Firesc, am mers mai departe, spre secolul al XVIII-lea, crucial fiind un moment de pe la începutul anilor 2000, când am făcut un film documentar despre Stanca Văduva și Biserica Sf. Silvestru. Eram în momentul acela profesoară la Facultatea de Cinematografie a Universității Media Pro. De-a lungul unui an, am angrenat studenții în acest proiect, marcat de workshopuri – în strada Batiștei sau la Studiourile din Buftea, unde funcționa facultatea pe-atunci -, printre participanții entuziaști numărându-se Adriana Dram, Dan Truția, Roxana Deduleasa, dar mai ales personalități din lumea filmului și din trustul Media Pro, ca Florin Țolaș, Mircea Bunescu, Andrei Blaier, Dan C. Mihăilescu ori istorici (Alin Ciupală, Constanta Ghițulescu), scriitori etc. Am găsit recent niște filme de la aceste întâlniri, care mi-au reamintit de punctul zero al pasiunii mele pentru fanarioți.
Citește întreaga știre: INTERVIU. Doina Ruști, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane: „În toate romanele vorbesc despre epuizarea familiei ca instituție tradițională”
