Mai întâi i-a văzut pantofii. Avea niște pantofi roșii, cu toc bej, care imita lemnul, și care păreau desenaţi pe tălpile ei albe și mici. I-ar fi cunoscut și dintr-o grămadă de pantofi, mai ales că erau pe picioarele ei, de asemenea inconfundabile. S-a lăsat jos, la rădăcina tufei de mur. Printre crengile ţepoase și răsucite se vedeau pantofii roșii, ieșind de sub picioarele unui bărbat. Avea pantalonii de salopetă lăsaţi până-n glezne, strânși în inele ondulate, încât i se vedeau șoldurile făcute coardă, ridicându-se și coborând într-un efort alert, ca și cum s-ar fi aflat într-o competiţie pe viaţă și pe moarte. Cristel s-a lăsat și el pe burtă, curios și totodată lovit în creier. Bărbatul era Ţuţu camionagiul. Iar dedesubt era mama lui.
