Cu toate că n-avea speranțe să dea de el, era bucuros. În urma lui veneau alte căruțe, alți vlahi, care-și lăsau în urmă țara și moștenirile, urmându-l spre ținutul în care cândva fugise Bandula.
Drumul n-a fost ușor, dar de cum a trecut Dunărea, Veliku și-a și măritat două fete, dându-le ca zestre doar nasul, pe care ele l-au dus mai departe. Unul a ajuns la mine și despre el vreau să scriu, adunând aici fericirile și ponoasele, adică povestea nasului meu.
(fragment din romanul Nas de bulgar)
