Roman care face bună pereche cu parte ori cu părți din Orbitor-ul lui Cărtărescu.
Dan C Mihăilescu
"Fantoma este catalizatorul narativ care face să se manifeste forțele secrete, în special cele de natură sexuală, fiind și comportamentul cel mai vizibil, singură credință, dizolvată și ea în ultima parte a romanului.
Cartea Doinei Ruști etalează o gamă largă de aptitudini literare, care dau măsura rezistenței în istoria românească a secolului XX".
Markus Bauer, Neue Zürcher Zeitung, 4 01, 2018
Fantoma din moară, 2024, librărie
O femeie descoperă în vitrina unei librării un roman despre viața ei.
În moara părăsită se întâmplă lucruri misterioase: un un efeb fermecător, o femeie ispititoare, mesaje divine, întâlniri mistice și un mort întors de pe lumea cealaltă, fac ca viața comunității să se adâncească într-un labirint de întâmplări.
În casa noastră era mereu multă lume, oameni veniți în vizită în mod regulat ori întâmplător, rude, prieteni și nelipsitul Lache Ogaru, un bătrân subțirel, cu nasul lung, care povestea continuu, cu vocea lui inconfundabilă, care mă chema ori din ce cameră aș fi fost, și care venea regulat la ora 5 după–amiaza să-și bea cafeaua împreună cu bunica mea, pe care–o chema, împărătește, Iozefina. Mi-l aduc aminte cu pălăria de pai, marcată cu banderolă neagră, și bastonul albicios, excesiv de protocolar, înclinându-se în fața tuturor ascultătorilor lui, chiar și în fața mea. Ori de câte ori povestea, părea legat cu un șiret de mătase, de oricine stătea să-l asculte. (Fantoma din moară)
Ibricul agățat de vergeaua de fier ieșea din lichidul portocaliu ca dintr-o clisă, apoi vânzătorul tăcut și morocănos îl proptea de buza sticlei și-l lăsa să curgă fără grijă, și înăuntru și pe lângă sticlă, în cratița roșie în care se adunase ulei scurs de pe multe burți de sticle slinoase și pe care la un moment dat avea să-l răstoarne înapoi, în cazanul de zinc. (Fantoma din moară)
Milițianul își luă mapa, care îi venea o dată pe lună, și-și aruncă ochii peste tabel. Nu era nimic nou: avea de făcut 4 arestări luna asta, anume doi cetățeni prinși că fură din avutul obștesc, cu vârste cuprinse între 50-70 de ani, unul prins că și-a sacrificat animalul, și o femeie acuzată de avort, de preferat cu studii medii sau superioare. (Fantoma din moară)
Căruțașu îi spuse și lui despre Cernobâl, mai pe scurt, că se cam plictisise de subiect, pe același ton de om care povestește despre o primejdie care nu are nicio legătură cu el. Grigore pricepuse de la primele cuvinte că nu era ceva serios, dar întrebă, mai multă de formă:
– Și chiar a fost explozie ori....?
– Dumneata ce crezi? N-am mai sunat la centru, ca să nu deranjez acum cu 1 Mai, dar după cum știm amândoi, ăstea sunt anunțuri de propagandă, să se mai potolească lumea de sărbători acum, că altfel era omor pe trenuri și autobuze. Ce, nu opreau ei defilarea dacă era ceva? (Fantoma din moară)
Prin geamul cenușiu se vedea fața lui Max, abia conturată, totuși ea, o față cu buze groase și vălurite, așezate una peste alta, mișcându-se continuu. Era Max, îmbrăcat cu o haină neagră, de piele, privind-o prin geam, învăluit în întunericul subțiat al camerei. (Fantoma din moară)
Doina Ruști, 2008, după apariția romanului Fantoma din moară
Poate că Max, cu fața lui socialistă, nu fusese decât umbra unei lumi care plutește încă deasupra mea, gata să explodeze în milioane de Macși perseverenți și eterni. Bila portocalie cu cele trei litere violete mi se pare un hublou prin care aș putea să văd dincolo de ochii răuvoitori care m-au urmărit patern și devotat. Ar trebui să-mi fie jenă de antipatia pe care i-am purtat-o, de toată repulsia pe care am resimțit-o în clipele cleioase în care limba lui mi-a mângâiat ceafa și mi-a smuls gândurile. În fond, Max a fost cea mai apropiată ființă, singura interesată de mine. Cu el am petrecut mai multă vreme decât cu părinții. El a fost Dumnezeul meu. Vomitiv, apăsător, vinovat, dar mereu alături. (Fantoma din moară)
În romanul Fantoma din moară am creat o poveste despre comunism, însă în toate episoadele cărții se află nefericirea mea de atunci, când orice drum ducea spre un zid de beton. Dacă e să vorbim despre proteste, romanul acesta este un protest existențial și civic, o revoltă împotriva unei istorii nedrepte. Opresiunile regimului totalitar, prăbușirea valorilor și distrugerea învățământului românesc se află în prim-planul cărții.(interviu)
Stăteam cu fața la moară și vedeam bine fâșia de drum care merge până în curte la Costea. S-a auzit, cum se aude pe la lume, că ar bântui pe-acolo fantoma unui băiat care a murit acum doi ani. Erau femei care povesteau că-l văd spre seară, în uniforma lui bleumarin, furișându-se pe lângă zidul roșu al morii. Nu că aș fi crezut așa ceva, dar văzându-l de la spate, în primul moment m-a luat și pe mine gândul... (Fantoma din moară)
Nini privea acum, de la o distanță incredibil de mică pelerina albă și foșnitoare pe care o cunoștea atât de bine. Întinse mâna și auzi clar suspinul sufletului care tremura între faldurile ei. (Fantoma din moară)
Romanul expune punctul meu de vedere în legătură cu pedepsirea retroactivă a unor crime. Nu cred în judecățile făcute peste ani. Nu cred în răzbunări. Comunismul a fost o teroare complexă. Un fel de fantomă ascunsă în ruinele unei mori, care a reușit să înnebunească oamenii prin confuzie, delațiune, cruzimi. Transformarea unor oameni normali în monștri nu poate fi reparată prin sancționarea acelor monștri. Este vorba despre un sistem halucinant, despre o aberație generalizată, pe care mi s-a părut că cel mai bine o poate exprima acel tip de fantastic. (Cotidianul)
Fantoma din moară, la Viena
https://www.perlentaucher.de/buch/doina-rusti/das-phantom-in-der-muehle.html
Klak Verlag, Berlin: editia 2017
Paul Cernat, Revista 22, Bucureștiul cultural, 2 12 2008
Scrisa de o prozatoare puternica si originala, rara avis in literatura romana postdecembrista, Fantoma din moara nu este doar o aparitie de varf a acestui an editorial, ci si una dintre cele mai convingatoare si expresive fictiuni despre comunismul autohton publicate in ultimul deceniu.
Prefață la ed. 2024, Paul Cernat
Paul Cernat, Laura Vasiliu, Doina Ruști, Cărturești, 2008, lansarea romanului Fantoma din moară.
În anul 2008 eram încă profesoară de română la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Țin minte că a fost un an plin, predam literatura română la trei clase a XII-a și literatura universală celor două clase de uman. În acel an, lecturile mele au fost, de fapt, re-lecturi ale clasicilor, soldate cu alte descoperiri, alte interpretări, alte emoții estetice.
În vacanțe, într-un sentiment al libertății absolute, citeam cărțile despre care se vorbea atunci. Luam informații din revistele literare sau din emisiunile de la Radio România Cultural. 2008 a fost anul în care am citit cărțile lui Radu Aldulescu, Filip Florian, Dan Lungu, chiar dacă multe dintre ele au fost publicate în anii anteriori.
Pentru mine, cititor atent al scriitoarei Doina Ruști, bucuria acelui an a fost apariția romanului Fantoma din moară ( Polirom, 2008), foarte bine primit de critica literară. Nominalizat cu titlul Cartea anului de revistele România literară și Observator cultural, romanul a primit în 2008 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză.
În mod evident, am așezat acest roman în ierarhia preferințelor mele pentru izbânda scriitoarei în plan estetic. La aceasta se adaugă, însă, un motiv de ordin personal: am descoperit în lumea ficțională a romanului, construită pe coordonatele realismului magic, accente din lumea atât de reală a copilăriei mele, bântuită și ea de aceeași fantomă din moară. Moara, cea din roman si cea din satul meu, fusese la începutul secolului XX centru ordonator al vieții oamenilor. În scurt timp, ea a devenit o ruină, un loc al crimei și al tenebrelor sufletești. Din ele a izvorât cinismul celor care au distrus vieți, au ars biblioteci, au mutilat conștiințe.
Când am citit acest roman, mi-am propus să merg la Comoșteni să văd dacă moara mai există. Dar, deși în fiecare an mă aflu aproape de acele locuri, amân intrarea în sat; mă tem că n-a mai rămas nimic din ea.
Emilia Neamțu
