Doina
Ruști

Homeric

Homeric - Doina Ruști
Editura Polirom, 2019

“Dincolo de titlu - al cărui subtext enigmatic se lasă decriptat abia spre final, Homeric e romanul unei lumi bucureștene din epoca fanarioților, fără determinări istorice precise, dar recompuse cu o minuție și autenticitate cuceritoare: un răsfăț al simțurilor și un desfrâu al fabulosului într-o carte a pasiunilor damnate și al farmecelor fatale, ieșite parcă din pivnițele eliadești ale Străzii Mântuleasa.

În centru se află Gorganul și codrii, dispăruți între timp, ai Cotrocenilor, populați de ființe fantastice care cresc în ierburi, floarea divinației („sângele dracului”) deschizătoare de porți spre lumea de dincolo. Viața comunității e destabilizată de contactele - generatoare de dispariții misterioase - cu creaturile invizibile ale pădurii. O lume întreagă trăiește sub ochii noștri prin magia poveștilor întrețesute, iar dintre zecile de personaje se desprinde fatala domniță bastardă Despina Băleanu, tatăl ei adevărat, complice al duhurilor pădurii, Mărmănjica cea neiubită - o Cenușăreasă imunizată de poțiunile unui tutore, doctor cu stagii la Viena, straniul zugrav Pantelimon Iorga, irezistibila ghicitoare Ciptoreanca, sau aventurierul Ahmet, eșuat din Levant la Porțile Orientului, în această „cronică a Bălenilor” sui generis... Perspectivele se schimbă ca într-un carusel al fantasmelor, iar cititorul sfârșește prin a deveni el însuși obsedat de farmecele unor narațiuni în foi de viță.

Povestitoare înnăscută și proprietară a unui teritoriu imaginar propriu, bântuit de fantomele istoriei și de „demonii” feminității, Doina Ruști se impune, prin acest tur de forță al imaginației, ca o maestră a realismului magic, balcanic, redimensionat, spectaculos, în cheie fantasy."

Presa

"Un nou roman fabulos semnat de Doina Ruști"

"Homeric", de Doina Ruști - un roman de mister într-un registru fantastic. Mai mult aici

"Un nou roman de avangardă al scriitoarei Doina Ruști"

"E o carte pasionantă, cu accente de roman polițist noir, scrisă cu nerv și cu știință atât a istoriei, cât și a locurilor, așa cum erau ele în vremuri deloc imemoriale, dar a căror dimensiune istorică pare că nu poate fi prinsă într-o schemă temporală. De ce? Fiindcă aglutinarea ei în fantast o face aproape imposibil de plasat într-o perioadă istorică strictă, lucru cu atât mai bun cu cât, în fond, pe cititor n-ar trebui să-l intereze neapărat aspectul ăsta, ci mai degrabă cum e posibil ca Năltărogu să se facă invizibil, cum de Mărmănjica citește gândurile oamenilor sau cum de aparent umilul Mărin cafegiul devine poate cel mai important personaj al cărții. De ce? Citiți „Homeric” și veți afla totul, inclusiv semnificația enigmaticului titlu ales deloc întâmplător de Doina Ruști". more

"Romanul Homeric poate fi citit și ca narațiune orientală, și ca roman de aventuri, și ca frescă fanariotă, și ca roman fantastic, dar este toate acestea la un loc și mai mult decât suma lor. Este, asemeni epopeii la care face un clin d’œil, o poveste magică despre Lume, despre destine tumultuoase din care, cu timpul, se alege praful. Iar Naratorul, care, deși trăiește sute de ani, ajunge și el să îmbătrânească, recunoaște că ceea ce poate dura este numai... Povestea, adică Literatura. "

Doina Ruști face dovada unui har narativ ieșit din comun, a unei imaginații debordante, a unei erudiții rare la scriitorii de azi și a unui umor nebun. Citește mai mult

“Cel mai recent volum al ei (Homeric) e o carte superbă care, după ce înaintează cu lentoare, își acaparează și copleșește cititorul, asemenea unui șarpe fantastic. Aparent, un roman care se petrece în lumea fanarioților, dar fără determinări istorice precise, este mult mai înșelător decât celelalte titluri, pentru că descrie stări și sentimente care nu țin de o epocă nume. O iubire într-o lume nesigură. Locuri, obiceiuri descrise cu o minuție și autenticitate uimitoare, forță a imaginației, amestec de realism și magic atât de convingător, încât de la un moment încolo cititorul este încredințat că lumea nu poate fi decât așa cum o descrie Doina Ruști, care sub aparența unei povești cantonate într-o anumită epocă și un anumit timp istoric, vorbește despre sentimente eterne.”

Mediafax

“Doina Ruști regizează totul în stilul ei de a releva centrul acțiunii prin construcția romanului într-un joc al timpului povestit. Cele patru părți ale structurii romanești sînt ordonate în funcție de timpul întîmplării: prezent și trecut, escortate la început de o prezentare a personajelor focale, iar la final, de „Po­vestea mea“. Ultima fiind o confesiune a autorului, narator nevăzut și fără nume, ca o clauzulă originală, de o remarcabilă fluență narativă.”

Doina Ruști este o scriitoare care a ales să construiască lumi stranii, ivite jumătate din fantasme, jumătate dintr-un imaginar cultural balcanic, prelungind astfel reprezentările obișnuite ale lumii într-un joc al realităților suprapuse, opac-transparente, mereu înșelătoare. Ea creează o mitologie sui-generis a erosului, cu pasiuni fatale, și a unui spațiu bucureștean fanariot, în jurul Gorganilor și la marginea pădurii Cotroceni.

Detaliile unor vremuri de mult stinse, atingerile dintre real și magic, personajele atent construite, decupate parcă dintr-un tablou în care te pierzi privindu-l, toate acestea formează o combinație originală și spectaculoasă, tocmai bună de ales din multitudinea de cărți scrise în ultima vreme de autori români.
Citește întreaga știre: Porția de carte \| Bucureștiul unei lumi pierdute și dulciurile magice ale mătușii

Când citesc cărțile Doinei Ruști mă încearcă de fiecare dată, pe lângă bucuria intelectuală a unei lecturi superbe, și un regret amar.more

Când am intrat în această lume, am fost uluită de felul senzorial în care este pictată prin cuvinte. Nu doar că am vizualizat-o. Doina Ruști a mai adăugat două straturi: unul olfactiv și altul al metaforelor împletite care dau o nouă dimensiune, o profunzime nouă, impalpabilă percepțiilor vizuale. De aceea, de câteva ori, am simțit nevoia să recitesc unele pasaje. Nu pentru a descoperi vreun sens ascuns sau pentru a înțelege ceva greu de descifrat din prima, ci pentru a mă adânci în straturile bogate pe care le crea prin aceste metafore. Era ca și cum, dacă nu aș fi făcut-o, nu aș fi putut să mă conectez la esența profundă a universului care se țesea în mine, cu fiecare cuvânt.

Îmi place grozav cartea! Am citit și Manuscrisul fanariot, cu aviditate, cu mulțumirea pe care ți-o oferă povestea atent ticluită, așternută pe hârtie în urma documentării făcute cu interes și cu pasiune, o carte scrisă cu dragoste, însă Homeric m-a acaparat cu totul! Limba română capătă atâta sens, atâta culoare, atâta farmec, în povestea parcă venită din străfundurile Bucureștiului... personajele (Mărmănjica este preferata mea, până acum), vestimentația lor, locurile, casele, zidul măcelăriei (pictat și răspictat de Pantelimon după dorințele și putințele orășenilor care devin mai înțepați, după ce au fost zugrăviți, având o atitudine ușor de recunoscut…), sentimentele-mirosurile-nuanțele care luminează ori întunecă narațiunea și te țin în tensiune... totul este incitant și cu greu te oprești, pentru a închide ochii și a încerca să rămâi acolo unde te ține captiv acțiunea. Mă fascinează firescul relatării, umorul și bogăția limbii, precum și dragostea față de orașul acesta în care și acum ne luptăm să trăim. Mă bucur să mă așez comod, să deschid atât cartea cât și harta aferentă (un plan al orașului pe care, ca un copil, abia aștept să mai descopăr câte un detaliu pe care încă nu l-am remarcat), să intru din nou în miezul întâmplărilor și să mă las condusă de un narator implicat în acțiune (care nu se lasă descoperit deocamdată) și greu decid să mă opresc, pentru a nu o termina prea curând, pentru a relua lectura... Mulțumesc, Doina Ruști, pentru bucuria de a citi această carte!

Am terminat de citit romanul "Homeric", despre care pot spune că este una dintre cele mai frumoase lecturi de-ale mele. Ceea ce îmi place cel mai mult la această carte este perspectiva narativă, care se dezvăluie în ultima parte a romanului. Năltărogu cel fără nume (și neamul lui magic) este o ființă mitică care îmi pare a fi, în ciuda deprinderilor lui de a se ciocni de oameni, o reprezentare a lumii ancestrale pe care omul modern încearcă să o nege. Lecu, tot așa, iar simbioza dintre aceste două tipuri de personaje miraculoase este o încercare de a conserva și a prelungi aplecarea omului spre componenta magică a Universului, aceasta fiind adevărata realitate în care ființa umană poate să se descopere și să se dezvolte la nivel spiritual.

Un alt element al romanului care m-a impresionat este limbajul, fiindcă există o armonie între registrele lingvistice ale perioadei fanariote și cele ale contemporaneității, lucru care mi-a ajutat sa găsesc în carte exact ceea ce caut eu, anume atmosfera Începuturilor, chiar Sacră aș putea afirma, ca în concepția lui Mircea Eliade. Albastrul m-a mișcat. Este culoarea mea preferată. Trăsura Ciptorencei, pantofii Despinei, copacul albastru și haina Doctorului mi-au rămas în minte.

Povestea de dragoste, care se extinde asupra personajelor centrale și gravitează în jurul Despinei mi-a amintit de unele emoții pe care le-am încercat și eu puțin în inima mea. Pantelimon îmi apare ca un om foarte frumos, dar care e nehotărât în momentul în care își petrece nopțile în casa Băleanu. El o iubește enorm pe Despina, dar atitudinea lui rebelă îl cam scoate din zona de confort. Despina, pe de altă parte, e o eroină și va deveni un personaj puternic al literaturii române tocmai prin spiritul ei liber și a felului de a fi pe care și-l asumă în ciuda canoanelor sociale. Privirea disprețuitoare pe care i-o aruncă Năltărogului înainte de a muri exprimă curajul de a fi diferită și de a se împlini în iubire chiar în moarte.

"Homeric" este o răscruce a balcanicului și a spațiului mediteranean pe care eu le ador și care îmi domină într-o oarecare măsură caracterul. E vorba de un Soare care strălucește undeva deasupra căutărilor mele interioare.

A fost o bucurie să citesc "Homeric" și vă mulțumesc pentru această lectură. Harta m-a ajutat mult să îmi formez mental o imagine asupra spațiului și recunosc că m-am holbat la ea destul de mult și mi-am dat seama că încă sunt copil și mă încântă imaginile, culorile și, deasupra tuturor, Taina lucrurilor. Vă mulțumesc încă o dată și vă doresc tot binele din lume! O seară plăcută! FB

share on Twitter
share on Facebook