În timpuri vechi exista în București un loc în care erau spânzurați ghinioniștii. Când dădea plictiseala peste oraș, principele lua în labă doi trei nefericiți și-i atârna în laț, ca să se mai învioreze poporul. Iar treaba asta funcționa. Piața se umplea de lume care-și lăsa o parte din trepidațiile sângelui direct pe pământul morții. Astăzi, pe locul Spânzurătorii e o intersecție în care se șifonează mașinile.
În această răscruce de drumuri trăiesc eu, în moțul unui bloc de beton, și privesc direct spre fosta Spânzurătoare, unde se amestecă viața și moartea. Din scoarța asfaltului ies încă fantomele de praf ale spânzuraților, iar câteuna urcă până la mine, destinsă și fericită ca o creangă în miezul verii.
Doina Ruști
Viața mea de scriitor publicat a început prin anii 90, la Muzeul Literaturii. Acolo i-am cunoscut pe Groșan, Ofelia Creția, Ioan Cristescu, Buduca, Costi Stan, Ioana Crăciunescu, actori, pictori etc. L-am văzut prima oară pe Țepeneag. Lângă muzeu era vestitul chioșc-librărie, o incintă labilă, unde găseai orice revistă & cărțile editurilor mici. Tot acolo ne aduceam cărțile nou apărute pentru cronici în revistele uniunii, i le dădeam, lui Soviany, mereu amabil, care avea rubrică la Luceafărul.
Apoi lumea s-a lărgit, mai ales după ce am publicat la Polirom, unde, inițial, autorii se considerau înrudiți. După ce am publicat Zogru (2006), m-am împrietenit cu Dan C Mihăilescu și Luminița Marcu. Ei au fost printre primii susținători ai romanului. Dar și cu Lucian Mîndruță, care a fost printre primii cărora le-am dat autograf pe Zogru. În anul acela am cunoscut mulți scriitori, iar cu unii am rămas prietenă. Gabriela Adameșteanu avea o revistă literară, Bucureștiul Cultural, care apărea ca supliment al revistei 22, unde publicam adeseori. Cred că am și avut cele mai multe evenimente literare cu Gabriela, mai ales în afara țării.
Horia Gârbea, Gabriela Gheorghișor, Gabriel Coșoveanu, Luminița Corneanu, Gabriel Dimisianu, Geta Dimisianu, Daniel Cristea Enache și mulți alții care veneau la Uniunea Scriitorilor, mai ales la lecturile din Sala Oglinzilor. Tot atunci am fost la primul târg internațional, la Torino, unde i-am cunoscut pe Roberto Merlo, Marco Cugno și Bruno Mazzoni, cărora le port în continuare o prietenie culturală. Roberto Merlo a tradus în italian două dintre romanele mele Omulețul roșu* și Zogru*, ambele apreciate pentru calitatea traducerii. Au urmat lansări, întâlniri multe, mai ales în Italia, cu oameni pe care îi port încă în suflet, între care Geanluca Veneziani, Alessandra Iadicicco, Giuseppe Ortolano, Marco Dotti, Angela Trentino, de care mă legă dragostea pentru secolul al 18-lea. Cred că vreo 10 ani am fost nelipsită de la festivalurile din Italia. Am fost invitată la întâlniri cu studenții, la evenimente de tot felul, la Florența (unde a și apărut Omulețul roșu, în prima ediție), la Roma, mai ales la întâlnirile organizate de Nicoleta Neșu sau de Academia di România, prin diplomați culturali binecunoscuți, italieniști, mulți foști elevi sau studenți.
Cam în aceeași perioadă îmi lărgisem mult cercul de prieteni și alte persoane înrudite spiritual cu mine, multe întâlnite în lumea filmului, mai ales la UNATC și la Universitatea Media, unde am predam cel mai mult timp. Întâlnirea cu regizorul Andrei Blaier a contat mult pentru mine. Este și unul dintre personajele din Zogru, dar și cu numeroșii studenți, majoritatea jurnaliști sau cineaști de top, din Grupul Media Pro.
În perioada asta, de după 2006, Institutul Cultural Român își întărise autoritatea prin numeroase evenimente internaționale. Multe dintre ele erau organizate de Catrinel Pleșu, inițiatoarea și directorul Centrului Național al Cărții. Și ea se numără printre prietenii neprețuiți, de la la care am invățat foarte multe. Printre altele, am început să iubesc Târgul de Carte de la Leipzig. Acolo am citit (din Zogru) într-un cinematograf, plin de lume, alături de Georgi Gospodinov și de lați scriitori balcanici. M-am bucurat de sprijinul Fundației Bosch, am cunoscut multă lume și în anii următori am fost și la alte festivaluri în Germania.
Cred că anul 2008 a fost unul dintre cei mai buni, dar și următorii. Atunci a apărut romanul Fantoma din moară, nominalizat la multe premii, recompensat cu Premiul Uniunii. A fost anul în care m-am împrietenit cu Paul Cernat, care a a scris cred prima cronică despre roman, urmată de cea a Biancăi Burța-Cernat, care și după aceea au scris constant despre cărțile mele. Prietenia lor m-a stimulat să scriu, iar stilul lor exegetic este cel mai aproape de mine. În jurul Fantomei din moară s-au adunat mulți prieteni, între care Mihaela Ursa, Andrei Simuț, si mulți alții - textele lor aflându-se aici.
Fantoma din moară mi-a adus consacrarea literară și o strânsă legătură cu lumea scriitorilor. La apariție am primit sprijinul multora dintre scriitorii foarte cunoscuți, între care Dan C. Mihăilescu, Alex Ștefănescu, Cornel Ungureanu, Daniel Cristea Enache, Nicolae Manolescu. Au urmat ani cu multe prietenii, abia ales că în 2009 a apărut Lizoanca la 11 ani, roman recompensat cu Premiul Academiei Române. Nicolae Breban a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai romanului și prozatorul român pe care îl apreciez la rândul meu, pentru stilul masiv, înnoirile adusei prozei românești.
La Frankfurter Buchmesse , unde am fost de mai multe ori, am avut ocazia s-o cunosc pe Eva Wemme, traducătoarea Fantomei din moară, să am mai multe evenimente organizate de Ministerul Culturii.
Drintre scriitorii intâlniți pe la târgurile de carte, menționez câteva nume: Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Gabriela Adameșteanu, Vasile Ernu,Robert Șerban, Cristian Teodorescu, Ana Blandiana etc.
După apariția Lizoancei au urmat multe traduceri, multe evenimente de top și alte prietenii. Anul 2012 a fost și el unul foarte bun. Întâlnirea de la Casa delle Literature, din Roma, a rămas pentru totdeauna în sufletul meu, un eveniment cu Mircea Cărtărescu și Horia Roman Patapievici, pe care l-am și povestit în suplimentulZiarului Financiar, care se numea Ziarul de Duminică. Aici trebuie să spun că scriam ocazional în ziarul ăsta, condus de un prozator talentat și prieten, Stelian Țurlea. Au fost ani cu multe întâlniri. Am avut un turneu prin Germania cu romanul Lizoanca, în traducerea lui Jan Cornelius. La Berlin am cunoscut multe lume, mania ales la Ambasada României, unde am avut o seară de lectură și discuții, împreună cu Gabriela Adameșteanu, Jan Cornelius, Georg Aesch. I-am cunoscut pe editorii de la Horlemann Verlag, care în momentul acela era și editura lui Mo Yan, proaspăt laureat de Nobel - lucru pe care îl uitasem, dacă n-ar fi rămas consemnat pe Mediafax. M-am împrietenit cu Anja Schwarz, poate că cea mai bună editoare a mea, caldă, cultă și atașată în așa măsură de romanul meu încât și-a botezat copilul după Lizoanca. Am mers apoi la Leipzig, apoi în alte orașe, printre care și la Institutul Heine din Düsseldorf.
Au urmat alte întâlniri, în Spania, unde l-am întâlnit pe excepționalul traducător Enrique Nogueras, profesor de limbi romanice, la Universitatea din Granda, și poet. Și unul dintre cei mai valoroși și iubiți prieteni ai mei. A tradus în spaniolă Lizoanca, Mâța Vinerii și Manuscrisul fanariot. Cu el am avut numeroase evenimente, la Madrid, unde m-a prezentat Manuel Rico, la Barcelona, cu prietenul nostru comun Ramon Alin, care a și scris despre mine în Turia. Și desigur, la Granada.
Dintre multele evenimente memorabile, aș mai aminti și un târg de carte de la Istanbul, din 2015, când România a fost țară invitată, iar ICR a susținut evenimentul.
Acolo am cunoscut-o pe scriitoarea Oya Baydar, alături de care am avut un eveniment. Printre scriitorii români care au participat, mi-a făcut plăcere să iau parte la câteva dezbateri cu** ** Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Dumitru Țepeneag, Mircea Dinescu, [Dan Lungu], Florin Irimia, Corina Sabău, Vasile Ernu, Radu Vancu, Florin Bican, Octavian Soviany ș.a
A fost și anul Manuscrisului fanariot, cu multe evenimente și a mai multor succese la Budapesta, unde ceva mai târziu Mâța Vinerii a fost premiată pentru excepțională traducere a lui Eniko Szencovics.
La Londra m-am întâlnit cu Tracy Chevalier, în China am avut de două ori rezidențe. Iar în Sardinia, unde cred că e cel mai frumos festival, l-am cunoscut pe [Marcello Fois], cum am povestit aici, pe larg. Am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu Paolo Giordano, pe care l-am mai întâlnit și la Torino,m-am salutat cu Fiona Barton. Și pentru că tot am pomenit de Torino, o după-amiază plăcută am petrecut laLibrăria Luxemburg, cu Roberto Merloși jurnalista și criticul literar Noemi Cuffia.
Nu mult după aceea m-am întâlnit cu Enrique Nogueras la Granada, la un eveniment patronat de UNESCO și susținut de ICR, la apariția romanului La gata del viernes.
Au mai fost multe întâlniri și mulți prieteni, întrebare Sebastian Teillier, care a dat versiunea spaniolă a lui Zogru și prietenii lui din Santiago de Chile, unde a apărut romanul și unde Sebastian trăiește. Cu unii dintre ei întâlnindu-mă și la o rezidență literară.
Și la Paris am mulți prieteni, pe unii i-am revăzut la Ambasada României, despre alții am povestit aici, mai ales după apariția în franceză a romanului Zogru, prin bunăvoința fundației Jan Michalscki, a Floricăi Courriol și a editorilor absolut minunați, din Marseille.
Și tot n-am apricot să spun decât o mică parte din viața mea de scriitor.
For more details about my books, translations and events:https://www.doinarusti.ro/
