
Doina Ruști a fost invitată să ia parte la Programul Internațional de Scriere, organizat de Asociația Scriitorilor din China și găzduit de Academia de Literatură Lu Xun. Programul a reunit zece scriitori din Australia, Germania, Japonia, Austria, România, Argentina, Chile, Bulgaria și Djibouti, selectați pentru a participa la un dialog literar internațional.

Deschiderea oficială a avut loc la Beijing, în prezența președintei Asociației Scriitorilor din China, Tie Ning, precum și a conducerii Institutului Lu Xun. În cadrul ceremoniei inaugurale a fost subliniată importanța schimburilor culturale și a cooperării literare internaționale.

Pe durata rezidenței, Doina Ruști a participat la întâlniri profesionale, mese rotunde și lecturi publice alături de scriitori chinezi și invitați internaționali. Programul a inclus, de asemenea, activități culturale și o deplasare de documentare în provincia Sichuan, oferind participanților contact direct cu realitățile culturale și literare ale Chinei contemporane.
Programul Internațional de Scriere este un proiect de schimb cultural menit să încurajeze dialogul între literaturi și să faciliteze colaborarea între scriitori din diferite spații culturale.

Pe larg, aici: http://www.chinawriter.com.cn/n1/2019/0328/c403993-31001385.html?from=groupmessage