De ce scriu marți
Când mi-am ales ziua de marți ca să scriu în acest blog, nu m-am gândit nicio clipă la arsenalul simbolic al acestei zile, care e într-adevăr una dintre cele mai atent tratate dintre zilele săptămânii. Aș zice că de-a lungul timpului a primit o atenție specială, venită din subteranele etimologiei sale ca apoi să fie întreținută mitic până în zilele noastre
În folclor, Sfânta Marți apare ca o divinitate aprigă, pedepsitoare și de neînduplecat cu cei care nu îi respectă canoanele. Aceste trăsături se află în consens cu numele, venit din cel al lui Marte, zeul războiului.
Există numeroase povești care ilustrează caracterul sfintei, numită ades Marțisara. Ea vine sub chipul unei ființe cunoscute și surprinde femeile lucrând în seara de marți spre miercuri. Cea mai mare provocare pentru ea este să reușească să intre în casă. Iar ca să poată să intre trebuie să i se răspundă când strigă pe cineva.
Ucide cu sânge rece: opărește copiii, arde casele, le jupoaie pe femei. E horror.
De la Marțisara a derivat Marțolea, tot o ființă hidoasă, al cărei cap este de țap lânos, dar are picioare și copite asemănătoare cu cele ale calului.. Descrierea apare la Sim. Fl Marian. Marțolea poate să ia orice formă, deși cel mai adesea apare ca o bătrână neînchipuit de urâtă și de rea, fiind slujită cu mare credință de către pisici.
Deghizată, insinuantă, crudă.
Tot există și câteva arme împotriva ei, printre care o roată pusă în ușă și un animal negru, cel mai adesea o vacă.
Aceste două elemente protectoare îl opresc pe Marțisara să mai pătrundă în locuință. Roata are sensul timpului stagnat, căci este țintuită pe ușă, implicit pecetluiește o perioadă peste care sfânta este stăpână (seara și noaptea de marți, până în zorii zilei de miercuri). Apoi, simbolul vacii negre evocă o jertfă, căci animalele prin care este adeseori forțat destinul sunt negre, culoare legată de simbolismul doliului și al morții. Vaca neagră este priponită în ușă pentru a înlocui, printr-un sacrificiu de sânge, proiectata moarte a fetei.
Printre delicte, în ochii Sfintei Marți, sunt, în ordine: nerespectarea serii de marți – un timp consacrat mediației -, dar mai ales pedepsirea pisicii.
De asemenea, Marțisara patronează și ziua de Mărțișor, când, uneori, dăruiește câte unei fete un ban de argint, aducător de noroc.
Există și povești în care Marțisara se îndrăgostește de fete și le mănâncă inima.
Unde trăiește această ființă bizară, hibridă și malefică? În singurătatea munților desigur. Aici cântă uneori, iar cântecul este atât de duios încât mișcă inimile celor care îl ascultă.
Toate aceste trăsături și zoomorfismele îi deconspiră înrudirea cu faunii și zeitățile silvestre din mitologia greco-romană. Dar spre deosebire de Silen ori Pan, Marțisara apare ca personaj crud, războinic și răzbunător, ca zeul Marte.
În alt sens, al simbolismului arhaic, Sfânta Marți patronează, și luna martie, a reînvierii naturii, când primăvara și iarna se află în conflict crâncen.
Fiind figura cea mai sângeroasă și de neînduplecat dintre arhetipiile săptămânii, Marțisara a generat și numeroase superstiții legate de timpul nefast al zilei de marți, între care tema că dacă strănuți marți precis te cerți cu cineva ori ai un necaz.
Ca să îmblânzesc această superstiție, m-am hotărât să scriu aici în fiecare marți o poveste, un gând, un descântec discret. Desigur, și voi, citind, sunteți protejate/protejați de răutățile zilei de marți
