Doina
Ruști

Rețetar brâncovenesc (II). Ginepro

Cu sufletul atins de melancolie, a luat clondirdul și alte câteva pachețele și șipuri, care trebuiau să ajungă în ziua aia pe la clienți. Mai ales la o cutiuță, i‑a spus bunică‑sa, să ai grijă, că e otravă de câini pentru onorabilul Manole, de la Zlătari. (2023-02-28)
Rețetar brâncovenesc (II). Ginepro - Doina Ruști

Zinca se pregătea să intre în lume, făcându-și ucenicia pe lângă bunică-sa, binecunoscută doftoroaie din București, cu faimă pentru preparatele ei miraculoase, elixire, prafuri de purici, tabac de vise frumoase, alifie de limpezire a minții, ulei pentru întinerirea picioarelor, lichioruri pentru stomac și pilule de inimă, frecții, picături pentru fiere și apă vie pentru recăpătarea vederii ori tincturi, între care avea căutare cea de busuioc, bună pentru tristețe și gânduri negre.

Deși era mâna dreaptă în toate, totuși, existau preparate la a căror rețetă Zinca nu avea acces decât parțial. Așa cum s-a întâmplat în acea zi de martie, când toată viața i s-a dat peste cap.

A venit o comandă de la un meșter de case din mahalaua Boteanu, pe care bunică-sa îl cunoștea bine. Acesta avea nevoie de un ginepro anume, o licoare făcută special pentru el.

Vreo două săptămâni au lucrat doar la treaba asta și ca să nu mai căutați în dicționare, vă spun de pe acum că ginepro este ienupăr, în forma care circula pe atunci în toată Europa balcanică, ca împrumut din lb. italiană. Bobițele de ienupăr ținute în vin, puteau da un lichior (care se mai face și astăzi), asezonat cu mosc, trandafiri sau lămâi. Totul era pus la macerat, iar licoarea strecurată, dichisită cu flori de nalbă și coji parfumate de fructe exotice. Bineînțeles, pentru ginepro se folosește întotdeauna vin tare, de preferat făcut din smochine și se adaugă printre altele și alcool rafinat.

Toate astea le cunoștea Zinca, numai că de data acesta, clondirul pentru zidar a mai primit un ingredient, ceva anume, adăugat în taină, fără ca Zinca să poată vedea - episod care i-a lăsat o durere în suflet. Vasăzică, bunică-sa nu avea de gând să-i împărtășească toate secretele. Ce era mai bun păstra pentru ea, ca să n-o egaleze nimeni vreodată.

Cu sufletul atins de melancolie, a luat clondirdul și alte câteva pachețele și șipuri, care trebuiau să ajungă în ziua aia pe la clienți. Mai ales la o cutiuță, i-a spus bunică-sa, să ai grijă, că e otravă de câini pentru onorabilul Manole, de la Zlătari.

Zinca a luat-o pe jos, fără grabă, dar nu se putea gândi la nimic decât la ginepro. Când a ieșit din Stelea, la primul pod s-a oprit și-a desfăcut sticla, punând pe limbă un strop de lichior: ce putuse să adauge acolo? Nu se simțea nimic altceva în afara aiuritorului gust de mosc, pe alocuri parcă înecat în zambile și în zaharuri. Niciodată nu gustase din elixire! Era împotriva tuturor regulilor. Singura care își plimba limba prin lingură ori care își înmuia buzele ca după aceea să le frece metodic – era desigur bunică-sa, doftoroaia.

O revoltă ca răsuflarea serii de vară i-a urcat până-n creier. A mai făcut 2-3 pași și-a tras un gât. Doar nu știa zidarul cât pusese bunică-sa în sticlă! Părea să aibă acum și un gust de migdale, ceea ce nu avea cum. Putea să mai ia un gât, că tot acolo era. De data asta a descoperit dulceața de nectar și câteva flori parfumate i-au trecut pe la nas. O căldură plăcută a făcut-o să se așeze. La urma urmelor nu avea o oră la care să ajungă acasă, iar zidarul oricum era pe schele, nu pleca nicăieri. Zinca s-a așezat sub un dud și-a tras încă un gât. Acum licoarea s-a deschis ca o floare, lărgind arterele, făcând-o să dea capul pe spate! O indiferență față de zidar și de nevoile lui a pus stăpânire pe ea, albă, încântătoare, știți, cum sunt toate indiferențele. Așa ca mai tras o dușcă, frecându-și spinarea de dud. Era o zi plăcută, iar prin frunzele tinerele se vedea cerul suflat cu jeturi gheață.

N-o să vă plictisesc: Zinca n-a apucat să bea toată sticla. Restul, ce-a mai rămas a ajuns în stomacul unui tip, întreprinzător care tocmai pusese bazele unei afaceri.

Când s-a trezit Zinca, era deja seară, iar priveliștea i-a băgat frica în oase. Se afla într-o piață de sclavi, un obor improvizat pe într-un crâng.

A fost dată pe 7 taleri unui armaș, care a scăpat repede de ea, vânzând-o la Giurgiu, cu acte în regulă. Unsprezece luni a fost doar o sclavă călcată-n picioare. Dar într-o zi a găsit în buzunarele fustei cutiuța cu otravă de câini. Și-a adus aminte de onorabilul Manole de la Zlătari care așteptase zadarnic, i-a trecut fugitiv prin minte clondirul, zidarul și misteriosul ginepro.

Acum trecuse prin multe, curiozitatea nu se mai afla în prim-plan, ci învățase că doar acțiunea contează. A scăpat de stăpâni, după masa de prânz, și-a luat-o la picior către casă.

A intrat pe ușă, în anul de grație 1784, exact în clipa în care bunică-sa se pregătea să-și dea duhul. Deși arăta ca o șosetă uzată, muribunda a zâmbit, murind cu fericirea întipărită pe față.

Viața Zincăi a trecut gândindu-se la ingredientul secret din acel de-acum vechi ginepro al unui zidar. Orice făcea, avea o singură enigmă în creier. Știa să amestece ierburi și prafuri, dar preferatul ei rămânea lichior a cărui rețetă a devenit o obsesie. În ciuda numeroaselor încercări, faima ei s-a limitat la apa de otrăvit muștele, încât multe generații de plăpânde înaripate s-au întrebat dacă își merita libertatea.

Adevărul

share on Twitter
share on Facebook