Gaudeamus 2025: 6 decembrie, ora 13
De la apariția romanului Platanos, toamna aceasta am întâlnit mulți cititori. Totul a început pe 15 octombrie, într-o miercuri.
Primul drum a fost la Colegiul Național Sf. Sava din București. De fiecare dată mă emoționează gândul că acesta a fost numele primei școli superioare din oraș.
Ziua a început cu emoții și a continuat cu întrebări despre Platanos: când a început totul, ce scriau elevii acum zece ani despre povestirea din manual și cum a evoluat corespondența până în momentul în care m-am hotărât să scriu romanul. Apoi am vorbit despre Ferenike.
La final, am petrecut o oră în studioul de film al colegiului, într-un podcast pe care îl puteți urmări aici.
L-am luat pe Platanos cu mine și următoarea oprire a fost la Colegiul Cervantes. Zi însorită, copii mulți, interesați atât de frumusețile lumii, cât și de dedesubturile poveștii.
Între două drumuri, am făcut un popas la Radio Cultural, într-o conversație cu Anca Mateescu, la GPS.
Și-am pornit spre Brașov, la Bookfest, cu Ferenike într-o mână și cu Platanos în cealaltă. Dialogul cu Silvana Șerban, despre literatură, destinul scriitorului, traduceri și indignările mele legate de decăderea ICR-ului, s-a păstrat în arhiva Radio Brașov. Cum faptele rele nu se pedepsesc niciodată, iar hoții ajung în admirația generală, m-am enervat singură și am schimbat subiectul: am vorbit despre monștri și zei.
Interlocutorul meu a fost prietenul meu vechi, Virgil Borcan, profesor la Litere. Revederile sunt întotdeauna o întoarcere în timp: prieteni, profesori minunați, generații de elevi care îl iubesc pe Sisinel poate chiar mai mult decât pe Platanos.
Dar cel mai mult m-am bucurat de Virgil. Pe vremuri îl vedeam prin saloanele brașovene, vorbind franțuzește, cu un Rousseau sub braț. Acum a vorbit despre confesiunea din Ferenike, strecurând în visele mele umbra timpului dus și plăcerea cuvântului care se aude pe lângă turele orașului, pe străzile ireale, dactilografiate cu tuș gri de o mașină de scris din alt secol. Presimt că mă voi întoarce la Brașov „peste curând”.
Când m-am întors la București, telefoanele sunau din nou pentru Sisinel.
La Colegiul Jean Monnet, printre frunzele aurii ca într-o pictură impresionistă, elevii ieșiseră în curte – era Săptămâna Altfel. Entuziasm, întrebări multe și cărți.
Platanos s-a grăbit apoi spre Colegiul German – școală cu profesori excepționali și elevi inteligenți, dar și cu părinți care, pentru că lumea e mică, mi-au fost elevi. A fost atât de emoționant încât am uitat să facem poze. Asta e la final:
În ziua următoare, la Școala Lorca, sala de sport era plină – tot pentru Săptămâna Altfel.
Sisinel a intrat imediat în joc, printre elevii care se apucaseră să îl deseneze. Lume bună, prieteni vechi, copii frumoși.
A urmat Colegiul Mihai Viteazul, chiar de ziua lor, în biblioteca memorabilă care te introduce direct în veacul al XIX-lea.
Întrebările s-au învârtit în jurul finalului romanului. M-am abținut să spun că revoluțiile sunt ireversibile, ca orice metamorfoză. Anamorfozele nu mai revin niciodată la starea de dinainte. Odată începută transformarea, lumea veche nu mai există. „Și atunci – au întrebat elevii – ce rol mai are omul născut din ninsorile unui Crăciun de demult?” Răspunsul, pe scurt: o replică la Les Neiges d’Antan.
N-am vrut să întristez pe nimeni și am încheiat cu visul lui Sisinel – recuperatorul, visătorul, sufletul pur – în visul căruia întoarcerea e întotdeauna posibilă.
Am plecat apoi spre Focșani, la târgul de carte, printre volume, coșuri cu struguri și muzică. Multe întâlniri frumoase, profesori, prieteni – și, bineînțeles, Platanos, Ferenike și Zavaidoc în anul iubirii.
Dar apogeul a fost la Craiova. La Universitate am avut două întâlniri, ambele cu prietenii lui Platanos. „Copleșită” e un cuvânt prea slab. Elevii de la Carol m-au pus pe gânduri, cei de la Frații Buzești au venit cu întrebări metafizice, cei de la Vladimirescu, pragmatici, cu întrebări precise.
Au venit salutări de la Segarcea și Băilești, dar și de la Elena Farago, reprezentată de prietenii lui Sisinel. Profesori, inspectori, lume bună, apropiată inimii mele.Chiar și câteva ecuații au plutit un moment prin sală, amintindu-ne de Sălbatica.
Pe la ora 4, împreună cu Theo, am fugit spre Bibliotecă, la maestrul Suchici și Nalba din violoncel, la Zavaidoc, la Mihai Ene și la prietenii craioveni, veniți la invitația lui Ferenike. O lume iubită.
Când am pornit înapoi spre București, noaptea, mi s-a părut că aud cum urcă de la Dunăre cuvinte abandonate demult, cum se ridică pe Jiu în urma mașinii mele, care prinsese viteză pe Expres, spre Pitești.
Unul dintre filme este aici:
YouTube → https://www.youtube.com/watch?v=QeJDP2iRTX8
La întoarcere, am mai povestit câte ceva la Radio Internațional, în „Pauza mare”, cu Mirela Stoenescu – despre plimbări, despre Ferenike, dar și despre Platanos. Cum a fost:
Aici → https://www.rri.ro/emisiuni-on-demand/pauza-mare-19-11-2025-2-id953910.html
La Colegiul Coșbuc, întrebările au pornit de la copertă – florile mov, fularul alb – și au urcat spre teme sociale și morale. Copii foarte inteligenți, dar și romantici: în curtea lor interioară au plantat sisinei în toate culorile.
La Școala Centrală, ca de fiecare dată, au fost vise, grădini de secol trecut, fantoma lui Delavrancea la ferestre. Aici a început, acum câțiva ani, să încolțească ideea romanului Platanos. Elevii de atunci, de clasa a opta, sunt astăzi la finalul liceului. Și personajele au crescut odată cu ei.
M-am oprit puțin și la Sighișoara, căci a înflorit grădina Colegiului Eliade. Și cum ai putea vorbi despre Platanos fără flori în păr? Fără iedere pe podele? Până și prăjiturile erau făcute din petale și împănate cu bilețele de amor. VIDEO
O scurtă oprire am făcut și la Sibiu, doar cu Ferenike, urmând să revin cu Platanos în februarie.
Mai sunt multe locuri în care nu am ajuns încă: pălăriile gânditoare de la Zinca Golescu, Pitești, hărțile Geaninei, de la Vâlcea, ori alte locuri din București.
Dar ne mai întâlnim încă o dată, pe 6 decembrie, la Gaudeamus, la ora 13, în standul Editurii ART, care știți că arată ca o cetate medievală, cu porțile larg deschise. O întâlnire simplă, pentru îmbrățișări, poze și dedicații pe coperta cartonată a romanului Platanos. Doar voi și eu.
