Bucătarul urla. El, atât de încrezător în forțele lui, era acum o scufie murdară, aruncată lângă un gard. Piața de sclavi era într-o vale, iar de jur împrejur lumea privea ca la urs. Cei mai mulți robi erau luați de pe la moșii, fugiți sau vânduți la mezat, pe prețuri mici. Nevasta bucătarului era într-o căruță cu gratii și-și striga bărbatul pe nume. Silică se rugase pe la Palat și poate că vorba ajunsese până la Costas, însă n-a folosit la nimic. În situații de-astea te întrebi cum poate să fie un conducător așa crud. Dar de cele mai multe ori lucrurile grave se întâmplă nu pentru că stăpânul nu știe povestea, ci pentru că n-a auzit-o cum trebuie.
Căruțele au luat-o spre Giurgiu, lăsând în urmă un vaiet. Printre zăbrele nu se vedeau decât gurile care urlau. Fesul lui Silică se rostogolise în iarbă, iar clopoțelul, de care el era așa mândru, lucea în soarele aspru al toamnei. Bucătarul se simțea vinovat și repeta oricui că el deschisese ușa adevăratului vinovat.
Crezusem că nu-i păsa deloc de nevastă. Dar de-a lungul timpului am văzut că mulți bărbați care nu dau cu lunile pe-acasă, petrecându-și timpul în dezmățuri și cu amante, când e vorba de nevastă, chiar dacă pân-atunci păruse aruncată la cârpe murdare, sunt în stare să sară și-n foc. Iar în cazul bucătarului era chiar mai mult. Se simțea vinovat nu pentru că n-o putuse salva, ci îi intrase în cap că rețetarul meu invocase un demon. Cu fiecare mâncare pe care-o gătise, era convins că a adus în oraș și duhul cumplitei ființe care era pentru el Mâța Vinerii. Coperta, pe care era desenată pisica, îl dusese la această credință, dar, în realitate, Perticari îi băgase lucrul ăsta în minte.
Amărât și plin de regrete, bucătarul începuse să cam ardă mâncarea.
La câteva zile s-a întors Bina, care nu mai ajunsese la Istanbul. Căpitan-Pașa l-a pus la curent cu ceea ce avea de făcut. Iar pentru toate câte s-au întâmplat mai departe - Napoleon Bonaparte a purtat toată vina. De la el a început adevărata teroare. Orașul vuia că intrarea lui Napoleon Bonaparte în Egipt îl mâniase rău pe sultan.
Ismail Bina și-a luat oamenii, între care Cirtă era nelipsit, și-a intrat în Consulatul francez. Fleury a fost scos în lanțuri. Lumea se adunase pe străzi, iar grecii lui Riga cântau furioși: Zito hi filoghenia!/Zito hi adelfe Galia!
Străzile gemeau. Bina, cu fața lui de om care-și făcea datoria, l-a plimbat pe Fleury până la Piața Lipscani. Legat în lanțuri și fără haină, consulul își pierduse cu totul din semeție. Apoi l-au scos și pe Dubois, care era de nerecunoscut: umflat de plâns și cu părul lipit de tâmple.
După arestarea francezilor, parcă toate lucrurile au început să se schimbe. Costas era să moară din cauza unei tocănițe, iar vina a căzut pe Silică, mutat chiar de a doua zi la cocina porcilor. Mulți credeau că bucătarul căzuse în dizgrație din cauza lui Perticari, care-l visase ca otrăvitor al Caterinei și unealtă a lui Costas. Alții ziceau că-și pierduse talentul din cauză că-l pusese grecul să facă otrăvuri.
După mai multe săptămâni s-a auzit prin oraș că francezii au fost vânduți la galere. Vestea a fost adusă de nevasta bucătarului, a cărei întoarcere a stârnit un mare entuziasm. Mulți o credeau un miracol.
Ismail Bina trecuse pe lângă un târg din Ruse, iar femeia l-a recunoscut după trăsură, care era împodobită cu ciucuri și mătăsuri, de un galben aproape muștar. Noul stăpân pusese să-i tatueze numele lui pe un umăr, iar ea urla de durere. Când a văzut trăsura, a-nceput să-și potrivească urletele pe urma ei: Mărite Ismail! Boierule! Sunt nevasta lui Silică – bucătarul domnesc!
Ismail Bina a oprit, iar negustorul de robi a alergat într-un suflet spre el. Mai mult luat prin surprindere, Bina i-a șoptit două cuvinte și-a pornit mai departe.
La câteva zile după aceea a ajuns și nevasta bucătarului la București, încingând inimile care deja erau perpelite. Au apărut alte cântece, care spuneau că ea este nevasta bucătarului atât de faimos. Mai mult, chiar și Bina devenise salvatorul nevestei bucătarului, iar cel care o adusese la București, un om al lui Ismail Bina, pentru câteva ceasuri, a fost numit scutierul salvatorului ș.a.m.d.
Cum Bina o răscumpărase, restul vieții și l-a petrecut pe la hanul turcesc, cu toate că între timp turcul uitase de ea.
Deși puțină lume știe, ultima mâncare malefică a bucătarului a fost pentru mine.
(Mâța Vinerii, 2017)
