*Doina Ruști: *Tata a fost ucis, iar viața mea a luat o întorsătură și o traiectorie la care nici eu și nimeni din preajma mea nu se gândise. Totul a devenit dramatic și întreaga mea existență s-a bulversat după acest eveniment trist.
O crimă te urmărește mult mai mult decât o face o moarte naturală, mai ales dacă afli despre ea la o vârstă mică.
Fiecare dintre noi a avut un moment în care a descoperit moartea: cineva din familie a murit, ai văzut primul mort și dintr-odată ai înțeles pe ce lume te afli. Toți am trecut prin așa ceva.
În familia mea acest moment a fost sinistru. La o vârstă mică, nici nu mai știu câți ani aveam, a murit un frate al tatălui meu. În ziua în care și-a dat examenul de bacalaureat s-a înecat.
Eu eram destul de atașată de el, dar acest eveniment, cu totul ieșit din comun, ne-a afectat pe toți. Mai târziu aveam să-l transform în personaj, în volumul Fantoma din moară, unde este Max.
La un timp după această moarte care deja ne răvășise, tata a fost ucis. Bunica și-a pierdut ambii fii, iar de aici s-a născut o atmosferă dramatică în casă, iar întreaga viață ulterioară s-a derulat în jurul acestui eveniment, fiindcă am început să căutăm explicații, să încercăm să aflăm criminalul, să mergem prin procese. Obsesia aceasta s-a lungit atât de mult încât toată viața mea am tot primit, din când în când, niște fragmente de informație din această poveste care s-a petrecut când aveam 11 ani și care m-a marcat pentru totdeauna.