
Trei eleve din Brașov au obținut Premiul al II-lea, cu 148 de puncte din 150, la etapa națională a Festivalului-concurs de cultură și civilizație „CDIdei în cărți”, ediția a XI-a, 2026, cu un proiect dedicat romanului Sălbatica.
Roxana Țuțurea, Alina Ulieru și Anastasia Untea, eleve în clasa a IX-a la Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță” din Brașov, au fost îndrumate de profesoara Mădălina Drăghici, de la Centrul Județean de Excelență Brașov.

Proiectul a cuprins o fișă de lectură, un rezumat, un jurnal al echipei, cercetarea contextului istoric și un afiș original, prin care elevele au transpus vizual cele două perspective ale romanului: lumea lui Tavi și lumea lui Renți.
Timp de aproape trei săptămâni, între 17 aprilie și 4 mai 2026, cele trei eleve au urmărit momentele esențiale ale poveștii, maturizarea forțată a celor doi copii, experiența deportării și reîntâlnirea lor. Ele s-au oprit asupra jurnalului lui Renți, asupra călătoriei cu trenul și a vieții în Bărăgan, dar și asupra felului în care suferința schimbă definitiv un om.
Afișul realizat de echipă reunește toate aceste elemente într-o compoziție construită pe contrast. În jumătatea întunecată apar trenul deportării, câmpul ostil și Renți purtându-și jurnalul; în partea luminoasă se află casa, grădina și cei doi copii aplecați asupra caietelor. Cele două lumi se întâlnesc în silueta centrală, sugerând perspectivele diferite din care este spusă aceeași istorie.
Pentru Roxana Țuțurea, forța cărții se află în misterul care leagă două copilării foarte diferite:
„Nu e doar o simplă poveste, ci o aventură plină de schimbări de situație, a unor copii care sunt forțați să se maturizeze mult prea devreme. Misterul stă tocmai în contrastul dintre două copilării diferite, dar unite de o muțenie care nu este folosită în sens propriu, ci ca formă de supraviețuire.”
Alina Ulieru a fost atrasă de tensiunea poveștii și de adevărul dezvăluit treptat:
„Este genul de lectură care te face să simți, să te întrebi și să rămâi cu gândul la ea chiar și după ce o termini.”
În lectura Anastasiei Untea, sentimentul care rămâne dincolo de încercările personajelor este speranța:
„Nu am rămas doar cu ideea unei realități dure, ci mai ales cu sentimentul că, oricât de complicată ar fi lumea, oamenii pot păstra ceva curat în interiorul lor.”
Misterul, transformarea produsă de suferință și speranța au devenit astfel cele trei direcții prin care elevele s-au apropiat de povestea lui Tavi și a lui Renți. În jurnalul echipei, ele mărturisesc că munca lor a încetat să mai fie o simplă sarcină și s-a transformat într-o experiență prin care au început să simtă cu adevărat „greutatea și frumusețea cărții”.
Rezultatul de 148 de puncte din 150 și Premiul al II-lea obținut la etapa națională confirmă nu doar calitatea proiectului, ci și lectura atentă, sensibilă și creativă a celor trei eleve.
Festivalul-concurs național „CDIdei în cărți” urmărește apropierea elevilor de lectură prin cercetare, interpretare, creație vizuală și lucru în echipă. Ediția din 2026 a fost inclusă în lista proiectelor naționale de educație extrașcolară finanțate de Ministerul Educației și Cercetării. Pot fi consultate prezentarea ediției a XI-a și rezultatele fazei naționale.
Apărut în 2025 la Editura Booklet, romanul Sălbatica este plasat în vara anului 1953 și evocă deportările în Bărăgan prin destinele a doi copii, Tavi și Renți. Mai multe despre roman.