Doina Ruști

Cronici

Lizoanca este o "cutremuratoare carte scrisă într-un stil rafinat si nuantat.

Un roman consistent, cu mister, și final neașteptat.

Doina Ruști, după părerea mea, e un prozator de primă mărime al literaturii actuale.”

O poveste admirabil scrisă

Cu totul copleșitoare este explozia de expresii originale și percutante.”

[Lizoanca la 11 ani ] - o experiență narativă intensă, șocantă și insolită, pe care doar o prozatoare înzestrată cu vână epică și forță interioară o putea oferi.

Un roman cu extraordinare calități literare…

Lizoanca - un roman ca Ciuma lui Camus.

Chiar și cele mai mici detalii sunt veridice în acest roman

http://mno.hu/konyvesirodalom/ezek-voltak-2015-legjobb-konyvei-1321445

Acesta este stil! Este stil care nu are pereche la noi decât la doua persoane: Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu!

video integral

Doina Ruști este o excelentă prozatoare, de mare talent si intuiție

Doina Ruști a obținut tripla, un fel de Mare Șlem al circuitului literar, luînd premiul Academiei Române pentru romanul Lizoanca (2009) după ce primise premiile ASB pentru Zogru (2006) și al USR pentru Fantoma din moară (2008).

Foarte puțini scriitori în viață au obținut toate cele trei mari premii (cel al Academiei se acordă doar o singură dată) și niciunul într-un interval atît de scurt ca Doina Ruști.

"Romanul, cu titlul original Lizoanca la 11 ani, a primit Premiul Academiei Române(2009) și se află în curs de ecranizare. Tradus în germană (Horlemann Verlag, Berlin, 2013), a intrat în bibliotecile publice, fiind considerat o "cutremuratoare carte despre violenta impotriva copiilor", scrisă "într-un stil rafinat si nuantat" (Martina Freier). De asemenea, în Italia, Libero o compară cu Ciuma lui Camus.

Într-un sat de lângă București, în timpurile noastre, se declanșează o adevărată isterie când oamenii află că Lizoanca (11 ani) are sifilis. Descoperindu-se și alte cazuri, fetița este acuzată că a îmbolnăvit tot satul. Treptat, presa, autoritățile, părinții și oamenii de rând cer pedepsirea Lizoancei, devenită inamicul public nr. 1. Ursuză și independentă, cu o voce de brotac bătrân, Lizoanca își impune personalitatea, ținând piept oamenilor maturi.

Povestea ei se leagă treptat de alte întâmplări, secrete mai mari sau mai mici ale comunității. Un inel antic, descoperit prin 1940, episoadele amoroase ale unei veri din anii 70, niște desene animate rusești, răutatea gratuită a unui adolescent, ca și alte fapte întâmplate la finele anilor 80 - duc toate spre un singur om: moș Petrache. Aproape că nu există personaj care să nu fi avut măcar un episod cu acest bărbat. Iar toate aceste întâmplări de demult au legătură foarte strânsă cu povestea Lizoancei." (Il Giornale Letterario, 18 12 2013)

Scrisa de o prozatoare puternica si originala, rara avis in literatura romana postdecembrista, Fantoma din moara nu este doar o aparitie de varf a acestui an editorial, ci si una dintre cele mai convingatoare si expresive fictiuni despre comunismul autohton publicate in ultimul deceniu.

"Manuscrisul fanariot este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureștiului fanariot.

Din perspectiva tehnicii narative, romanul [Mămica la două albăstrele] este o bijuterie în care autoarea se strecoară fără ostentație în pielea fiecărui personaj, rezultatul fiind o rafinată analiză psihologică și contextuală.

Patru bărbați plus Aurelius mi se pare și cel mai interesant. Fantasticul apariției și evoluției lui Cal se completează prin fundalul de regim burlesc al unei vieți culturale în care unii pretind că scriu și alții se fac că citesc.

Doina Ruști știe să creeze atmosferă, mișcându-se cu îndemânare englezească între preciziea detaliului, umor poetic și un touch de horror.

Doina Ruști rămâne aceeași prozatore de forță antrenantă, de o înșelătoare volubilitate capabilă să scoată efecte ambigui din cea mai ternă banalitate.

Doina Ruști compune o carte cu texte frumoase și subtile, solfegiind cu dexteritate pe clapele fantasticului.

Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București are "" o culoare locală, balcanic-fanariotă ce se mulează perfect caracterului magic, ezoteric și halucinant al povestirilor Doinei Ruști.

"În ceea ce privește valoarea literară a romanului, cred că este unul dintre cele mai remarcabile din literatura actuală. Inteligența narativă, fluiditatea acțiunii, expresivitatea mereu surprinzătoare a textului, concizia, pregnanța personajelor, precizia gesturilor caracterizante în interiorul unui episod (scurt și direct atacat, fără introduceri, uneori cu abia schițate reflecții auctoriale) și felul cum fiecare scurt capitol se înscrie în întreg sunt mărci ale romancierului care are o disponibilitate de mijloace ce ar putea face ca și viitoarele sale romane, după Fantoma din moară și Lizoanca să devină evenimente literare importante.

   De la debutul în proză în 2004 cu Omulețul roșu, cuvântul cel mai des întrebuințat în legătură cu romanele ei este vigoare.

   Unul dintre criticii Doinei Ruști a observat că toate personajele ei se decupează la fel de bine, cu o pregnanță ieșită din comun.

lizoanca la pro tv

Dan C Mihăilescu - Omul care aduce cartea, Pro TV

Cu Petrache Notaru ne aflăm în prim mit de întemeiere, ba chiar într-un soi de cosmogonie a păcatului: dacă la baza oricărei societăți umane stă tabuul incestului, această lume în care s-a născut și Lizoanca s-a întemeiat tocmai pe răsturnarea acestui tabu, sub protecția confuză a unor divinități difuze. Romanul Doinei Ruști este deci mai „romanesc“ decît o afirmă însăși autoarea.

Cartea (Lizoanca) e de un realism puternic, solid, construită cu acel condei sigur de sine al „prozatorului obiectiv.

Fantoma din moară,
Polirom, 2008

fantoma din moara

"Fantoma din moară este un roman fabulatoriu, pe linia autobiografismului, în care realismul magic și realismul cotidian se împletesc. [...]

În această moară, care este axis mundi, centrul, vatra și obsesia satului, în care personajul nostru nu știe dacă s-a întâlnit cu îngerul sau cu diavolul, în acest sat are loc un omor, ca la obârșia lumilor: un anume Max, un epileptic, este omorât din greșeală [...] și toată lumea este obligată să tacă, toată lumea are deci o complicitate la omor. Cu toții am fost complici la ceea ce ne-a zidit și ne-a pedepsit. Aceasta este parabola comunismului. Un roman care are pastă, vânjos și, repet, care face bună pereche cu parte ori cu părți din Orbitorul lui Cărtărescu.

Doina Ruști are vocație de constructor, capacitatea de a plăsmui o ficțiune cu miză și o imaginație debordantă.

   Fantoma din moară (Polirom, 2008) este, din punctul meu de vedere, cea mai bună scriere de ficțiune apărută anul trecut.

Personajele desenate de Doina Rusti sunt impecabil de adevarate: autoarea are darul mai rar de a privi in acelasi timp sintetic si contingent, incadrand detaliul in portret.

Scenele imaginate sint stringente, iar succesiunea lor in cascada copleseste. Unui astfel de talent i se potriveste bine tema comunismului, demonia istorica a celor 45 de ani nenorociti ai Romaniei in spatiul inchis al unui sat.

Cu al treilea său roman, pe cât de ambițios, pe atât de reușit, Doina Ruști intră în elita prozei noastre încă tinere.

Bianca Burța-Cernat

Dacă mi s-ar cere să recomand anumite personaje, pagini sau secvențe din această a doua parte a romanului Fantoma din moară, n-aș ști la ce să mă opresc mai întîi, pentru că aproape totul este, aici, remarcabil.

    Miezul romanului e, dintre cele trei parti,  partea a doua, Moara: numara ceva mai mult de 200 de pagini si este exceptional.
   In aceasta secventa comprimata de spatiu-timp ies cel mai bine la iveala marile calitati ale autoarei; ele sunt constructia si capacitatea de a sugera textura unei umanitati.

Mihaela Ursa

   Mai degrabă decât modelul Marquez, romanul de față activează modelul unui Salman Rushdie din Rușinea.

Povestirea este scrisa la foc încins, cele doua planuri narative  se topesc intr-un melanj imaginativ strălucitor. Intr-adevăr, avem in fata un roman unitar, egal ca valoare, de la prima la ultima pagina.

   Înainte de a fi un roman al supranaturalului manifest, Fantoma din moară e cronica, remarcabil conturată, a unei comunități distruse în epoca "omului nou". Cu instinct de romancier veritabil, Doina Ruști se ferește să caracterizeze pozitiv ori negativ oamenii și faptele lor.

Cartea [ Fantoma din moară ] Doinei Ruști pune în locul subversivității politice o subversivitate estetică, aruncă peste bord falsele probleme etice ale personajelor din „romanul obsedantist“, ocolește abstractizările găunoase, disprețuiește emfaza.

   Prima impresie: Fantoma din moară e chiar roman, spre deosebire de alte „romane" inghitite in ultimii ani; gasim aici personaje articulate, intriga, descrieri neinventate, realism crud, limbaj deloc fortat. Totul curge alert, ca viata deloc idilica a satului comunizat.

  Eu am citit intregul roman cu dintii involuntar inclestati si cu pumnii strinsi. Cred ca este aproape imposibil pentru orice om, oricit de sceptic in ce priveste regimul dinainte de 1989, sa nu ramina revoltat si incrincenat rememorind fapte despre care stim cu totii ca au fost adevarate.

Fantoma din moară poate fi considerat un roman total despre comunism. Având forța epică necesară, abilitatea de a crea personaje tridimensionale, cu precizia descriptivă care reface atmosfera „întunecatului deceniu” în fiecare detaliu, romanul reușește să resusciteze reprezentarea de gradul întâi a comunismului (ca regim totalitar coșmaresc, care nu lasă loc râsului sau uitării), combinând-o cu nuanțele inedite ale reprezentării de gradul doi (istoriile alternative, secundare în confruntarea cu teroarea principalului).

"Doina Ruști creează o fantomă „colectivă”, conștientă că toate „personajele” acestei lumi au asistat pasiv la o crimă, obișnuindu-se cu vina și minimalizându-i dimensiunile.

Zogru, Ed Polirom, 2006

zogru

Odată cu "Zogru", după cum s-a spus, Doina Ruști a creat nu doar un personaj, ci și un întreg univers epic complex, zugrăvit în culori schimbătoare, ludic sau tragic în funcție de epocă, și, mai cu seamă, de protagoniști. Această lume exprimă bucuria auctorială – dar și "lectorială" – a invenției pure și un gust al aventurii care antrenează cititorul, invitându-l să abordeze, prin ochii, uneori nevinovați, uneori malițioși ai lui Zogru, sub îndrumarea unui povestitor discret, scenarii și psihologii care se derulează ca ferestrele unei hipertext.

„Zogru este un nemuritor, un “om care nu știe să moară”,care parcurge fluxul istoriei, intră în trupul oamenilor, conferă pasiuni transmise prin intermediul unui fir comun între individualitățile în care stă. În acest mit se deschide spațiul îngust al istoriei. Accede la acea temporalitate a fantasticului care, în fond, nu este altceva decât o revenire la uman a unui demon, a unei legături nefericite cu pământul.

Tema vampirului și reabilitarea lui atrage scriitorii din zilele noastre mai ales în linie erudită și cu intenția de a oferi o nouă teorie privind cazul istoric (în spiritul de romanele lui Umberto Eco). Iar Doina Ruști are exact profilul acestui scriitor erudit.

   "Zogru" rămâne unul dintre cele mai valoroase și mai insolite romane din câte s-au publicat în ultimul deceniu.

   Structural, atât "Omulețul roșu" (Ed. Vremea, 2004), cel dintâi roman al Doinei Ruști, cât și recentul "Zogru" (Ed. Polirom 2006) dau dovada însușirii tiparelor de construcție a textelor în regim world-wide-web. Această noutate de format reconfigurează, de fapt, soluții narative îndeajuns de rodate în tradiția literaturii universale. În primul caz, clasicizatul schimb de misive între personajele romanului epistolar se convertește în destăinuiri pe chat, întreținute și comentate într-o comunitate de nikname-uri.

În "Zogru", unde specia narativă luată în considerare este cea a romanului picaresc, modalitate de prezentare epică devine mai subtilă, mai detașată, de explicită tehnicitate stilistică, într-un act salutar de recuperare a seducțiilor uitate ale povestitorului.

   Puțini prozatori de azi ar putea relata cu atâta siguranță o întâmplare imaginară.

   Acest Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiridușii, cu kobolzii , dacă vreți îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreți îl înrudim cu romanul fantastic, cu ce înseamnă demonul în romanul rus, dacă vreți îl legăm de romanul picaresc.

Zogru este un roman scris de un om îndrăgostit de lume, care știe să-i etaleze acesteia frumusețile. Una dintre cele mai persistente impresii după lectura cărții este ceva din vitalismul și prospețimea Visului unei nopți de vară.

   Ambele procedee sînt reușite, așa cum reușită e povestea în întregime, care prinde cititorul în chingile ei narative și-l ține acolo pînă la sfîrșit. Dar cred că cel mai bine îi ies Doinei Ruști scenele de epocă medievală, scene tratate însă dintr-o curajoasă perspectivă contemporană, cu un lexic amestecat - arhaisme, dar și comparații cu George Clooney, de pildă - și permanent pigmentate cu un fel de sentimentalism atașant, cald, cu o înțelegere melancolică a relațiilor umane...

Ovidiu Verdeș
 
   Procedeul coborarii miraculosului in cotidian aminteste, prin efectele sale umoristice, in primul rand de Bulgakov.

   Prozatoarea dovedește un condei îndelung exersat, erudiție, un simț al povestirii care lipsește autorilor contemporani și, mai presus de toate, un stil care îi poartă amprenta inconfundabilă.

   Zogru: poveste faina, scriitura alerta, imaginatie bogata. Unul dintre romanele adevarate, cu poveste, din literatura romana contemporana.

   Este o scriitura voluptoasa, plina de farmec, construita cu multa acuratete. Ar putea fi apropiata de proza fantastica a lui Vasile Voiculescu.

   Doina Ruști a creat un personaj delectabil, pe care îl exploatează de-a lungul întregului roman. Zogru este un insider la propriu, dar și la figurat. E instrumentalizat pentru a se "accesa" diferitele momente și contexte istorice și a se recupera specificul lor, limbajele vechi, parfumul arhaic.

   Fabulosul, miraculosul, supranaturalul interferează cu istoria mică, la firul ierbii, inclusiv în regimul diurn. La un Pitic atoateștiutor, un Ciung amenințător și un Om Negru ceva mai liniștit, să adăugăm fantomele, glolele și morgonii "cenușii, mototoliți și pânditori" care se deplasează fulgerător prin aer și stau ciorchine în jurul muritorilor.

Un roman consistent și palpitant.

Doina Ruști nu spune, ca Cioran, că poporul său suferă de înfrângere endemică. Nu afirmă nici că poporul său suferă de ulcer incurabil și nu găsește în suferințele lui „o drama fără rost”, de care nu se interesează nimeni. Doina Ruști povestește soarta unui popor care a suferit, la fel ca și al nostru, la fel ca multe alte popoare în lume. De asemenea, ea povestește despre dragostea oamenilor și iluziile lor, despre josnicia și speranțele lor, despre credințele lor, despre ceea ce este statornic în inima omului și despre metamorfozele eticii omenești. Pentru Doina Ruști toate acestea au importanță, deoarece omul este văzut ca o sumă a circumstanțelor existențiale, fie ele impuse ori arbitrare.

Plăcerea metamorfozei nu îl prinde în mreje doar pe duh, ci și cititorul trăiește voluptatea de a fi transportat prin epoci și minți diferite.

Nu e thriller, nu e politista, nu e de aventuri, nu e fantasy, nu e horror. Dar are din toate cite ceva. Cartea Doinei Rusti este un cocteil (cu tarie, aroma, stil) care multumeste – sau ar trebui s-o faca – pe toata lumea.

Omulețul roșu, Ed Vremea, 2004

omuletul rosu

   "Omuletul rosu este un roman fermecator, conceput ingenios. Are mult adevar expus intr-o forma plina de umor. Are personaje memorabile, intre care misteriosul "omulet rosu". Este incarcat de un realism atroce, expunind o viziune cit se poate de veridica asupra realitatii strict contemporane, dar evadeaza in fantastic la fel de firesc precum se ridica la cer, pe cind intindea rufe la uscat, vestita Remedios a lui Marquez.

Omulețul roșu - o carte cu adevărat seducătoare.

   Romanul de debut al Doinei Ruști, intenționat ca "roman pasiv", impresionează mai ales ca roman "brut". Încă din primele paragrafe spiritul de observație covârșește epicul și personajul principal devine nu Laura Iosa, ci societatea românească, surprinsă aici în culori care variază de la păstoasa picanterie flamandă la fragilitatea prăfoasă de insectar.

   Inteligența, inclusiv sub forma inteligenței artistice, i-a fost autoarei de mare folos în alegerea formulei și, mai ales, în acoperirea acesteia în text! Un roman [Omulețul roșu] pe care-l citești cu plăcerea lecturii unui roman polițist, însă cu miză estetică reală. Ce-și poate dori mai mult un autor? Dar un cititor?

"Omulețul roșu" îi apare Laurei ca o frumoasă iluzie salvatoare ("am zis că trebuie să fii îngerul meu"), luând ulterior formă umană "fără aripi, cu trăsături regulate și fascinante de bărbat tânăr și ironic" și însoțind-o permanent pe eroină în căutarea disperată a iubirii. "Domnule doctor, am 43 de ani și m-am îndrăgostit de un bărbat tânăr, mai tânăr cu zece ani decât mine...","Am convingerea, chiar și în pofida tuturor diagnosticelor savante, că mintea mea este întreagă și că un om normal se poate îndrăgosti de cineva pe care nu l-a văzut niciodată.

Laura devine o Alice pendulând între o virtuală și iluzorie Țară a minunilor (alazar), plină de capcane semantice ("Trebuie să ajungeți la Vila Rosa"), și un dâmbovițean Bâlci al deșertăciunilor tranziției, ostil și amoral. Tocmai împletirea filonului fantastic (apariția omulețului roșu, vederea semnelor și descifrarea sensului lor ascuns) cu elemente ale cotidianului imund, zugrăvit cu accente ce glisează între ironie și sarcasm, dau savoare acestei scrieri despre condiția intelectualului în vremuri de tranziție.

Puțin lipsește acestui roman [Omulețul roșu] pentru a se înscrie în seria docu-fiction-ului. Dar farmecul cărții provine tocmai din ceea ce lipsește: plăcerea de a plăsmui lumi imaginare, adică realități pe care le puteți atinge cu mâna. Cine e omulețul roșu? Ei bine, ați putea fi chiar dumneavoastră!