Doina Ruști

Timpul trecut: mort dar cu pretenții. Patru bărbați plus Aurelius
Când citesc romane, intru în fibra lor nevăzută și mă transform în plăcintă, în vierme, în moluscă, ascunsă în buzunarele călduțe ale altei minți. Patru bărbați plus Aurelius
Iubirea neîmpărtășită ține un an. Dacă e mai mult, vorbim despre o boală. Patru bărbați plus Aurelius
Cu cât sunt mai inculți, cu atât sunt mai necruțători (cronicarii). Patru bărbați plus Aurelius
Nimic nu mi se pare mai primejdios ca un bărbat aflat pe la 40 de ani. Când ajung la vârsta asta sunt loviți de premoniția ratării și intră într-un fel de turbare. Patru bărbați plus Aurelius
Aurelius era un fel de majordom al bunicului meu, o prelungire tăcută și fandosită. Patru bărbați plus Aurelius
Strada Batiște este ca o felie de pâine uitată în cuptor. Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
În orice cămașă în carouri hibernează tristețea stăpânilor ei. Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
Ura e ca o ciupercă bolnavă, deasupra unui creștet înfierbântat Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
Amintirile încep când peste timpul trăit în prezent, se împing accidental alte întâmplări deja fumate, nu tocmai ele însele, în forma lor vie, ci ecoul, negativul lor. Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
În grădinile ample ale visătoriei, rătăcește întodeauna un nume ciripitor și banal. Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
Dimineața de ieri - un timp viu și foșnitor, ale cărui semințe îți cresc răsfățate în miezul creierului Polirom Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București
Sub soarele egofiliei globale nimeni nu-și pierde timpul să scrie despre altul! Fantoma din moară
Făuritorii istoriei sunt cruzi, ucigași și incendiatori de cărți.  Fantoma din moară
Comunismul - o istorie de cauciuc ars. Fantoma din moară
În comunism și Dumnezeu era vinovat. Fantoma din moară
Buni și răi, la grămadă, toți se cuibăresc cu mulțumire sub același ambalaj pe care e desenată fața vicleană și nerușinată a unui conducător trecător, ca și ei. Fantoma din moară
Sfârșitul unei epoci e ca atunci când sugi în nări mirosul prafului de vară și al prafului vechi, cu impresia acută că asiști la o întâlnire de dragoste. Fantoma din moară
Neicușoru continua să fie pata grea și vie de pe ochii ei plânși. Iar când se gândea la el, sub sânii mici, începeau să se zbată aripile nevăzute ale unei fantome, ea însăși prigonită, refugiată în moară și ascunsă apoi în sângele trecător al unor oameni. O picătură infimă de viață, ce-a supraviețuit cu greu, într-o istorie de cauciuc ars. Fantoma din moară
Ce este de fapt o generație? O clică luptătoare. Iar în umbra clicii, taie și spânzură disperații. Fantoma din moară
Cine schimbă de fapt lumea? Voievozii care au tăiat capete, industriașii care au sărăcit mii de oameni, poeții care au călcat peste cadavrele altor poeți. Fantoma din moară
Comunismul - o istorie care a vomitat puternic peste toți oamenii ei. Fantoma din moară
Comunismul - fruntea înaltă și murdară a lui Gabriel Neicușoru. Fantoma din moară
Îi zâmbea din nou și pentru că Neicușoru nu știa ce să facă, fantoma se lipi de brațul lui, făcându-l să se urnească și să meargă mai departe. Fantoma din moară
Se întoarse alene, ca să-și adune gândurile și atunci îi apăru drept în față fantoma. Era mai mică decât cum o văzuse cu câteva zile în urmă. Arăta ca o eșarfă spumoasă, aruncată neglijent peste trupul neliniștit al unui gușter. Fantoma din moară
Niciunul dintre cei care țin în cuprinsul sufletelor lor aripa neliniștită a fantomei din moară nu bănuie că și alții, mulți chiar, trăiesc aceeași dulce emoție secretă a osmozei începută între zidurile de foc. Fantoma din moară
Când un câine trage să moară, omul îi crapă capul cu un par, ca să-i scurteze suferința. Lizoanca
Oamenii cască gura la suferința cuiva nu pentru că le-ar păsa, ci ca să poată povesti mai târziu. Lizoanca
Pentru toți din sat, adevărata autoritate sanitară era ea și nu din vina ei nu se puteau trata chiar aici — ce n-ar știi ea ce să le facă? Asta era culmea! Știe prea bine! Numai că niște legi nenorocite nu-i dau voie să scrie rețete, căci în țara asta toți oamenii de valoare sunt ținuți cu fruntea-n rahat. Lizoanca
Cine trece fără să se uite în stânga și-n dreapta e din capul locului ocolit de lume și nu reușește nimic la viața lui. Lizoanca
— Cu cine ți-ar plăcea să semeni dintre oamenii pe care-i cunoști? Lizoanca se gândi o bună bucată de vreme. Aceasta era chiar o întrebare grea. Cu părinții nici într-un caz, pe Tori nici n-o punea la socoteală, Goarna se cam nasolise, era nefericită tot timpul, Vică mirosea a lapte stricat, Greblă era cam mototol. Nu-i plăcea nimeni într-așa măsură încât să vrea să fie ca el. Nici măcar Trestiana. De ce-ar fi vrut să fie ca cineva? Ea voia să fie exact cum era. Lizoanca
Sub cerul de vară nu erau decât ei doi, față în față, și creanga proaspătă, din care mai mustea încă sucul. Ea mergea cu spatele, uitându-se drept în ochii lui, cu fața congestionată, încercând să descleșteze palma paternă din jurul gâtului. El o ținea strâns, atent să n-o scape din chinga de dud, pe care încercase zadarnic să i-o petreacă peste brațe. Erau doi oameni legați pe viață și care se urau nețărmurit. Lizoanca
Nicio femeie nu trebuie să nască un copil băgat cu forța în ea. Lizoanca
Nimic important nu poți face cât timp simți în ceafă ciocul de fier al părintelui. Lizoanca
invidia crește susținută din toate părțile, și de ură, și de umilință, și de gândul că viitorul cel viguros este pus în primejdie. Lizoanca
I-am făcut semn șoferului să pornească, dar și ăla era capsat: — Dacă vreți să vă lămuriți cu dânșii, ar fi mai bine să coborâți din mașină! Prietenul Juliei, sau ce era, nu părea cine știe ce. Mă bătusem la viața mea cu bărbați și mai fioroși. Când l-am auzit că pomenește de mama, pe care începuse s-o ponegrească într-o engleză aproximativă, numind-o „curvă norvegiancă“, am deschis portiera și i-am băgat un cap drept în gură. Urlam cât mă țineau plămânii, ca să mă audă și vaca de Julia: — Sunt irlandez, în pula mea de proști, sunt din Belfast, unde se trage cu mitraliera pe stradă! Logodnica
Doi oameni cărora le este dor unul de altul se află deja într-un act de iubire. Depinde doar de ei ce valoare dau acelor prime impulsuri de conchistador. Mămica la două albăstrele
Mistuirile efemere nu au importanță, în comparație cu sentimentul înalt că în urma hoitului tău putrezitor continuă să palpite emoția unei întâlniri adevărate. Mămica la două albăstrele
De ce trăiesc? Ca să trec strada și să mă pup cu Nino! Mămica la două albăstrele
Există nefericiți care adoptă copii ca să-i infecteze cu nefericirile lor! Mămica la două albăstrele
Orice acuplare privită ca un simplu affaire e ca un gândac pe trahee, ca un muc de țigară murdărit de un ruj străvechi. Mămica la două albăstrele
Plagiatul îmi amintește șirul lung de profesorime ipocrită și cohortele de studenți obligați să învețe același tipar. Mămica la două albăstrele
Atracție este un cuvânt ca un ciob de sticlă. Mămica la două albăstrele
A fi alături de familie poate să fie în multe cazuri mai imoral decât să te dezbraci în piața centrală. Mămica la două albăstrele
Suferința de a nu fi iubit este mai intensă decât forța celei mai grandioase iubiri. Mămica la două albăstrele
Ceea ce contează până la urmă, din toată viața asta de rahat, este doar fluxul foșnitor, care continuă să lege oamenii chiar și după ce s-au despărțit. Mămica la două albăstrele
Uneori, rămâne în memorie numai o punte fierbinte către un om iubit timp de o singură vară. Mămica la două albăstrele
Dincolo de asaltul mai mult sau mai puțin hormonal, se află speranța că acest impuls răscolitor îți va supraviețui. Mămica la două albăstrele
Orice copil adoptat vrea să-și găsească părinții! Adevărații părinți, de unde îi vine sângele și puritatea. Mămica la două albăstrele
La școală, se știe că, dacă nu dai cu gura, ești ca și mort. Polirom Mămica la două albăstrele
Iubirea - fericirea de a fi doar o cârpă care putrezește în rana unui străin. Manuscrisul fanariot
O hârtie scrisă de-o mână de om e de multe ori numai consecința unor întâmplări rămase în umbră. Iar între multele fapte ascunse în slova manuscrisului nostru se află și o dimineață din viața Mandei, fără de care ziua manuscrisului n-are nicio valoare. Manuscrisul fanariot
Libertatea nu este decât lacrima care sapă în carne. Manuscrisul fanariot
Leun era numele lui ascuns, pe care numai limba de șarpe a Trancăi știuse să-l dibuiască. Iar acest nume se foia prin toate cotloanele, ca o boare, ca un fâșâit, ca un oftat colectiv. În sângele lui acest nume făcuse pui. Manuscrisul fanariot
Timiditatea este când omul zâmbește cu niște dinți de cățel. Manuscrisul fanariot
Peste Dâmbovița pluteau norii, iar în zare se mișca Bozăria. Leun deschise fereastra. Din mâlul râului i se ridică până-n nări mirosul orașului, iar dintre tufele de boz gurile mici îl strigară pe nume. Manuscrisul fanariot
În ciuda reputației sale de loc vesel, Bucureștiul este plin de suspine. Manuscrisul fanariot
Numele Bucureștiului este făcut din flori de zarzăr și din fierbințeala ardeiului perpelit pe cărbuni Manuscrisul fanariot
Leun, acest Leun amenințat să ajungă un kilipir, aninat la brâul de mătase al boierului Dan Doicescu, arăta ca trecut prin taifun. Părul îi ieșise umezit de sub fes, saricul era căzut pe frunte, iar fermena lui cu mâneci brodate arăta ca o cârpă. Manuscrisul fanariot
Femeia dorită este ca afionul după care îți arde gura, e ca jalea care te face grămadă pe la apus. Manuscrisul fanariot
Str. Lipscani este tapetată integral cu chemări, de unde și credința bucureștenilor că cine trece pe-acolo nu se mai întoarce niciodată acasă. Manuscrisul fanariot
Niciun drum nu e mai greu pe lumea aceasta decât cel de întoarcere în locul din care ai plecat bătându-te cu pumnul în piept. Manuscrisul fanariot
Din aprilie până la sfârșitul lunii octombrie, bucureștenii trăiesc repede și într-o nepăsare totală, iar după ceea, până când înfloresc zarzării, cad într-o tihnă de stăpâni ai caselor lor. Manuscrisul fanariot
Iei și pleci mai departe sau pierzi timpul împărțind cu un om care, în absolut toate cazurile, te face să-ți iasă pe nas fapta ta bună. Manuscrisul fanariot
Zoica se evaporase, lăsând în urmă un val de parfum, pe care-l traseră în nări, pe rând, camerista, bijutierul și însuși mirele, lăsat cu buza umflată de nedumerire. Pe tavan se vedea o pată mică, mov, ca floarea de liliac. Manuscrisul fanariot
Chilipir este un cuvânt topit de soarele beat al Stambulului. Manuscrisul fanariot
În cuvinte trăiește fantasma unei aspirații, clonate, devenită peste noapte o stăpână de fier. Manuscrisul fanariot
Un om care trăiește la maximum învață să se bucure singur. Manuscrisul fanariot
În istoria românilor există un singur motiv de mândrie: Bucureștiul, acest oraș cu numele ca o haită de câini. Manuscrisul fanariot
Bucureșteanca a luat un pui de turc, găsit prin Stambul, un adolescent uns deja cu otrăvurile vieții, pe care l-a înfiat, dându-i numele Ghiorma, de al cărui viitor glorios nu se îndoia câtuși de puțin. Iar acest copil de suflet, care era în mod normal destinat să ajungă hrană pentru ogarii imperiali, s-a înfipt în istoria Bucureștiului atât de bine, încât chiar și astăzi îi mai este pomenit numele. Manuscrisul fanariot
Amăgirea este un fel de vrajă, o înșelătorie subțire, un truc de fezandat inocenți. Manuscrisul fanariot
Cuvântul țigan este descins din numele lui Goiu Lizate Tyaga, vagabondul pentru al cărui vis nebunesc urmașii lui n-au păstrat nicio urmă de stimă. Manuscrisul fanariot
Amăgirea promite, îți arată un viitor făcut din cocoși roz. Manuscrisul fanariot
Amăgirea este un sărut care doare. Manuscrisul fanariot
Strada se umpluse de fum, iar clopotele bisericilor băteau nebunește. La acestea se adăugau și cădelnițele, mânuite popește de copiii casei lui Mantu, țigănuși experți care colindau străzile, înarmați cu afumătoare de argint și cu stropitori din care se risipeau parfumuri calde și dulci, ca săpunul de Creta, anunțând în tot Bucureștiul nunta Zoicăi. Manuscrisul fanariot
Există o liniște care rupe legăturile dintre oameni. Manuscrisul fanariot
Omul hăituit capătă o încredere oarbă în destin, răspândită și transformată, cu timpul, într-un un adevărat corpus de superstiții cu caracter geografic. Manuscrisul fanariot
Kilipir dădea însăși măsura ratării. Era nu doar pumnalul aruncat în mijlocul frunții, ci un cui înroșit, un burghiu făcut ca să zdrobească în timp, cu cea mai înceată mișcare, carnea unui om condamnat să-și piardă pe rând casa, numele și credința. Manuscrisul fanariot
Când fiecare cuvânt e în căutare de fraze, orice accidente sonore contează pentru mersul capricios al istoriei. Manuscrisul fanariot
Marea dramă a Bucureștiului este că un oraș cu o acustică perfectă este locuit de niște oameni afoni. Manuscrisul fanariot
Orașul se mișca lent, ca o picătură de apă rostogolită pe un geam lovit de căldura amiezii. Manuscrisul fanariot
Numele poate fi pierdut, înlocuit, compromis, stâlcit sau furat. Manuscrisul fanariot
În gâtul lui părea să se deschidă o hală imensă. Vocea îi ieșea rugoasă, dar amplă, ca dintr-o tobă pe care cineva a călcat-o în picioare, ca apoi să strecoare în ea un pai umezit, prin care ieșea cu durere glasul captiv și contorsionat prin cotloanele bietei tobe scâlciate. Manuscrisul fanariot
Brăiloiu, cu bărbuța periată la fir și scurtată ca bidineaua, trecea printre musafiri, lăsând să-i fâlfâie pulpanele trandafirii ale anteriului nou-nouț. Manuscrisul fanariot
Falnicul Goiu Lizate Tyaga plecase într-o călătorie împreună cu familia, care însuma o mie de capete. Era convins că stăpânea arta sunetelor și că oriunde în lume s-ar fi dus ar fi putut să pună cu botul pe labe pe oricine, chiar și cetăți întregi, printr-un singur cuvânt rostit cum trebuie și înfipt în creierul nătâng al străinilor. Manuscrisul fanariot
Orice poveste e compusă din cuvinte, iar între ele sunt unele ca niște păianjeni. Nu sunt făcute din sunete curate, ci din protestele discrete ale unor fantome, cuibărite în fibra precară a hematiilor omenești. Manuscrisul fanariot
Evaluând situația la rece, Maiorca nu era decât o nucă într-un copac pe cale să devină mobilă pentru boierul Doicescu. Manuscrisul fanariot
Curând, noaptea acoperi orașul. Dintr-o parte se vedea legănarea ișlicelor, iar din cealaltă sclipeau dinții albi ai țiganilor. Manuscrisul fanariot
În primul rând, apăru Brăiloiu, în cupeul de un verde-smarald, în urma căruia țopăiau 12 călăreți strânși în haine de un alb-argintiu. Manuscrisul fanariot
Apoi apăru și Riga din Veleștin cu o voce de țambal, povestind în răscrucea de la Hanul Șerban-Vodă tot felul de istorii care dovedeau că nici nu existau vrăjitoare. Manuscrisul fanariot
În buza porții erau aliniați vreo cinci țigani ai boierului Brăiloiu. Nu trebuia să-i întrebi ai cui sunt. Se distingeau imediat în mulțime prin mutrișoarele înțepate și prin faptul că nu intrau în vorbă cu nimeni. Cu buzele strânse, subțirei ca și stăpânul, țiganii lui Brăiloiu arătau ca niște viespi abia ieșite din ou. Manuscrisul fanariot
Cuvintele înfundate umplură pe nesimțite câteva spații, între cotcodăceala găinilor din curtea boierului Doicescu și conversația scurtă a unor pariori din Piața de Zdrențe. Manuscrisul fanariot
Până seara, Mitu se strecură în sute de minți, ba păros ca un lup, ba înzestrat cu un ștremeleag care fu descris cu amănunte, începând cu lungimea de aproape un cot și continuând cu bățoșenia și capul falnic aburit ca un dovleac abia scos din cuptor. Manuscrisul fanariot
Inima îi prinse o viteză așa de mare, încât însuși Sf. Spiridon, patronul pantofarilor bucureșteni, fu mișcat și, făcându-i-se milă de bietul Leun, care străbătuse Imperiul pentru un vis, îi trimise cea mai bună mângâiere pe care i-o putea da acest oraș. O înjurătură îi ajunse-n timpan. Manuscrisul fanariot
Du-te-n pizda mă-tii e un act de bunăvoință, un deget ridicat în momentul oportun, o atenționare, un ajutor dat la nevoie și chiar o dezicere politicoasă de cineva care-a greșit drumul. Spune pe scurt ceea ce ar fi zis un discurs lung despre punctele slabe. Ai greșit! Asta e! Dar poți s-o iei de la capăt! Hai să ne facem că nu s-a-ntâmplat! Ești nou, nenăscut, șters din istorie. Poți să te naști iar! Manuscrisul fanariot
Țiganul era descendentul frichinisit al îndepărtatului tyagan, vagabondul, un urmaș care intrase în necazuri, prins, vândut, cu valoare exactă de 5 taleri, cât dăduse cojocarul pentru răscumpărarea lui. Kiriță trecu prin minte toți țiganii pe care-i cunoștea și, în timpul scurt cât dură depoziția popii Mitu, deveni dușmanul de moarte al cuvântului țigan, descins din numele unui strămoș pentru al cărui vis nu avea nicio stimă. Manuscrisul fanariot
Printre frunzele obosite, mii de guri nevăzute își lăsară suspinele, acele guri mici, ascunse în cutele lumii. Guri care n-au mai mâncat, cotropite de o singură poftă. Guri care strigă, guri care șușotesc pentru o singură ființă. Gurile inflamate, din care au mușcat alte guri hăituite de moarte. Manuscrisul fanariot
Leun gusta epilepsiile cărnii în Bozărie, iar bătrânii boieri sorbeau afion, închiși în iatacuri, perindând prin minte toate pizdele care-i făcuseră să se simtă bărbați. Manuscrisul fanariot
Ochii lui Tilu arătau ca două băltoace în lumina de liliac a serii. Îi simțea răsuflarea în care se amestecau lichioruri și tutun cald. Buzele groase se mișcară din nou și în gangul peste care începuse să domnească teroarea se risipi un cuvânt scurt, ca o lipăială de papuci noi. Manuscrisul fanariot
În iatacul lui Dan Brașoveanu Doicescu era fum ca într-o ospătărie de han. Boierul se plimba, numărându-și pașii. Smocul de păr aliniat deasupra sprâncenelor arăta ca o coadă de drac. Manuscrisul fanariot
Trecutul e ca un câine care îți rupe fără întrerupere turul, în timp ce pre­zentul este o potaie care te păcălește s-o ții în brațe, făcându-te să uiți viitorul - un ogar din rasa afgană. Mâța Vinerii
Dacă mă credeți, și-acum simt gustul trădării la fel, ca pe-o răsuflare de seară, în care se-amestecă parfum de cafea și mișcarea metalică a unei uniforme de arnăut. Mâța Vinerii
Într-o seară tihnită mi-am găsit un loc bun și-un pled de mătase și-am deschis, în sfârșit, marea carte a satorinilor. Cum îmi povestise Maxima, era un fel de listă, fiecare satorin fiind înscris acolo, cu numele și valoarea lui. Plus un portret pictat. Colorată, te îmbia s-o citești și, pentru că era mare, o puteam sprijini pe genunchi, așa cum cred eu că ar trebui citită o carte. Mâța Vinerii
Nu-ți pierzi timpul cu omul darnic. Nu te întinzi la băut. Nu faci filozofia gestului său. Și nici nu-l treci pe lista de prieteni. El rămâne doar un garant – omul cu banii. Mâța Vinerii
Oamenii care tac de multe ori nu sunt slabi, nu sunt rușinați. Frica lor de a nu se arăta mai proști decât ceilalți le pune lacăt la gură, îi arată neghiobi. Mâța Vinerii
Omul oropsit, dacă nu moare, se face călău. Mâța Vinerii
După ce întorcea friptura pe partea cealaltă, începea nebunia, ca într-un suflet îndrăgostit. Tot ce mai urma după asta, salatele, garniturile și alte însoțitoare ale fripturii se transformau în bilete de dragoste, în buchete de flori și în serenade, prin care bărbații își trimit dorințele și veștile despre mersul sângelui lor. Numai că Silică nu se gândea la femei. Mâța Vinerii
Trei-ul este cifra ipocriziei. Distruge perechea. Dă iluzia perspectivei. Mâța Vinerii
Prin visul cuiva va trece o pisică, dizolvată în aburii serii, iar acel visător de pisici va fi primul meu cititor. Mâța Vinerii
Uneori scrisul vine din speranța că vei găsi aliați. Alteori e doar rezultatul unei vanități fără margini. Mâța Vinerii
De cele mai multe ori lucrurile grave se întâmplă nu pentru că stăpânul nu știe povestea, ci pentru că n-a auzit-o cum trebuie. Mâța Vinerii
Orice fugă are gustul păcatului, te preface-n milog. Mâța Vinerii
Legăturile lui cu morții au început timpuriu. Întors din Florența, unde studiase filozofia, și-a căpătat faima, anunțând că va veni întunericul peste oraș. — Mâine, a promis el, la ora prânzului, totul o să se-ntunece! — Eclipsă de soare, au spus unii, care mai văzuseră așa ceva. — O, nu, a zâmbit Perticari, dezamăgit, întunericul de mâine e adus de un hoț vrăjitor! Mâța Vinerii
Amiaza este o pisică de miere care se plimbă prin sufletul meu. Mâța Vinerii
Căci o mâncare nu este doar nutrețul care face carnea să crească, ci un amestec de fapte și de parfumuri, un timp total. Mâța Vinerii
O mâncare cuprinde întâlnirile, pasiunile și aspirațiile unui număr mare de oameni. Mâța Vinerii
Am urcat o sută de trepte, având grijă să nu-mi agăț rochia în trandafirii care ieșeau ordonat din marginea scării. Când am ajuns sus, eram asudată. Rochia, care era rochia mea vărgată, mă ardea. Pe verandă, între două coloane, dormita un matuf, ca un câine care nu știe că există pericole. Mâța Vinerii
În ochii unui om se vede întotdeauna mâncarea pe care-a băgat-o în el. Mâța Vinerii
Jupânul Ispas era tot negru, făcându-mă inițial să cred că era îmbrăcat. Am căscat ochii și curând mi-am dat seama că n-avea nicio haină pe el. Rămăsesem lângă un prun, fără puterea de-a mai face vreun pas. Nu mă vedea. Nu pentru că n-aș fi fost la vedere, ci pentru că avea ochii închiși. A fost prima oară când am văzut un bărbat dezbrăcat. Mâța Vinerii
Oamenii generoși sunt pomeniți în cărți, însă în viața de toate zilele nu fac doi bani. Mâța Vinerii
Cea mai grea dintre toate pe care un om e destinat să le ducă este speranța care te golește de sânge până la moarte. Mâța Vinerii
Amintirile sunt niște molii ascunse în haine. Mâța Vinerii
Se zice că omul n-are dreptul să-și ia singur viața, dar de fapt e un fel de scuză, pentru că nu are curajul s-o facă. Mâța Vinerii
Moartea nu este decât un pitic fără suflet de care i-a fost milă cuiva, la un moment dat. Mâța Vinerii
În lumina Stambulului, făcută de lună și stele, grecul și macedoneanca au devenit o singură ființă. Și-au deschis sufletele, și-au împărțit micile lor păcate. Au gustat împreună din dulceața pe care fiecare o păstra pentru altul. Mâța Vinerii
Dulceața poveștii este dată de felul în care se deschide o gură. Mâța Vinerii
În cazuri dramatice, oamenii sunt incapabili să-și imagineze răul cel mai amar, dar sunt plini de speranțe. Mâța Vinerii
Dacă vrei ceva, trebuie să ceri. În niciun caz nu aștepți ca prostul! Mâța Vinerii
Nasul curiosului e mai periculos decât toate armele lumii. Mâța Vinerii
Capcanele unei cifre sunt multe și neînchipuit de întortocheate, precum caria care sapă în dinți. Mâța Vinerii
Cifrele sunt perverse. Nu sunt pentru visători ori pentru mințile crude! Mâța Vinerii
Omul deștept n-ascultă nenorocirile străinilor ca să se ferească de ele, ci pentru că într-o poveste, mai ales nefericită, se află mărunțișurile care dau farmecul viețuirii. Mâța Vinerii
Friptura trebuie s-o mângâi, cu ciorba trebuie să vorbești, dulciurile au nevoie de corconeală ca un copil, iar mezelicurile trebuiesc împodobite și bibilite, ca o mireasă! Mâța Vinerii
Singura realitate care i s-a dat unui om este Sator. Dincolo de el se află doar moartea. Mâța Vinerii
Cine are nevoie de bucatele rele? Ele sunt doar arma finală, când nu mai e nimic de făcut. Mâța Vinerii
Dintre toate relele lumii, niciunul nu este atât de profund cum este cel ieșit din mintea nefericită a unui fricos. Mâța Vinerii
Mâța, prin tradiție, e legată de ziua Venerei. Mâța Vinerii
Fețele buhăite înfulecă multă carne, pielea băloasă e de la pâine prea multă, iar când vezi un obraz roșu rău și rugos, omul ăla îi trage zilnic cu vin. Mâța Vinerii
Există mirodenii care-ți fac nasul mare și lichioruri care-ți șterg strălucirea. Mâța Vinerii
În răscrucea aceasta se legăna un tecar atât de bătrân, încât, dacă bătea vântul, scârțâia ca o ușă, iar prin tecile din vârf, la care nu ajungea nimeni, trecea vijelia ca printr-o sută de troace. Mâța Vinerii
Orice încercam să vorbesc cu ea se termina repede, pentru că zâmbea și spunea întotdeauna da, jupâneșica, exact cum spui las că-ți trece! După mulți ani am înțeles că nu vorbea pentru că nu voia să-și piardă timpul cu mine. Mâța Vinerii
Stă pe un divan de mătase făcut colac și, când nu-i convine ceva, urlă de se aude până la brutăria armeanului: Skatá skatá sto thirío! Dacă auzi cuvintele astea, precis vin de la nechibzuitul de Costas! Mâța Vinerii
Cum am auzit de trandafiri, am hotărât că era timpul să dau ochii cu bucătarul, bănuind că descoperise rețeta pentru o turtă care te pricopsește cu boala râsului. Formaster rosulentus, așa se numește. Poate unii ați auzit. Cine ciugulește puțintel râde de dimineața și până seara. Mâța Vinerii
Caietul meu cu coperți de mătase va fi ținut în mâini de un om care vrea să știe ce-a fost cu mult înainte ca el să se nască, în timp ce sângele lui, același sânge în care fâlfâie speranțele nemuririi, curgea prin altă carne de om. Mâța Vinerii
Nu era mâncare pe care să n-o fi iubit și a cărei amintire să n-o păstreze în suflet. Pasta de linte era ca o guvernantă bătrână, care devenea desfrânată imediat ce-o acoperea cu felioare de ceapă, prăjite în unt. Mâța Vinerii
Dar, pe cât ridicam glasul, pe atât și râsul lui Costas devenea mai intens, molipsind servitorimea și ciohodarii, încât de sub arcade, din încăperile nevăzute ale acelei hardughii de palat, auzeam hăhăiala pajilor, chicoteala cameristelor, hohotele nesăbuite ale unor icioglani care lustruiau lingurițele. Mâța Vinerii
Femeile pline de dorințe râdeau slobozind ofuri, iar bucuria le creștea ca tăria geamului spart în etape ori se înfoia ca un capac de pe ciorba aflată pe foc.  Mâța Vinerii
Caterina dădea din când în când capul pe spate, împrăștiind în jur un râs plin, iar popa râdea în barbă. El arăta ca un țap bolnav. Ea părea meribibula – îmbibată în vin! Mâța Vinerii
Perticari a aprins cinci lumânări, care nu erau oarecare, ci unele pe care eu însămi le frământasem din ceară și din iarba-șarpelui, care te face să visezi viitorul. Mâța Vinerii
Mama fusese crescătoare de ciori. De aceea erau așa de multe în curtea noastră. Din inimile lor știa să facă o mâncare pentru satorinii care visau. Mâța Vinerii
Știu că e greu să accepți să fii agresat, dar există ceva și mai cumplit, anume să fii silit să trăiești în celălalt rol - al agresorului. Omulețul roșu
Sunt o sumă de oameni pregătiți să intre în viață devreme și pentru care școala reprezintă o nesăbuită pierdere de timp. Omulețul roșu
Școlile ar trebui să se transforme în cluburi, să aibă o funcție de strictă socializare. Omulețul roșu
Cuprinsă de deznădejde, nici n-am văzut degetele uriașe care mă pescuiau, ci am simțit doar vâjâitul aerului în jurul meu, apoi m-am prăvălit în hăul sumbru, atingând cu obrazul lespedea caldă a dinților uriași. Mi-am simțit trupul molfăit, înțepat și zdrobit din toate părțile. Știam că mă transform într-o pastă, mă durea îngrozitor, dar continuam să gândesc și, în mod ciudat, să sper, să caut o ieșite de sub dinții hotărâți ai d-nei Luminița. Omulețul roșu
Ce poate fi mai rău decât să n-ai bărbat? Să ai bărbat! Omulețul roșu
Jucătorul are nevoie de spectatori. El vrea recunoaștere, glorie, aplauze. Omulețul roșu
Trăiesc eliberată de istorie, într-o singurătate fericită. Omulețul roșu
Îmi dau seama că furtul face parte din principiile supraviețuirii. Iar cel intelectual aproape că nici nu mai este considerat un delict. Omulețul roșu
Am intrat, așadar, pe ușa murdară, dar Filandra nu era în prima încăpere. O oală cu fasole fierbea pe lampa mică și ruginită, iar din rezervorul ei se prelingea o dâră de motorină. Scăunelele, care altădată stăteau risipite, acum erau puse unul peste altul lângă un zid, iar peste ele zăcea fusta Filandrei, înflorată și cu poalele bătute cu năsturei albi din sidef. Omulețul roșu
Pe coridor, de o parte și de alta, erau uși, iar dincolo de ele înfloreau și se ofileau suflete îngrămădite unele în altele. M-am rostogolit de-a lungul holului și-am trecut prin pata de lumină și prin literele colorate și pe urmă am zărit cheia arămie pe care scria Ferenike. Omulețul roșu
Bocanci, cizme înalte, pantofi bărbătești cu șiret, adidași uzați treceau pe mijlocul șoselei, poticnindu-se din când în când, răsucindu-se pe tocuri și frecând ușor pământul tare. La câțiva metri în fața mea venea o cizmă nervoasă, ridicându-se uneori și lovind cu obidă aerul din jur. Omulețul roșu
E ciudat cum unii oameni cred că există fantome, chiar dacă nu le-au văzut niciodată. Zogru
Prin primăvară începuse să vuiască Bucureștiul că dintr­-o baltă mlăștinoasă, de la marginea ora­șului, de pe lângă Biserica Icoanei, ieșea un duh care plângea încet, plutind pe deasupra apelor. Agia a trimis potera. Zogru
Nu contează numele, ci forța sângelui. Zogru
Dacă ai bun-simț cazi strivit... Dar dacă nu-ți pasă, îi faci pe oameni să-ți spună numele scăpărând de admirație. Zogru
Orașul părea, într-­adevăr, părăsit. Pe ici, pe colo se înălţa fumul de bălegar și se mai auzea strigătul cioclilor. A luat­-o în jos, apoi prin spatele Bisericii Sfântul Gheorghe, iar din Răspântia lui Butuc, pe o ulicioară întortocheată, până în buza bălţii. Zogru
Orice dezastru e precedat de o frică sfidătoare. Zogru
Lui Zogru îi displăcea, în general, ideea de a se strecura într­-un individ de care o femeie era deja îndrăgostită și care îi lua chiar și această mică bucurie de a fi el cuceritorul. Zogru
Numai libertatea umple sufletul unui om. Zogru
Iar un nepot, pe nume Preda lui Ioniţă, s­-a ridicat și el în istorie, fiind spânzurat pe nedrept ori pentru păcatele strămoșilor și vreo sută de ani toţi urma­șii lui au dus mai departe numele pedepsei, până când un Ioniţă Spânzuratu a reușit să scape de acest nume, pe la 1730, devenind Ionașcu, logofă­tul. Din acest punct al istoriei începe istoria Ioneștilor Zogru
Despre tabieturi

Despre tabieturi

Fantoma din moară și alti demoni

Fantoma din moară și alti demoni

Arte, carte și capricii, TVR

Arte, carte și capricii, TVR

13 ani de literatură

13 ani de literatură

Interviu în Evenimentul zilei

Interviu în Evenimentul zilei

Doina Ruști la La Digicult, cu personajul

Doina Ruști la La Digicult, cu personajul

La Piper pe limbă, cu Doina Ruști

La Piper pe limbă, cu Doina Ruști

Proză scurtă

Proză scurtă

Logodnica&personajul ei, la Mihaela și Răzvan

Logodnica&personajul ei, la Mihaela și Răzvan

"Mâța Vinerii - o jubilație stilistică, o literatură vitală, cum era Parfumul lui Suskind până la un punct și Laur al lui Evgheni Vodolazkin, de la alt punct, mai departe."

Doina Ruști la La COOLTURA, TVR1

Doina Ruști la La COOLTURA, TVR1

Doina Ruști la Prime Time News, Realitatea TV

Doina Ruști la Prime Time News, Realitatea TV

Doina Ruști la Galați

Doina Ruști la Galați

Romane

Romane

Doina Ruști în România Liberă

Doina Ruști în România Liberă

Valorile noastre. Universitatea București

Valorile noastre. Universitatea București

La Conviețuiri cu Doina Ruști

La Conviețuiri cu Doina Ruști

Doina Ruști la Cațavenci. Un interviu de Cristian Teodorescu

Doina Ruști la Cațavenci. Un interviu de Cristian Teodorescu

Cele 10 orașe prin care a trecut Mâța Vinerii

Cele 10 orașe prin care a trecut Mâța Vinerii

Apariția romanului Mâța Vinerii

Apariția romanului Mâța Vinerii

Mâța Vinerii la Carusel

Mâța Vinerii la Carusel

Skopje, 2016, Book Star Festival & Antolog

Skopje, 2016, Book Star Festival & Antolog

În emisiunea Arte, Carte si capricii, TVR2, de vorbă cu Marius Constantinescu

În emisiunea Arte, Carte si capricii, TVR2, de vorbă cu Marius Constantinescu

Despre Manuscrisul fanariot la Adevărul Live, cu Laurențiu Ungureanu

Despre Manuscrisul fanariot la Adevărul Live, cu Laurențiu Ungureanu

Cronica în cotidianul La Opinion, Spania

Cronica în cotidianul La Opinion, Spania

"Lizoanca - Un roman cu extraordinare calități literare."

Târgul de Carte de la Istanbul. România - țară invitată

Târgul de Carte de la Istanbul. România - țară invitată

Lizoanca alături de Houellebecq în topul Magyar Nemzet

Lizoanca alături de Houellebecq în topul Magyar Nemzet

Interviu în Cațavencii

Interviu în Cațavencii

“Lizoanca - un roman ca Ciuma lui Camus.”(Gianluca Veneziani, Libero)

“Lizoanca - un roman ca Ciuma lui Camus.”(Gianluca Veneziani, Libero)

Filmul Cristian - la Cannes. După povestirea omonimă

Filmul Cristian - la Cannes. După povestirea omonimă

Reading in Europe

Reading in Europe

Un interviu pentru revista TEA, Skopje

Un interviu pentru revista TEA, Skopje

Bibliotecă de scriitor

Bibliotecă de scriitor

Manuscrisul fanariot (Doina Ruști)
La Stampa

La Stampa

Romanian writers

Romanian writers

"Doina Ruști este o excelentă prozatoare, de mare talent si intuiție."

"Acesta este stil! Este stil care nu are pereche la noi decât la doua persoane: Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu! cronica video"

Confesiuni în revista Timpul.

Confesiuni în revista Timpul.

Lizoanca alături de Houellebecq în topul Magyar Nemzet

Lizoanca alături de Houellebecq în topul Magyar Nemzet

În emisiunea Arte, Carte si capricii, TVR2, de vorbă cu Marius Constantinescu

În emisiunea Arte, Carte si capricii, TVR2, de vorbă cu Marius Constantinescu

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Fantoma din moară

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Fantoma din moară

Doina Ruști la FILIT

Doina Ruști la FILIT

La Ambasada României din Berlin

La Ambasada României din Berlin

Prima mea lectură, Comment ca va, Radio Cultural

Prima mea lectură, Comment ca va, Radio Cultural

Manuscrisul fanariot în limba turcă

Manuscrisul fanariot în limba turcă

Mihaela Helmis, Semnături Celebre

Mihaela Helmis, Semnături Celebre

Lizoanca în topul cărților

Lizoanca în topul cărților

Premiul Academiei Române pentru romanul Lizoanca la 11 ani

Premiul Academiei Române pentru romanul Lizoanca la 11 ani

Omulețul roșu

Iubire, Internet, Platon, mesaj subliminal, chaturi și un omulețul roșu.

Mămica la două albăstrele – despre dificultatea de a fi cititor detașat

Mămica la două albăstrele – despre dificultatea de a fi cititor detașat

Cartea Zilei - Manuscrisul fanariot, de Doina Ruști

Cartea Zilei - Manuscrisul fanariot, de Doina Ruști

Despre cărți

Despre cărți

Patru bărbați plus Aurelius la Bookfest 2011

Patru bărbați plus Aurelius la Bookfest 2011