Doina
Ruști

Lizoanca oferă o experiență narativă intensă, șocantă și insolită, pe care doar o prozatoare înzestrată cu vână epică și forță interioară o putea oferi.

Lizoanca - Un roman cu extraordinare calități literare.

Chiar și cele mai mici detalii sunt veridice în romanul Lizoanca  

Doina Ruști, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale.

(La decernarea Premiului Ion Creangă al Academiei Române)

Lizoanca - O poveste admirabil scrisă.

Doina Ruști, cu o desfășurare gradată a poveștii, prelungește durerea și groaza până la limite nebănuite, aducând la suprafață cauzele. A reușit să scrie despre acea parte întunecată și chiar invizibilă a societății, punându-i sub semnul întrebării multe dintre elementele esențiale.

Lizoanca - un roman ca Ciuma lui Camus.

Lizoanca este o "cutremuratoare carte scrisă într-un stil rafinat si nuanțat".

Doina Ruști este o excelentă prozatoare, de mare talent si intuiție.

În ceea ce privește valoarea literară a romanului Lizoanca..., cred că este unul dintre cele mai remarcabile din literatura actuală. Inteligența narativă, fluiditatea acțiunii, expresivitatea mereu surprinzătoare a textului, concizia, pregnanța personajelor, precizia gesturilor caracterizante în interiorul unui episod și felul cum fiecare scurt capitol se înscrie în întreg - sunt mărci ale romancierului care are o disponibilitate de mijloace ce ar putea face ca și viitoarele sale romane, după Fantoma din moară și Lizoanca să devină evenimente literare importante.

Există încă un plan al scriiturii, care face rezistentă construcția ficțională: Doina Ruști nu spune doar o poveste la timpul prezent. Pentru fiecare personaj există o anamnesis, o plasare a personajelor mature în contextul vîrstei lor de 11 ani.

'De la debutul în proză cuvântul cel mai des întrebuințat în legătură cu romanele ei este vigoare."

"Cu Petrache Notaru ne aflăm în prim mit de întemeiere, ba chiar într-un soi de cosmogonie a păcatului: dacă la baza oricărei societăți umane stă tabuul incestului, această lume în care s-a născut și Lizoanca s-a întemeiat tocmai pe răsturnarea acestui tabu, sub protecția confuză a unor divinități difuze."

Doina Ruști scrie un roman cu bătaie mai lungă decât s-ar crede la o lectură pripită: un roman despre Rău. Banalitatea întâmplărilor și a personajelor din Lizoanca la 11 ani are legătură cu o așa-numită „banalitate a Răului”.

Lizoanca "e de un realism puternic, solid, construită cu acel condei sigur de sine"

Lizoanca la 11 ani impresionează prin caleidoscopul destinelor, prin personajele colorate și pitorești, tragice sau grotești și cucerește prin autenticitate, căci nu se sfiește să caute în faptul divers sâmburele ficțiunii, să-l hrănească până rodește.

Lizoanca oferă cititorului o perspectiva asupra satului românesc actual, punând probleme legate de drepturile omului și de politicile de imigrare în Uniunea Europeană.

Lizoanca - “un maraton de povești triste, cu personaje din lumea satului contemporan, creionate cu forță și măiestrie. Stilul Doinei Ruști convinge cititorul de talentul incontestabil al scriiturii sale."

Consider că romanul a fost scris într-un stil perfect, ușor de citit și înțeles, te face să fii trup și suflet alături de personaje, să te bucuri și să te enervezi alături de ele…și la final să privești retrospectiv asupra vieții tale:

Eu ce făceam la 11 ani?

Lizoanca a devenit clar unul dintre personajele mele preferate.

The novel “When Lizoanca was eleven” describes an eleven year old girl’s childhood, Eliza Nițǎ, known as Lizoanca. The story focuses on the girl’s life as a prostitute and as one reads on contexts that led to Lizoanca being a prostitute are revealed. Thus Lizoanca abandons her parents because they treat her violently and she tries to find a father figure in one of her friends. The girl then takes on family behaviors while lacking a role model that she can take after. Sexually, Lizoanca is latent. The novel illustrates Lizoanca’s relationships with the people around her, as well as a series of predominately affective transfers and projections.

Doina Ruști cultivă o proză înrădăcinată puternic în cruzimile lumii reale, cu intrigă captivantă, cu o puternică disponibilitate narativă, dialogală, discursivă, menită să reconstituie imaginea unei lumi răscolite. Violenţa în familie, alcoolismul, provocările marginalilor, modul suburban de viaţă atrag ca într-un malaxor deopotrivă maturi și copii.

Este Lizoanca la 11 ani o carte feministă? Nu ne ferim să spunem da. Nu prin prisma sexului naratorului, ci prin determinismul asociat nu doar scânteii care a generat scrierea acestui roman, ci și întregii desfășurări literare, de la primul cuvânt, până la forma integrală a volumului. Acest copil traumatizat ar fi avut cu totul alt parcurs existenţial, chiar în condiţii de sărăcie și neglijare extremă, dacă nu ar fi fost vorba de o fetiţă. Lizoanca este doar un exemplu din cele nenumărate, de victime ale „condiţiei feminine.

Doina Ruști își expune cu deplină sinceritate și claritate crezul său artistic, în Mesajul subliminal în comunicarea actuală.

Romanul are putere de seducţie și, fără îndoială, un scop moral și purificator. Lizoanca la 11 ani ne descoperă o prozatoare plină de vervă, promotoare a unui stil direct, programatic debarasat de „stil", dar capabil să impresioneze prin tehnica fără greș a contrucţiei de scene și imagini memorabile.

Lizoanca e un roman care te zdrobește.

Doare rău cartea asta pentru că e foarte reală. Mi-a amintit ca narațiune și ca joc psihologic de romanele lui Rebreanu (chiar și de Ion). Scriitoarea își știe bine personajele, le descrie prin intermediul amintirilor și faptelor și nu le numește trăsăturile de caracter pe care le vezi și tu până să-ți dai seama dacă a făcut-o sau nu. Scrie foarte bine Doina Ruști, iar acest roman absolut tulburător trebuie să rămână bine înscris în literatura română. It’s all nice and games până dai de o carte care te ia de guler și te trântește cu gura de asfalt.

Am ocolit-o multă vreme pe Doina Ruști fără să am un motiv. Unele cărți le-am cumpărat, pe altele le-am primit. Uneori am împrumutat de la bibliotecă și le-am dus înapoi necitite. Pur și simplu nu știam cu ce să încep așa încât să nu compromit întâlnirea cu una dintre cele apreciate scriitoare din România. „Lizoanca” am ales-o mai mult la întâmplare. Am luat-o cu mine într-un weekend în care estimam că nu prea o să citesc. Dar am început-o și asta a fost tot ce am avut nevoie, pentru că n-am mai putut să o las din mână.

Lizoanca e o carte tristă, dură. Inițial, am citit-o cu setea dată de curiozitate. Apoi, pentru că m-am atașat de Lizoanca, mi-a fost teribil de milă de ea. E o carte must-read din punctul meu de vedere, simți în fiecare capitol că ești într-o Românie în care nu există educație sexuală, în care părinții cred că rezolvă totul cu bătaia și în care din generație în generație lucrurile nu se îndreaptă spre bine.

M-a șocat puțin detașarea cu care e scrisă cartea, dar cred că tocmai asta o face o lectură atât de necesară - nu-ți spune ce e rău, ci îți arată, pur și simplu.

Cu siguranță asta nu e ultima mea întâlnire cu Doina Ruști.

Viața Lizoancei nu poate să nu zdruncine un om normal, răul care i se face, răul de care are parte este strigător la cer, este evident și imposibil de scuzat. În această carte nu îți vine să plângi, nu îți vine să te înduioșezi, îți vine să mori de indignare, să urli de furie, îți vine să izbești cu oamenii de pământ ori să razi comunități de pe fața pământului.

Cartea mi-a plăcut foarte mult și am apreciat că nu stigmatizează una sau alta dintre tipologiile evidente, ci a reușit să sublinieze în toată urâțenia ei cadrul general prezent în societate.

O carte faină.