O duzină de zarafi au defilat pe dinaintea căruțului său, apoi, pe măsură ce se apropia de casă, au început să se înmulțească – bărbați minusculi, înfășurați în atlaz, cu monumentale căciuli de samur pe care din loc în loc străluceau diamante. Lev împingea la căruț, iar pe lângă el fluierau zarafii – din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai mărunți, cu acele căciuli mari date pe spate, oameni care trăiseră, care bătuseră Bucureștiul în trăsuri aurite. Parfumați cu esențe de mosc, ținând lângă divan narghilele de porțelan. Câți Petrache nu trăiseră‐n București! Sute de zarafi, bărbați visători, cu viață nocturnă, urmăriți de oameni ciudați, străini căzuți din cer care vorbeau limba zend și scriau cu fervoare, mâzgălind un zid, o scândură sau marginea unei cărți. Scriitori de mistere. Rude periferice ale lui Poe, strămoși îndepărtați ai lui Prosper Mérimée, prefăcuți cu timpul în pulbere aurie care se mai plimbă încă prin sângele lui Serge Brussolo, Süskind, Zafón.
(L I T E R A, 2020, 2023)
