În timpuri vechi exista în București un loc în care erau spânzurați ghinioniștii. Când dădea plictiseala peste oraș, principele lua în labă doi trei nefericiți și-i atârna în laț, ca să se mai învioreze poporul. Iar treaba asta funcționa. Piața se umplea de lume care-și lăsa o parte din trepidațiile sângelui direct pe pământul morții. Astăzi, pe locul Spânzurătorii e o intersecție în care se șifonează mașinile.
În această răscruce de drumuri trăiesc eu, în moțul unui bloc de beton, și privesc direct spre fosta Spânzurătoare, unde se amestecă viața și moartea. Din scoarța asfaltului ies încă fantomele de praf ale spânzuraților, iar câteuna urcă până la mine, destinsă și fericită ca o creangă în miezul verii.
Doina Ruști
