Se spune că întotdeauna de la economie vin toate relele culturii, iar în cazul nostru au fost mereu probleme. Dacă există o creștere, n-am sesizat-o. Pandemia a afectat editurile și implicit literatura, iar ceea ce văd eu este o creștere a entuziasmului individual: scriitorii își publică singuri cărțile, își fac edituri fără distribuție, își pun în circulație romanele în format electronic, publică pe rețelele de socializare. Pe de altă parte am observat o creștere a producției de audiobookuri. La noi Editura Litera și-a făcut studiouri de înregistrare.
Nicolae Breban (tradus și în italiană - In assenza dei padroni, Edizioni Cantagalli, 2013) mi se pare cel mai însemnat prozator român în viață. Romanele sale puternice, în registru realist, au constituit un model pentru mine, mai ales romanul In assenza dei padroni, o capodoperă alcătuită din trei părți, care compun subtil parabola unei lumi fără stăpâni, lumea comunistă, căci romanul a apărut pentru prima oară în plină epocă totalitaristă și a fost o formă de protest vehement la adresa societății. Printre modelele mele se mai află scriitori din toate epocile, dar mai ales opere, între care Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, proza fantastică a lui Eminescu, romanele realiste ale lui Liviu Rebreanu sau ale Hortensiei Papadat-Bengescu, romanul experimental al lui Camil Petrescu, scrierile postmoderniste ale lui Mircea Horia Simionescu, povestirile lui Mircea Cărtărescu, proza masivă a lui Radu Aldulescu ș.a
Waw! Am încetat de multă vreme să mai am vreo părere despre conducători. Din 2010 nu mai am televizor si ajung rareori știrile la mine. Dar periodic, cam o dată pe an mă pun la curent și lucrurile par din ce în ce mai lejere moral: În urmă cu zece ani era perfect normal ca pușcăriașii să participe la alegeri. În momentul de față s-a ridicat o clasă de analfabeți conectați la rețele de socializare și a căror unică prioritate este imaginea personală. Totul îmi amintește de un film, care părea cu ani în urmă doar o comedie ieftină: Idiocracy (Mike Judge). Acum jucăm în filmul ăsta.
Sunt latinistă, prin urmare sunt familiarizată, prin cultura latină, cu perioada Renașterii italiene. De la Dante la Boccaccio, cu o oprire pasionată pe neoplatonicienii Pico della Mirandola și Marsilio Ficino, se află la baza culturii mele. Prin liceu, pe vremea comunismului, când se traducea rar literatură străină, m-am întâlnit cu scrierile Grazziei Deledda. M-a mișcat atmosfera, m-au fermecat personajele. Ceva specific unei latinități mărginașe a rămas întipărit în sufletul meu. L-am descoperit pe Cesare Pavese prin facultate și m-am îndrăgosti de proza lui care te ține într-o promisiune continuă. Dintre contemporani, m-a încântat simplitatea complexă a lui Alessandro Baricco. Paolo Giordano, cu Singurătatea numerelor prime, se află pe primul loc. Îmi plac libertățile lui Niccolò Ammaniti. În momentul de față citesc Colibri de Sandro Veronesi, tradus la noi de câteva zile.
A fost romanul meu de debut, apărut în anul 2004, pe când încă speram într-o redresare economică, într-un capitalism strălucitor. Deși lucrurile era sumbre în acel moment, iar moștenirea comunistă se dovedise mai greu de purtat decât ne imaginasem, totuși se întâmplau lucruri spectaculoase: apariția internetului, programele de editare video, de prelucrare a muzicii, intrarea masivă a produselor occidentale (primele cutii de Nuttela, de exemplu, ori pantofii italienești). Pe acest fond de schimbare economică se petrece acțiunea romanului L’omino rosso (Sandro Teti Editore, 2021), în ideea că orice schimbare bruscă atrage după sine alte anomalii. Laura (personajul narator) e licențiată în limbi clasice și speră să obțină un loc corespunzător în societate. Încă nu poate găsi decât un job de bucătăreasă, la o familie. Frustrările ei creează situații comice. În acest context, un inginer IT creează un virus (un experiment soft) care îi va bulversa și mai mult viața. Acestea sunt premizele unui roman scris în registru fantastic, dar legat de anii 90-2000.
În momentul de față pregătesc un volum de povestiri intitulat Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot. Sunt povestiri care pornesc de la varii întâmplări consemnate în documente particulare ale secolului al 18-lea.
