Un turneu literar
Am început cu PITEȘTIUL, pentru că acolo a murit mama. Când intru în oraș, e ca și cum m-aș duce să-i fac o vizită. La Pitești e o bibliotecă frumoasă, cu oameni foarte amatori de vorbă. Unii din Curtea de Argeș:) Cel mai mult îmi plac ochii piteștenilor: vii, legați de interlocutor. Dacă întâlnești vreo privire pierdută în gol, precis omul respectiv nu e din oraș.
La BRAȘOV m-am îndrăgostit la amiază, când soarele cădea peste Colegiul Șaguna, iar eu căutam un loc drăguț în care să mănânc. E o tihnă adâncă pe toate străzile, pe care n-o vezi imediat, ci abia după ce îți ajung în urechii sunetele mici ale adevăratei vieți, care curge prin curțile ascunse de porți. La Brașov am cunoscut cei mai sobri elevi (șaguniștii).
SIGHIȘOARA m-a lăsat lampă! E făcută din baloane de lumină, din turle și din povești.
CLUJUL e destul de cosmopolit ca să-i cauți note particulare și destul de tradițional ca să-l legi de alte orașe. Este cald. Este blând. Dar mai ales este cult.
De aceea nu m-a mirat deloc că Monica Columban e la curent cu toate noutățile artei narative, iar Călin Teutișan are discipoli bravi, cum e Cosmin Borza. Clujul e Cluj, adică un oraș făcut din cărți și exigențe.
A urmat ARAD-ul, care ține incă minte istoriile fugii trecute. E o graniță, un limb, pe care trăiește Lia Faur. În Arad e Librăria Corina, unde m-am întâlnit cu mulți oameni frumoși, aici incluzându-o și pe Dorina Dănilă.
Despre TIMIȘOARA ce să mai zic? Toată lumea știe cât a fost de frumos orașul, în care și acum mai suspină cărțile. Când mă gândesc la Colegiul Bănățean mă emoționez pe loc, nu de mulțimea elevilor care m-au așteptat, ci de complexitatea întrebărilor pe care mi le-au pus.
Dar dintre orașele pe care le-am cutreierat, GALAȚIUL e pe primul loc. Acolo am ascultat vocea mea tânără, părăsită cândva într-o poșetă, pe care Laila a păstrat-o ani și ani, în impresionanta ei colecție. Colegiul Vasile Alecsandri a rămas lipit de sufletul meu, prin felurile multe în care elevii lui mi-au citit romanul.
Brăila. Câtă dramă, tot atâta dulceață. Ce frumos oraș! Și câtă viață topită în piatra caselor! Case negustorești, ziduri cu îngeri și poeme, plus basilica, somptuoasă ca un mesaj trimis de Agamemnon.
Am uitat să spun că pe timpul zilei cântă Dunărea.
Știți deja că IAȘUL e un târg dulce de tot. E mult de povestit, mai ales despre studenții de la Litere, pe care mi-ar plăcea să-i revăd. Am luat de la ei o dorință pe care trebuie neapărat să le-o înapoiez. Și nici n-am apucat să-i spun Emanuelei Ilie cât de mult o iubesc!
Și încă ceva: în acel Iași în care am trăit opt ani, zilele trecute m-am rătăcit. Asta probabil pentru că au tăiat teii.
Cel de-al 10-lea oraș a fost SUCEAVA. La Colegiul Stefan cel Mare m-aș duce de mai multe ori, mai ales că acolo am si cei mai mulți cititori. Orașul e alb, ca un fulg. Acolo e casa lui SIM. Fl Marian, pe care n-am apucat s-o vizitez. Până am ajuns la Facultatea de Litere, mulți studenți se tiraseră, dar l-am găsit acolo pe prietenul meu Constantin Severin și-am avut ocazia să ascult cea mai entuziastă opinie despre “Mâță”, din partea lui Mircea A Diaconu.
Multumesc tuturor oamenilor care m-au ajutat să fac această călătorie. Și să nu credeti ca e ușor sa plimbi o mâță!
